„Ziua dreptății” în Secuime. 20.000 de maghiari, așteptați la un miting de protest față de decizia instanței în cazul retrocedării Colegiului „Szekely Miko”
Aproape 20.000 de maghiari sunt așteptați sâmbătă la Sfântu Gheorghe pentru a participa, sub titulatura „Ziua dreptății”, la un miting de protest față de decizia instanței în cazul retrocedării Colegiului „Szekely Miko”, dosar în care fostul demnitar UDMR Marko Attila a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Aceeași sentință a primit-o și Marosan Tamas, fost consilier juridic al Eparhiei Reformate din Ardeal, în vreme ce Silviu Clim, fost consilier juridic în Ministerul Justiției, a fost condamnat cu suspendare.
Practic, instanța a anulat retrocedarea clădirii, demers prin care s-a putut constitui un prejudiciu de peste un million de lei adus Primăriei Sfântu Gheorghe care a plătit această sumă drept chirie a imobilului. Odată cu constatarea prejudiciului, cei trei au putut fi condamnați. În sarcina lor a fost reținut faptul că au întocmit, în 2002, o notă de constatare în care au arătat, contrar realității, că un imobil situat în municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna, a fost proprietatea Bisericii Reformate din Sfântu Gheorghe și l-au restituit Eparhiei Reformate din Ardeal.
Decizia instanției, care nu este definitivă, a fost calificată de către liderii UDMR drept o nouă naționalizare”.
Antal Arpad: „Orice manifestație din Ținutul Secuiesc include și autonomia”
Manifestarea de sâmbătă care se va desfășura în fața Colegiului „Szekely Miko” este organizată de bisericile istorice maghiare, cu sprijinul UDMR și a PPMT-ului lui Laszlo Tokes. Manifestanților li se vor adresa președintele UDMR, Kelemen Hunor, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Ãrpád, europarlamentarul Laszlo Tokes, președinte al PPMT, precum și episcopii tuturor bisericilor maghiare din România.
„Sâmbătă orașul va fi blocat, nu numai centrul, ci și trei trasee din trei zone ale orașului pe unde vor veni oamenii, dar acest lucru sunt convins că nu-i va deranja pe locuitorii din Sfântu Gheorghe, pentru că și ei vor participa la miting. Mesajul nostru este unul extrem de simplu și extrem de clar, asemănător cu mesajul catalanilor din Barcelona: când guvernul spaniol a spus că națiunea catalană nu există, după câteva zile zeci de mii de catalani au ieșit pe străzi și au spus „Noi suntem națiunea care nu există!”. La fel, și noi vom arăta că nu suntem simpli indivizi și cetățeni ai acestei țări, ci suntem membrii unei comunități puternice, care poate să-și apere interesele atunci când sunt atacate de anumite instituții, că poate să-și apere membrii atunci când anumite instituții doresc să atace membrii comunității care și-au făcut cinstit treaba”, a declarat, pentru gândul, primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad.
El a precizat că nu vor lipsi nici mesajele pentru autonomie. „Orice manifestație din Ținutul Secuiesc, indiferent că este vorba de retrocedări sau despre decapitarea șefilor de deconcentrate, include și autonomia. Cu siguranță că vor fi oameni care vor avea pancarte și cu autonomia, nu este nici un secret în asta. Dar nici 0,1 la sută în această manifestație nu este împotriva comunității românești din Sfântu Gheorghe, din Ținutul Secuiesc sau din România”, a mai spus Antal Arpad.
Kelemen Hunor: Vrem să tragem un semnal de alarmă
Liderii UDMR susțin că manifestarea de la Sfântu Gheorghe reprezintă tragerea unui „semnal de alarmă”. „După ce comuniștii au naționalizat tot, după 1997 încet-încet o parte a clădirilor naționalizate au fost retrocedate foștilor proprietari. Acum, prin decizii discutabile, aceste clădiri pot fi naționalizate din nou și nu e bine să se întâmple acest lucru. Nu vrem să-i impresionăm pe judecători, nu vrem să se pară că prin această demonstrație facem vreo presiune asupra cuiva, noi vrem doar să tragem un semnal de alarmă că această decizie este o decizie nedreaptă, nu intervenim și nu încercăm să intervenim în actul de justiție. Dar nu există nici un act de corupție aici, oamenii care au fost condamnați la trei ani de închisoare n-au făcut altceva decât să aplice legile existente, legi aprobate de Parlamentul României”, a declarat președintele UDMR, Kelemen Hunor.
Scurt istoric
Construită în perioada 1858-1876, clădirea Colegiului „Szekely Miko” a fost retrocedată în 2001 Eparhiei Reformate din Ardeal de către Consiliul Local Sfântu Gheorghe, deși proprietarul înscris în Cartea Funciară la întabulare, în secolul XIX, fusese chiar Colegiul „Szekely Miko”. Hotărârea de retrocedare a fost anulată la scurt timp de instanțele de contencios administrativ, în urma unei contestații a Prefecturii Covasna. Cu toate acestea, în 2002, Eparhia Reformată din Ardeal și-a întabulat un dreptul de proprietate, act anulat și el ulterior, tot în urma unei acțiuni în Justiție a Prefecturii Covasna. Eparhia nu s-a dat însă bătută și, nu după multă vreme, a urmat o nouă retrocedare, inițiată și semnată de data aceasta de subsecretarul de la acea vreme din Departamentul pentru Relații Interetnice, udemeristul Marko Attila, alături de consilierul juridic al Eparhiei Reformate, Marosan Tamas, și de omologul acestuia de la Miniterul Justiției, Silviu Clim. Totul s-a făcut pe baza unei note de constatere.
După care Eparhia a încercat să devină și proprietarul clădirii în care sunt fostele locuințe de serviciu ale dascălilor liceului, pe care chiriașii acestora le cumpăraseră însă încă din 1997, pe baza Legii 112. În 2007, doi dintre proprietarii amenințați cu pierderea locuințelor cumpărate cu 10 ani înainte, Benedek Levente și Feher Zoltan, au făcut plângere penală împotriva lui Marko, Marosan și Clim, la Parchetul Judecătoriei Sfântu Gheorghe, dosarul fiind preluat apoi de către DNA.
După trei ani de anchetă, în ajunul Crăciunului din 2010, cei trei au fost trimiși în judecată, sub acuzația de abuz în serviciu. Dosarul a fost strămutat la cererea DNA de la Judecătoria Sfântu Gheorghe la Judecătoria Buzău. În 28 iunie 2012, instanța buzoiană apronunțat sentința: trei ani de închisoare cu executare pentru Marko Attila și Marosan Tamas și aceeași pedeapsă, dar cu suspendare, pentru Silviu Clim. Totodată, Eparhia Reformată din Ardeal a fost obligată la plata a 1,1 milioane lei, sumă reprezentând chiria încasată necuvenit de la Primăria Sf. Gheorghe. Cei trei condamnați au declarat imediat recurs, care se va judeca la Curtea de Apel Ploiești, primul termen al procesului fiind programat în 5 octombrie a.c.
Marko Attila: „Sunt nevinovat, nu există nici o infracțiune!”
Imediat ce a aflat sentința Judecătoriei Buzău, ex-subsecretarul de stat Marko Attila și-a susținut nevinovăția: „Atâta vreme cât n-am creat nici o pagubă și nu a fost vorba despre o vinovăție dovedită, nu există un prejudiciu, consider că nu există nici o infracțiune.” Totodată, el a anunțat că este hotărât să facă „apel la CEDO, dacă nu voi primi dreptate în țară”.