Zegrean, despre eliminarea pensiilor speciale: Nimeni nu citește Constituția? Toți au votat politic
„Sunt mai multe probleme de constituționalitate în legea pe care au adoptat-o astăzi (marți – n.r.). Indemnizațiile pentru limită de vârstă ale parlamentarilor, acelea au fost adoptate prin statutul parlamentarilor. Legea privind privind statutul parlamentarilor se adoptă de cele două Camere în ședință comună. Astăzi nu a fost ședință comună, deci nu se puteau atinge de acea lege, de exemplu. Dar chiar nimeni nu citește Constituția? Este text în Constituție care spune ce este de competența ședințelor comune, printre care statutul deputaților și senatorilor. Restul, pentru pensiile judecătorilor, nu doar CCR a spus că nu pot fi afectate. A spus recent și Comisia de la Veneția”, a declarat Augustin Zegrean, într-o intervenție telefonică, marți la Digi 24.
Fostul judecător al CCR a adăugat că a fost un vot politic în Camera Deputaților, marți, iar încercări similare au existat și în Ungaria, însă CEDO a spus că nu poate fi afectat statutul judecătorului.
„Îl atragi pe om să se facă judecător, îi dai lege să-l scoți la pensie la 90 de ani vechime și după aceea îi tai pensia. Păi ce predictibilitate este asta? Curtea Europeană a Drepturilor Omului tot timpul vorbește de faptul că legile trebuie să fie predictibile. S-a încercat ceva similar în Ungaria și CEDO a spus că nu poți să afectezi statutul judecătorului pe care el l-a avut în vedere când s-a făcut judecător. Și-a făcut o proiecție de viață și are dreptul să i se respecte. Dar noi nu respectăm nici ce zice CEDO, nici ce zice Comisia de la Veneția, nici ce zice Curtea Europeană de Justiție, dar ne declarăm stat de drept. (…) Toți au votat politic”, a completat Zegrean.
El a mai spus că problema ar trebui revolvată tot de politicieni.
„Eu m-am săturat că tot dau unii cu piatra în apă și alții s-o caute. Vreau să le amintesc numai atât domnilor politicieni, există un text în Constituție care vorbește despre separația puterilor în stat, să-l aibă în vedere din când în când”, a conchis fostul președinte al CCR.
Pensiile speciale au fost eliminate, marți în ședința Camerei Deputaților din Parlament, cu 247 de voturi pentru și 21 de abțineri. Proiectul de lege vizează parlamentari, magistrați și funcționari publici cu statut special, excepție făcand militarii și polițiștii.
Inițiativa legislativă a fost adoptată de Cameră, în calitate de for decizional.