ZILE LIBERE 2013. Când vor recupera elevii zilele libere de 2 și 3 mai
Ministerul Educației a anunțat inspectoratele școlare că orele de curs din 2 mai vor fi recuperate sâmbătă 20 aprilie, iar cele din 3 mai, în oricare din zilele de sâmbătă, începând din 27 aprilie, dar nu mai târziu de 25 mai.
Ministerul Educației a anunțat inspectoratele școlare că orele de curs din 2 mai vor fi recuperate sâmbătă 20 aprilie, iar cele din 3 mai, în oricare din zilele de sâmbătă, începând din 27 aprilie, dar nu mai târziu de 25 mai.
Ministerul Educației arată, într-un comunicat de presă remis miercuri, că a stabilit modalitatea de recuperare a cursurilor care nu se efectuează în unitățile de învățământ preuniversitar, în perioada 1-6 mai, ca urmare a cumulării prevederilor HG 79/6.03.2013 pentru stabilirea zilelor de 2 și 3 mai 2013 ca zile libere și a prevederilor articolului 3 din Ordinul Ministrului Educației nr. 5635/ 31.08.2012 privind structura anului școlar 2012-2013.
Într-o notă transmisă marți inspectoratelor școlare județene și Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Ministerul Educației Naționale le-a solicitat să informeze toate unitățile de învățământ preuniversitar din subordine că orele de curs neefectuate în 2 mai vor fi recuperate în 20 aprilie.
De asemenea, Ministerul Educației a anunțat că orele de curs neefectuate în 3 mai vor fi recuperate în oricare din zilele de sâmbătă, începând cu data de 27 aprilie, dar nu mai târziu de 25 mai.
„Decizia de stabilire a zilei de recuperare a orelor de curs din data de 3 mai 2013 revine consiliilor de administrație ale inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, decizie pe care o vor comunica, în timp util, tuturor unităților școlare din subordine”, a precizat Ministerul Educației.
În urmă cu o lună, Guvernul a decis ca zilele de 2 și 3 mai 2013 să fie declarate drept zile libere pentru salariații din sectorul public, pentru ca ziua de 1 Mai să fie legată de Sărbătoarea de Paște, din 5 mai.