ZIUA DECISIVĂ PENTRU SORIN OPRESCU. Primarul suspendat află azi dacă rămâne în arest pentru încă 30 de zile

Publicat: 30 09. 2015, 12:11

Cererea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) de prelungire cu 30 de zile a mandatului de arestare preventivă a lui Sorin Oprescu se va judeca de către instanța Tribunalului București, în ședință cu ușile închise. Sorin Oprescu este în arest preventiv din 6 septembrie.

Primarul suspendat al Capitalei Sorin Oprescu ar trebui să fie prezent la judecarea propunerii de prelungire a arestării preventive, însă dacă starea de sănătate a acestuia nu va permite deplasarea, cererea se va judeca în absența edilului, care va fi reprezentat de avocații săi.

Avocatul Viorel Mocanu a declarat la Tribunalul București, înainte de începerea ședinței de judecată, că sunt elemente noi care derivă din actele de urmărire penală efectuate de procurorii DNA și, de asemenea, sunt alte aspecte pe care apărarea le va prezenta instanței, „pentru a avea parte de o judecată dreaptă și corectă.

Mocanu a precizat că apărarea va cere o măsură alternativă la cea a arestului preventiv și va invoca în schimbarea măsurii luate în 6 septembrie inclusiv motive medicale, dat fiind starea de sănătate a lui Sorin Oprescu, dar și „incidentele avute de-a lungul acestei săptămâni”.

Întrebat despre cererea de audiere a șase martori, precum și de confruntare cu denunțătorul Bogdan Popa, șeful de la Administrația Cimitirelor, avocatul a spus că aceasta a fost formulată și se așteaptă un răspuns de la procurorii DNA, care vor decide dacă probele suplimentare cerute de apărare sunt utile și necesare cauzei.

Avocatul a mai spus că Sorin Oprescu a fost scos încătușat din Spitalul Universitar de Urgență București, deși ceruse să nu îi fie puse cătușele la mâini, pentru că are o intervenție la o mână, aspect pe care apărarea îl va prezenta magistraților.

La Arestul Poliției Capitalei a venit, miercuri dimineață, prietena lui Sorin Oprescu, aceasta fiind prima vizită după ce edilul a fost readus, marți, în unitatea de reținere din Spitalul Universitar de Urgență București, unde a stat internat patru zile, pentru investigații medicale și pentru efectuarea unei coronarografii.

Oprescu a fost dus sâmbătă la spital, după ce avocații acestuia au solicitat să fie supus unor investigații, întrucât suferă de diabet și probleme cardiace, suferințe care s-au accentuat în urma arestării acestuia. În urma investigațiilor, medicii de la SUUB au stabilit că bolile de care suferă nu impun menținerea lui Oprescu în unitatea sanitară, la coronarografie nefiind găsite probleme foarte grave, care să nu poată fi tratate în unitatea de arest.

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost arestat preventiv în 6 septembrie, de Tribunalul București, la cererea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție, care îl acuză de luare de mită. Curtea de Apel București a menținut, în 14 septembrie, decizia Tribunalului București, Sorin Oprescu rămânând în arest preventiv și fiind suspendat din funcție, din 15 septembrie.

Procurorii DNA îl acuză pe Sorin Oprescu de luare de mită, susținând că în 5 septembrie, în baza unei înțelegeri prealabile cu șeful Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane (ACCU), Cornel Bogdan Popa, și cu fostul său șofer Cristian Stanca, zis „Grenadă”, a primit de la Popa suma de 25.000 de euro din 60.000 de euro ceruți de cei doi pentru edil, de la SC Green Line Construct SRL, prin Cristina Giorgiana Gogonea, Teodor Gogonea și Octavian Alin Petroi, denunțători în dosar. Firma efectua lucrări la Palatul de la Mogoșoaia, iar Oprescu ar fi validat astfel activitatea infracțională a lui Popa și l-ar fi menținut în funcție, susțin anchetatorii.

Săptămâna trecută, Sorin Oprescu a cerut, prin avocații săi, să îi fie înlocuită măsura arestului preventiv cu controlul judiciar sau arestul la domiciliu, însă solicitarea a fost respinsă de Tribunalul București în 25 septembrie.

Decizia a fost contestată de Oprescu la Curtea de Apel București, care va stabili definitiv dacă cererea primarului suspendat va fi admisă sau respinsă.

Avocatul Alexandru Chiciu a declarat, pentru MEDIAFAX, că pentru genul de fapte de care este acuzat Oprescu, măsura arestului preventiv este una severă, care ar trebui aplicată doar în cauzele care vizează fapte de violență.
Avocații lui Sorin Oprescu cer DNA confruntarea primarului suspendat al Capitalei cu Bogdan Popa, șeful de la Administrația Cimitirelor, dar și audierea unor martori propuși de apărare și depunerea unor înscrisuri suplimentare la dosarul de corupție.

„Cerem audierea a șase martori pe situația de fapt, reaudierea unui martor întrucât declarațiile sale sunt în opinia apărării insuficiente în raport de situația de fapt reținută de procurori și confruntare cu inculpatul denunțător Bogdan Popa, întrucât între declarațiile domnuli Oprescu, date în fața judecătorului de drepturi și libertăti de la Curtea de Apel București, și ale lui Bogdan Popa sunt contradicții”, a declarat pentru MEDIAFAX avocatul Alexandru Chiciu.

 

CRONOLOGIE: Sorin Oprescu, de la momentul luării de mită la ziua decisivă în care află dacă arestul preventiv se prelungește cu 30 de zile

 

6 septembrie, ora 8 –  Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reținut de DNA, sâmbătă noapte, pentru luare de mită, după ce ar fi primit 25.000 de euro de la patru denunțători. Primarul ar fi primit cei 25.000 de euro sâmbătă de la șeful unei instituții din primărie, care ar fi intermediat mita.

6 septembrie, ora 15 – Sorin Oprescu, reținut în noaptea de sâmbătă spre duminică de DNA, a fost dus în arestul Poliției Capitalei, după ce în cursul dimineții a fost prezent la perchezițiile care au avut loc la casa lui de la Ciolpani, județul Ilfov.

6 septembrie, ora 19 – Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost adus la Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă, în dosarul în care a fost reținut de procurorii DNA, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce ar fi primit mită 25.000 de euro.

6 septembrie, ora 23 – Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, reținut de procurorii anticorupție după ce ar fi primit mită 25.000 de euro, a fost arestat preventiv, mandatul de arestare pentru 30 de zile fiind emis, duminică noapte, de magistrații Tribunalului București.

14 septembrie, ora 21 – Primarul Sorin Oprescu rămâne încarcerat, după ce Curtea de Apel București i-a respins contestația la decizia de arestare preventivă pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat că a luat mită 25.000 de euro.

15 septembrie, ora 14 – Sorin Oprescu a fost suspendat din funcția de primar general al Capitalei, după decizia definitivă de arestare preventivă, ordinul de suspendare emis de prefect fiind trimis Consiliului General al Municipiului București, care se va întruni în ședință, pentru desemnarea primarului interimar.

17 septembrie, ora 11 – Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost adus, joi, din arest la DNA, pentru a fi prezent la percheziția informatică a calculatoarelor și stick-urilor de memorie ridicate în timpul perchezițiilor făcute în 6 septembrie, în dosarul în care edilul este cercetat pentru luare de mită.

21 septembrie, ora 19 – Primarul suspendat al Capitalei Sorin Oprescu a fost transportat la spital, luni seară, din Arestul Poliției Capitalei, după ce a acuzat „o stare de slăbiciune”, iar după ce o scurtă evaluare medicală a fost readus în arest, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliție.

23 septembrie, ora 9 – Sorin Oprescu va fi transferat din Arestul Capitalei, după ce solicitatarea primarului suspendat a fost admisă, însă nu va fi dus la Spitalul Universitar, pentru a fi consultat de medicii săi curanți, pentru probleme cardiace, așa cum solicitase, ci la Spitalul Militar.

24 septembrie, ora 10 – Sorin Oprescu vrea înlocuirea arestului preventiv cu controlul judiciar sau cu arest la domiciliu, iar cererea lui va fi judecată joi, de Tribunalul București, avocatul Alexandru Chiciu declarând că pentru fapta de care este acuzat edilul, arestul preventiv este o măsură severă.

24 septembrie, ora 13 – Avocatul Poporului (AP) s-a autosesizat și verifică situația lui Sorin Oprescu în arest, pentru a stabili dacă se respectă dreptul la viață, la integritate fizică și psihică și dreptul la ocrotirea sănătății în cazul primarului suspendat al Capitalei.

25 septembrie, ora 15 – Tribunalul București a decis, vineri, ca Sorin Oprescu să rămână în arest preventiv, respingând cererea primarului suspendat al Capitalei să fie cercetat sub control judiciar sau în arest la domiciliu, în dosarul în care este acuzat de luare de mită, după ce ar fi primit 25.000 de euro.

26 septembrie, ora 16 – Sorin Oprescu a fost adus, sâmbătă după-amiază, cu o dubă a poliției la Spitalul Universitar de Urgență pentru a fi consultat de medici inclusiv pentru probleme cardiace, în urma unei solicitări făcute de primarul suspendat al Capitalei, prin avocații săi.

29 septembrie, ora 16 – Sorin Oprescu a fost reîncarcerat în Arestul Poliției Capitalei, după ce a stat patru zile în Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost supus unor investigații și i-a fost făcută o coronarografie, medicii stabilind că bolile de care suferă nu impun menținerea lui în unitatea sanitară.

30 septembrie, ora 10 – Procurorii Direcției Naționale Anticorupție cer Tribunalului București, miercuri, prelungirea cu 30 de zile a arestului lui Sorin Oprescu, în dosarul în care este acuzat de luare de mită, după ce ar fi primit 25.000 de euro.