Prima pagină » Știri » Zeci de profesori din Prahova au rămas fără salarii, după ce primăriile au anunțat că nu au bani să le achite

Zeci de profesori din Prahova au rămas fără salarii, după ce primăriile au anunțat că nu au bani să le achite

Zeci de profesori din Prahova au rămas fără salarii, după ce primăriile au anunțat că nu au bani să le achite
Detalii pe Gândul.

Printre primăriile care nu au avut bani să achite salariile personalului didactic și nedidactic, pe luna septembrie, se numără și cea din Salcia, o comună mică și una dintre cele mai sărace din Prahova.

Potrivit primarului, Dan Boștină, 17 profesori ar fi trebuit să-și primească salariile pe 9 octombrie, aferente activității din luna trecută. Nu s-a întâmplat acest lucru întrucât visteria e goală.

„Pe 9 octombrie am avut zi de salariu. Nu am dat salariile pentru că nu avem bani. E primul an când pățim așa ceva, cu profesorii. A mai fost un an când nu am avut bani și nu am dat salariile în Primărie trei luni. Dar la profesori, nu”, a declarat Boștină.

Acesta a precizat că în acest moment mai are suma de 5.000 de lei, pentru tot anul, pentru plata profesorilor.

„Școala a avut alocat, pentru salarii, la începutul anului, suma de 432.000, dintre care s-au cheltuit 427.000 de lei. Au rămas 5.000 de lei. S-a făcut solicitare să mutăm banii din trimestrul IV în trimetestrul III, ceea ce s-a și realizat. Am rămas descoperiți în trimestrul IV cu suma de 150.000 de lei. Ne confruntăm cu o situație pe care nu o putem rezolva noi, pe plan local”, a afirmat primarul din Salcia.

Dan Boștină a adăugat că legea permite ca din bugetul local să suplimenteze fondurile pentru salariile dascălilor, însă nu-și permite acest lucru având în vedere că la capitolul venituri estimate, pe tot anul, are prevăzută suma de 100.000 de lei.

Primarii au cerut suplimentarea fondurilor la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, în condițiile în care banii pentru plata personalului didactic și nedidactic vin de la Ministerul Educației, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești.

Purtătorul de cuvânt al acestei instituții, Dumitru Bejinariu, a declarat, pentru MEDIAFAX că în privința sumplimentării se așteaptă o hotărâre de Guvern.

„Bani sunt. Așteptăm o hotărâre de Guvern și suplimentăm fondurile pentru personalul didactic și nedidactic. Sunt probleme în mai multe localități din Prahova. S-au majorat salariile și nu au ajuns banii”, a declarat Bejenariu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit