Prima pagină » Știri » Zeci de persoane, între care și 10 copii, au simptome de toxiinfecție alimentară într-o stațiune din Brașov

Zeci de persoane, între care și 10 copii, au simptome de toxiinfecție alimentară într-o stațiune din Brașov

Zeci de persoane, între care și 10 copii, au simptome de toxiinfecție alimentară într-o stațiune din Brașov
Zeci de persoane primesc ajutor medical, duminică, în zona stațiunii Cheile Grădiștei, din Brașov, unde se aflau în excursie. Turiștii au între 2 și 60 de ani.

Potrivit ISU Brașov, două echipaje SMURD și două ambulanțe SAJ acordă îngrijiri medicale unui număr de 17 persoane, între care 10 copii și 7 adulți, care au simptome de toxiinfecție alimentară.

Aceștia fac parte dintr-un grup de 36 de persoane, cu vârste cuprinse între 2 și 60 de ani, aflați în excursie în zona Cheile Grădiștei.

„S-au deplasat două echipaje SMURD și patru SAJ. Este vorba de un grup de 36 persoane. Un număr de 17 persoane, între care 10 copii și șapte adulți prezintă stări de amețeală, vărsături, scaune diareice”, a transmis ISU Brașov.

La ora transmiterii acestei știri, nu este cunoscut dacă persoanele care acuză stări de rău au mâncat la o pensiune din zonă sau în altă parte.

Citește și