După luni întregi de așteptare a unui concediu binemeritat, a fi victima unei escrocherii este cel mai mare coșmar al oricărui turist. Acest lucru li s-a întâmplat unor turiști care au ajuns să plătească pentru niște camere care nu existau, adică, „camere fantomă”. Oamenii și-au pierdut toți banii pe care îi plătiseră pe rezervări și, deși li s-a oferit o soluție alternativă pentru a compensa acest lucru, au rămas total dezamăgiți.
Nu este neobișnuit să te confrunți cu mici probleme atunci când rezervi o o cameră de vacanță, poți întâmpina de la o cameră murdară, la una care nu corespunde descrierii sau chiar la vecini zgomotoși.
Bineînțeles, depunerea unei plângeri este un drept, dar turiștii nu pot obține întotdeauna despăgubiri și nu toate situațiile se încadrează în cazul specific al „pagubelor cauzate de vacanța distrusă”.
Unii turiști ghinioniști au ajuns la un hotel și au descoperit că rezervarea pe numele lor și camera pentru care au plătit nu existau.
De fapt, camerele nu erau disponibile, deoarece un hotel de două stele din Rimini, Italia, vindea „camere fantomă”.
Primăria s-a oferit să îi mute pe toți călătorii într-o altă unitate, unde vor sta gratuit până la sfârșitul lunii august.
Operațiunile de relocare au fost gestionate de poliția orașului și alte persoane importante din oraș.
Hotelul Gobbi din Via Siracusa a fost evacuat, iar managerul a primit un ordin de închidere.
La scurt timp, plângerile persoanelor înșelate nu au întârziat să apară.
Familiile care plătiseră deja avansul, unele ba chiar plătiseră vacanța în întregime, nu au rezervat camerele fără a verifica toate informațiile.
Unele persoane au călătorit la fața locului, au vizitat camerele, au cerut informații detaliate despre servicii.
Totul părea foarte normalt, până în luna iulie când au apărut primele suspiciuni.
Au apărut comentarii negative pe internet, de la persoane care se plângeau că au fost înșelate.
Este puțin probabil ca turiștii să-și mai vadă banii, în schimb vor fi nevoiți să se mulțumească cu transferuri gratuite către hoteluri alternative improvizate.