Zi de DOLIU la Timișoara. Pe 17 decembrie 1989, mureau primii EROI ai Revoluției din Decembrie 1989

La Timișoara, 17 decembrie este zi de doliu. Au murit primii eroi ai Revoluției din Decembrie 1989. Încă de dimineață, zvonurile confruntărilor violente cu Miliția și al arestărilor au cuprins întregul oraș. Oamenii care circulau cu tramvaiul erau intrigați că nu oprește în stația din Piața Maria, iar vitrinele din zonă erau sparte. Curând, toată lumea a aflat ce s-a întâmplat.

Unul dintre ciudatele momente ale dimineții s-a produs în jurul orei 10:00, când conducerea Garnizoanei a scos pe străzile din centru un pluton de soldați, care a defilat cu drapelul de luptă. În scurtă vreme, în spatele lor s-au adunat în jur de 2.000 de oameni și s-au hotărât să plece într-un marș pașnic spre Comitetul Județean PCR. Acolo au fost întâmpinați de un cordon de milițieni. Strigau „Fără violență!”, dar au fost împrăștiați cu tunuri cu apă. Au început adevărate lupte de stradă cu forțele de Miliție și tot mai mulți timișoreni veneau spre centrul orașului.

În decembrie 1989, Traian Orban avea 45 de ani și era medic veterinar într-o comună de lângă Timișoara. Auzise ce s-a întâmplat și a venit în oraș. Ajuns în zona Hotelului Continental, a văzut cordoane de militari care încearcau să împrăștie mulțimea care scanda. Tot atunci a văzut și primul TAB, dar și primul tanc pe stradă.

„Între Banca Națională și Facultatea de Stomatologie, spre Bastion, erau cordoane de militari, spre Comitetul Județean de Partid erau TAB-uri și tancuri, nu am văzut niciodată atâta forță. Dar era și o mulțime de oameni nervoși și furioși care fuseseră în fața Comitetului Județean de Partid și erau împinși înspre Hotel Continental. Strigau «Libertate!». Era grozav să strigi «Libertate» în acele vremuri. M-am asociat, am intrat în grupul acela de manifestanți și huiduiau, dar cel mai frecvent se striga «Libertate». Asta ne unea. Nu era nimic organizat”, a povestit Orban.

Încet-încet, manifestanții erau împinși de către forțele de ordine înspre Piața Sfântul Gheorghe. Orban își amintește că pe traseu a văzut o mulțime de oameni care spărgeau vitrinele magazinelor, fără însă să ia ceva din interior. Nimeni nu îi deranja pe acești oameni, în vizorul forțelor de ordine fiind doar demonstranții.

Ajunși în Piața Sfântul Gheorghe, manifestanții au încercat să blocheze unul dintre tancuri. Traian Orban a venit cu ideea să înfunde țeava de eșapament cu o cârpă. Astfel că tancul a fost „cucerit” de mulțime.

„În Piața Sfântul Gheorghe a fost blocat un tanc cu niște cârpe, în țeava de eșapament. S-au urcat tinerii pe el. Eu i-am zis unuia dintre ei să bage în eșapament o cârpă. Au cucerit tancul și s-au urcat pe tanc. Strigau oamenii, bucuroși că au cucerit tancul cu mâinile goale. Au mai incendiat un TAB care circula cu viteză pentru a împrăștia lumea”, povestește Orban.

La București, în jurul orei 14:15, generalul Vasile Milea, comandantul Forțelor Armate, dă ordinul „alarmă de exercițiu” pe întreg teritoriul județului Timiș. Conducerea județului are ideea de a ridica de la sol două elicoptere pentru a supraveghea zona. Oamenii sunt surprinși și revoltați.

La ora 16:00, ședința Comitetului Politic Executiv al PCR confirmă măsurile represive de la Timișoara. Pleacă urgent, acolo, cu un avion special, generalii de miliție Constantin Nuță și Velicu Mihalea, generalul de securitate Emil Macri și generalii de armată Ion Coman, Ștefan Gușă, Victor Athanasie Stănculescu și Mihai Chițac.

Milea, Iulian Vlad și Postelnicu sunt criticați și amenințați cu demiterea, pentru aplicarea cu slabe rezultate a ordinelor lui Ceaușescu. Acesta urma să plece a doua zi în Iran, de situația de la Timișoara urmând să se ocupe Elena Ceaușescu și Manea Mănescu.

În jurul orei 16:00-16:30, în Piața Libertății, a murit primul om în Revoluția de la Timișoara. „Existau acolo niște chioșcuri cărora li s-a dat foc,” povestește Nicolae Mircovici, președintele Comisiei Parlamentare a Revoluționarilor din Decembrie 1989. „Într-unul dintre ele a explodat o butelie de gaz. Lumea s-a speriat, crezând că au început să tragă tunurile și a devenit agresivă. A încercat să intre în clădirea diviziei de mecanizate, aflată pe una dintre laturile Pieței Libertății. S-a produs o busculadă și cineva a tras o rafală de mitralieră.

Femeia împușcată a fost prima care a murit la Timișoara. Se numea Lepa Bărbat. Venea împreună cu familia dinspre strada Karl Marx. S-a tras când au intrat în piață. Soțul a fost și el rănit, dar fetița a scăpat cu o rană ușoară.”

Moartea femeii a determinat reacția vehementă a mulțimii. Protestatarii au dat foc mașinilor parcate sub geamurile garnizoanei. Când au explodat cauciucurile, s-a creat o stare de agitație extraordinară. Mii de oameni erau pe stradă strigând „Libertate!”. Zona dintre Operă și catedrală era ocupată de manifestanți, dar – în continuare – indivizi violenți spărgeau vitrinele magazinelor și au incendiat o parfumerie de la parterul unui bloc.

La ora 17:00, Nicolae Ceaușescu a ordonat, în cadrul unei teleconferințe cu autoritățile din Timișoara, să deschidă foc împotriva civililor care nu respectă somația. „Începînd de astăzi, toate unitățile Ministerului de Interne, inclusiv Miliția, trupele de Securitate, unitățile de grăniceri, vor purta armament de luptă, inclusiv gloanțe! Fără discuție! Cu respectarea regulamentelor și normelor legale de somație conform legilor, constituției. Dar oricine atacă un ofițer, un soldat, trebuie să primească riposta. Oricine intră într-un consiliu popular, într-un sediu de partid sau sparge un geam la un magazin trebuie să primească riposta imediat! Nici un fel de justificare!”.

Două ore mai târziu, generalul Vasile Milea dă ordinul „Radu cel Frumos” (alarmă de luptă parțială) pentru județul Timiș. „Împotriva manifestanților au intervenit Armata, brigada de Securitate-trupe și militarii din Brigada de grăniceri. Trupa a ieșit în stradă din ordinul lui Ion Coman, numit de Ceaușescu, comandant unic. La puțin timp, s-a produs o mare busculadă și au început să cadă oamenii,” mai spune Nicolae Mircovici.

Când militarii au primit ordin să tragă, printre răniți a căzut și medicul Traian Orban. „Am ajuns în Piața Libertății. Am vorbit cu cordoanele de militari. I-am întrebat de ce trag, că suntem frați, sunt copiii noștri, sunt români ca noi. Unii s-au intimidat, le tremura bărbia și au spus «Noi nu avem muniție». Erau recruți, nici nu știau să tragă, să se apere. Apoi a căzut unul lângă mine, m-a umplut de sânge pe haine și pe față și peste tot. Cred că l-au împușcat în carotidă de a curs atât de mult sânge. Și atunci m-au împușcat și pe mine. Începea să se însereze. În femur, în coapsa stângă m-au împușcat. Am simțit o durere imensă și am căzut la pământ. Niște băieți m-au dus la o mașină. Era o mașină particulară, o Dacie deschisă la culoare. M-au dus pe mine și pe încă doi la Spitalul Județean. Nu mai știu cum a fost drumul, n-am mai știut de mine, m-am trezit la spital”, rememorează Traian Orban.

După căderea serii, împușcăturile care răsunau în toată Timișoara, adesea în rafale, au înfierbântat și mai mult spiritele. Cordoane de militari și forțe de Securitate erau plasate în mai multe zone ale orașului. Coloane de manifestanți mărșăluiau pe străzi și erau întâmpinate cu gloanțe sau grenade fumigene. În cartierul Giroc, oamenii au reușit să blocheze intrarea tancurilor în oraș cu un troleibuz, dar au fost respinși și urmăriți până în scările blocurilor, de militari care trăgeau la întâmplare. În zona centrală, a podului Decebal și în alte cartiere ale Timișoarei s-a tras în manifestanții pașnici. 

„La capătul străzii de lângă podul Decebal, ne așteptau un TAB și trei rânduri de soldați. Era clar că nu vom putea trece de ei,” își amintește Corina Untilă, care avea 18 ani și era elevă în decembrie 1989. „Ne-a spus comandantul lor să mergem acasă și oamenii au spus: «Suntem frații voștri, de ce faceți asta?». Ne-am prins de brațe și am început să cântăm «Deșteaptă-te, române» și ne-am îndreptat spre ei. Și atunci au început să tragă cu pușca. Eram cu un coleg de la școală, pe care îl știam din vedere. A zis «hai să fugim, că ăștia chiar trag». Nu aveam unde să fugim, pentru că într-o parte era Bega, iar în cealaltă – un gard foarte înalt pe care nu puteam să îl sărim și în spate erau oameni peste tot. M-am întors spre coleg și i-am spus «Unde să fugim?», iar în acel moment m-au împușcat și pe mine.” Când a ajuns la Spitalul județean, erau zeci de răniți întinși pe jos, în holul de la Urgențe. În noaptea aceea, 102 oameni împușcați au fost operați de medici.

La ora 3:00, o ploaie torențială a alungat oamenii în casă, după care generalii Gușă și Coman, împreună cu secretarul județean PCR Ilie Matei au inspectat străzile. Situația era sub control.

Pe 17 decembrie 1989, la Timișoara s-au înregistrat 59 de morți și sute de răniți.

Gândul vă propune o imagine completă a Revoluției din Decembrie 1989. O radiografie a ultimului deceniu al comunismului în România și o reconstituire a ultimelor sale zile. Vă prezintă evenimentele așa cum au fost surprinse pe peliculă, dar mai ales cum au fost văzute și trăite de cei care ieșit  în stradă, care și-au pierdut părinții, copiii sau prietenii în lupta pentru libertate, precum și de personajele cheie care au marcat, ulterior, destinul primilor ani de democrație. Citiți pe revolutions.ro, ce s-a întâmplat în fiecare zi a Revoluției din Decembrie 1989.