Zeci de bistrițeni cu dizabilități de vedere au fost verificați de autorități, în urma unei anchete declanșate de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Bistrița-Năsăud, rezultatele fiind făcute publice, miercuri, în ședința Colegiului Prefectural.
În total, în cadrul anchetei au fost verificați peste 3.800 de beneficiari de indemnizații, iar autoritățile au descoperit 73 de bistrițeni cu dizabilități de vedere care aveau permise de conducere. 16 dintre aceștia și-au obținut permisele după încadrarea în grad de handicap.
„Am avut 3.848 de beneficiari pe care i-am supus verificărilor, mai întâi la nivel de MAI, apoi individual, i-am căutat de mână, până am ajuns la 73 de suspiciuni. Ne referim numai la persoanele încadrate în grad de handicap vizual. Dintre cele 73 de persoane, 57 erau încadrați în grad de handicap după obținerea permisului și 16 își obținuseră permisul de conducere după încadrarea în grad de handicap”, a declarat Ani Bob, directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Bistrița-Năsăud.
Autoritățile au cerut o reevaluare a acestor cazuri de către comisia de specialitate.
„După reevaluare, în 13 cazuri din cele 57 le-au încetat drepturile bănești, în 42 de situații li s-a retras permisul și în celelalte două situații a fost vorba de un deces și o persoană mutată în alt județ. Cât privește situația celor 16 persoane care au obținut permisele de conducere după încadrarea în grad de handicap, 11 au rămas fără drepturi, pentru patru s-a retras permisul de conducere și o altă persoană a fost reîncadrată într-un alt tip de handicap”, a mai spus Ani Bob, în ședința Colegiului Prefectural Bistrița-Năsăud.
Directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Bistrița-Năsăud a precizat că la fiecare dosar de încadrare în grad de handicap există evaluări de la trei medici și că până acum nu au fost suspiciuni asupra doctorilor care au emis aceste acte medicale, motiv pentru care nu s-a declanșat nicio cercetare împotriva acestora.