Prima pagină » Știri » Zeci de amenzi date taximetriștilor din zona Gării de Nord şi a Gării Basarab

Zeci de amenzi date taximetriștilor din zona Gării de Nord şi a Gării Basarab

Un număr de circa 60 de amenzi au fost date de poliţiştii de la transporturi din Bucureşti în urma unor controale la taximetre în zona Gării de Nord şi a Gării Basarab.

Poliţiştii anunţă că acţiunea a vizat prevenirea faptelor de natura penală şi contravenţională ce se produc în sectorul transportului de persoane în regim „taxi” şi prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se produc în sectorul economic.

Au fost verificate 35 de auto şi au fost legitimate 115 persoane, fiind aplicate 56 de amenzi, dintre care 37 la regimul rutier, în valoare de 8.570 de lei, şi 10 la Legea privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.

Au mai fost aplicate alte 17 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 58.500 de lei pentru diverse încălcări ale prevederilor legale.

În colaborare cu Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti au mai fost indisponibilizate şi 40 de kilograme de carne, precum şi preparate speciale, în valoare totală de 10.480 lei şi au mai fost aplicate 2 sancţiuni, în valoare de 20.000 de lei.

Totodată, în urma controlului au fost disponibilizate 50 de accesorii de telefoane mobile, 20 de telefoane mobile şi 900 de lei.

Sute de amenzi date călătorilor de la metrou

„Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Brigada de Poliție Transport Public a desfășurat acțiuni de verificare a modului în care sunt respectate prevederile Legii nr 55/2020, măsurile de protecție împotriva infectării cu virusul COVID-19, în stațiile și garniturile de metrou”.

„Aceste acțiuni vor continua, pentru siguranța cetățenilor și pentru menținerea unui climat de liniște publică”,transmite Poliția Capitalei.

Autor
Alisa Ioana a urmat cursurile în cadrul Facultății de Jurnalism si științele comunicării, secția de comunicare și relații publice. A intrat în presă încă din perioada studenției (anul ... vezi toate articolele

Citește și