Zeci de percheziții în Botoșani, Suceava și Iași, la locuințele unor contrabandiști de țigări
Polițiștii din Botoșani, Suceava și Iași fac, miercuri dimineață, 27 percheziții la mai multe persoane suspectate de contrabandă cu țigări, tranzacții prin care au păgubit statul cu aproximativ 285.000 de lei.
Un număr de 70 de polițiști din cele trei județe au descins la locuințele a 23 de suspecți de comitere a infracțiunii de contrabandă cu țigarete aduse din Republica Moldova.
În perioada septembrie 2012 – februarie 2013, suspecții, cu sprijinul a doi cetățeni moldoveni, au procurat din Republica Moldova și au comercializat ilegal peste 600.000 de țigarete, prin care s-a cauzat un prejudiciu bugetului de stat de circa 285.000 de lei.