Zeci de șoferi protestează în Botoșani față de starea proastă a infrastructurii din județ
Un protest la care participă zeci de șoferi și botoșăneni revoltați de starea drumurilor are loc, vineri, la Botoșani, organizatorii anunțând că sunt așteptați 2000 de șoferi la acțiunile care vor dura până după-amiază la ora 16.00.
Protestatarii au ajuns în fața Prefecturii Botoșani, unde au cerut demisia autorităților, despre care spun că în 30 de ani nu au făcut nimic pentru infastructura din județ.
„Sunt 30 de ani de umiliță, 30 de ani în care nu s-a realizat nimic pentru Moldova. Moldova este izolată de Europa. Vrem autostrăzi”, au spus organizatorii protestului.
„Botoșaniul are nevoie de infrastructură, drumuri naționale, drumuri județene, drumuri expres, cerem aplicarea imediată a măsurilor asumate de către Guvern și autoritățile locale, implementarea de urgență a unei strategii la nivel guvernamental în vederea construcțiilor de drumuri județene, naționale și europene în Moldova, proiect care trebuie susținut de actualul și de viitoarele guverne, pe termen lung până la construcția autostrăzilor A 7 și A 8! S.O.S Infrastuctura Moldovei!”, au anunțat, pe Facebook, organizatorii protestului, care vor să tragă un semnal de alarmă legat de starea proastă a infrastructurii din Botoșani și din Moldova.
La acțiunea de protest s-a raliat și deputatul Cristian Achiței, care a anunțat pe Facebook că este alături de botoșănenii scoși în stradă de „starea catastrofală a infrastructurii rutiere” și care, în opinia deputatului, sunt pe deplin îndreptățiți să protesteze.
„Sunt alături de botoșănenii scoși în stradă de starea catastrofală a infrastructurii rutiere. (…) Oamenii sunt pe deplin îndreptățiți să protesteze, în condițiile în care își rup mașinile zi de zi, de ani buni de zile, pe drumurile naționale și județene din cauza incapacității de a acționa a pesediștilor. De când îi reprezint în Parlamentul României pe botoșăneni, am făcut toate demersurile posibile pentru a remedia această stare de lucruri dezastruoasă. (…) Am urmărit cu atenție și am explicat public cu orice prilej stadiul fiecărei lucrări de investiții în drumurile județului. Din păcate, fără excepție, a fost vorba de întârzieri și tergiversări, de licitații anulate și de zero realizări concrete. La această dată cei peste 100 de kilometri ai Drumului Strategic rămân doar un vis din cauza incompetenței crase a conducerii pesediste a Consiliului Județean. Cu chiu cu vai, în urmă cu câteva zile s-a reușit actualizarea valorilor din proiect, ca urmare a catastrofalei OUG 114 a Guvernului Dăncilă. De lucru nici nu poate fi vorba nici în acest an”, a scris pe Facebook deputatul PNL Cristian Achiței.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, prezent la Suceava într-o vizită de lucru, a fost întrebat de protestul care are loc la Botoșani, și a spus că licitația pentru DN 28B Botoșani – Târgu Frumos a fost finalizată și că în cel mult o lună va avea loc evalarea ofertelor și anunțarea câștigătorului.