Prima pagină » Știri » Zeci de părinți susțin un medic de la Spitalul „Marie Curie”, care ar putea fi schimbat din funcție. În locul său ar urma să vină soția unui fost ministru al Sănătății UPDATE

Zeci de părinți susțin un medic de la Spitalul „Marie Curie”, care ar putea fi schimbat din funcție. În locul său ar urma să vină soția unui fost ministru al Sănătății UPDATE

Aproximativ 80 de părinți s-au adunat, sâmbătă, în zona Spitalului "Marie Curie" pentru a cere să nu fie schimbat din funcția de șef de secție medicul Adrian Stanciu, pe motiv că nu mai e cadru universitar, managerul unității spunând că există o cerere în acest sens analizată de Senatul UMF.

Cei aproximativ 80 de părinți ai unor pacienți ai spitalului, unii veniți cu copiii, au protestat, timp de două ore, la intersecția dintre bd. Constantin Brâncoveanu și șoseaua Olteniței, ei afișând pancarte cu mesaje precum: „Vrem să-i dați locul înapoi salvatorului de copii, dr. Stanciu Adrian”, „Vrem să-i dați locul înapoi salvatorului de vieți”, „Dr. Stanciu Adrian = diagnostic corect = tratament eficient. Respect” și „Doctor Stanciu Adrian, speranța copiilor noștri”.

UPDATE Contactat de gândul dr. Adrian Stanciu a ținut să mulțumească pentru susținerea pe care i-o arată părinții copiilor pe care îi tratează. „Mulțumesc pentru gânduri. Ca și părinte știți cum să apărați dreptul copilului dumneavoastră. Nu mă apărați pe mine. Ci normalitatea. Nu poate oricine să devină decident pentru sănătatea copiilor dumneavoastră numai că e soție de profesor și fost ministru și cu o „impresionantă” carieră de hârtie, fără nici minima practică medicală”, a declarat dr. Adrian Stanciu.

Foto: Dragoș Tănase

Protestul vine după ce părinții au aflat că șeful Secției Pediatrie III, Adrian Stanciu, ar urma să fie înlocuit cu medicul Eliza Cinteză, soția fostului ministru al Sănătății Mircea Cinteză.

Contactat de MEDIAFAX, Dan Buzatu, managerul Spitalul „Marie Curie”, a spus că a primit o solicitare din partea unui alt șef de secție să îl înlocuiască pe Stanciu, după ce acesta și-a dat demisia din funcția de asistent universitar, și să o numească în locul lui pe Eliza Cinteză, șef de lucrări, la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Carol Davila” din București.

Buzatu a mai spus că a trimis cererea la Senatul UMF și așteaptă un punct de vedere care va fi discutat în Consiliul de Administrație al spitalului, care va lua o decizie.

Medicul Adrian Stanciu a fost informat de existența acestei cereri și este în prezent în concediu, a mai spus Buzatu.

Potrivit Legii Sănătății (95/2006), în secțiile universitare ale unui spital clinic, cum este cazul Spitalului „Marie Curie”, „este încadrat cel puțin un cadru didactic universitar, prin integrare clinică”, însă „pentru activitatea medicală, diagnostică și terapeutică, personalul didactic este în subordinea administrației spitalului, în conformitate cu prevederile contractului de muncă”.

Părinții spun însă că decizia de a îl schimba din funcție pe Adrian Stanciu, pentru că nu ar mai corespunde din punct de vedere legal, nu a fost luată cu gândul și în interesul pacienților.

„Copiii au fost puși pe ultimul loc. În aceste condiții părinții sunt în situația de a apăra dreptul copiilor lor de a fi sănătoși, de a fi îngrijiți și de a avea o calitate bună a vieții”, se arată într-un comunicat al organizatorilor protestului.

La manifestare, zeci de mămici au strigat în cor să fie păstrat în funcție medicul Stanciu, scandând „Îl iubim”.

Una dintre mămicile prezente a spus că toți copiii erau atrași de maniera de lucru a medicului, căruia îi spuneau Gepeto.

O alta a declarat că „medicul Stanciu îi vede pe copii ca pe niște boboci de trandafir gata să înflorească, în vreme ce alți medici îi văd pe acești copii ca pe niște legume”.

 

„Îndepărtarea doctorului Adrian Stanciu poate reprezenta o crimă îndreptată împotriva dreptului părinților de a alege ce este cel mai bine pentru copiii lor. Dincolo de legi, de circumstanțe economice și politice, doctorul Stanciu este printre puținii medici, dacă nu chiar singurul în foarte multe dintre cazuri, care a oferit o șansă sutelor de copii cu fibroză chistică, cu sindroame genetice, cu boli rare”, se mai arată în comunicatul inițiatorilor protestului.

Aceștia mai spun că „într-o țară în care titlurile universitare s-au demonetizat, putând fi fabricate, aplicăm încă reguli administrative care nu țin cont de realitatea dură cu care acești copii și părinți se confruntă zilnic”.

„O mare parte din pacienții doctorului Stanciu sunt copii cu cazuri medicale complexe, în fața cărora alți medici se simt dezarmați. Însa dânsul le-a acceptat și și-a asumat responsabilitatea îngrijirii acestor copii,
dându-le o șansă la viață. Pe mare parte dintre acești copii dânsul îi cunoaște și îi urmărește încă din primele zile de viata, zile care sunt critice. Apoi îi însoțește medical și sufletește până la adolescență. Este
prietenul lor. Pentru mulți dintre acești copii secția Pediatrie 3 a devenit o a doua casă, iar medicul singurul în care își pun speranțe părinții lor în cele mai grele momente”, se mai arată în comunicat.

Din partea inițiatorilor protestului, Anca Hreniuc a declarat pentru MEDIAFAX că nimeni nu contestă aptitudinile profesionale ale medicului Eliza Cinteză, dar este de părere că aceasta nu ar putea vreodată să își asume dificultățile pe care și le asumă doctorul Stanciu.

Ea a mai spus că, dacă protestul lor nu va avea succes, părinții care au copiii tratați la Marie Curie vor continua demersurile, prin petiții și sesizări, la organele abilitate.