Ziua informării preventive la IGSU: Marți 13, „Preveniți ghinionul”
Potrivit IGSU, scopul activităților desfășurate sub sloganul „Preveniți ghinionul” este de a conștientiza cetățenii asupra pericolelor la care se expun dacă nu respectă măsurile și regulile de comportare în cazul situațiilor de urgență.
Mesajul se adresează atât copiilor, cât și părinților, bunicilor sau altor persoane care au responsabilitate pentru siguranța celor mici.
Marți, sediile inspectoratelor pentru situații de urgență județene, dar și cele din București-Ilfov își vor deschide porțile pentru toți cei care doresc să cunoască măsurile care trebuie luate în cazul producerii unor situații de urgență și să se familiarizeze cu specificul profesiei de pompier, având posibilitatea de a vedea tehnica de intervenție utilizată la misiunile de salvare.
„Totodată, în zonele cu public numeros vor fi organizate puncte de informare preventivă în cadrul cărora toate persoanele interesate pot obține informații referitoare la cum putem preveni și cum trebuie să ne comportăm pe timpul producerii unei situații de urgență”, anunță IGSU, printr-un comunicat de presă.
Potrivit aceleiași surse, anual în România sunt înregistrate peste 6.500 de incendii în locuințe. Numai anul trecut, 250 de persoane și-au pierdut viața în urma unor astfel de incendii. Pompierii susțin că cele mai frecvente cauze ale incendiilor din locuințe sunt coșul de fum defect sau necurățat (33%), instalații electrice defecte sau improvizate (22%), fumatul și focul deschis (12%).
IGSU recomandă părinților, pentru siguranța copiilor, să păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care copiii nu au acces, să le explice acestora pericolul pe care focul îl reprezintă pentru viața lui, să nu îi lase singuri în casă cu aragazul, mijloacele de încălzire sau aparatele electrice aflate în funcțiune și să îi învețe cum să utilizeze sursele de aprindere și cum să se comporte în situații de pericol.
Potrivit pompirilor, în cazul unor situații critice, copiii trebuie să respecte următoarele reguli: dacă este singur acasă, să părăsească imediat locuința și să anunțe un vecin sau primul adult despre izbucnirea incendiului, iar dacă nu poate părăsi locuința, să telefoneze, dacă are posibilitatea, la numărul unic pentru apeluri de urgență – 112 și să anunțe evenimentul precizând adresa, precum și faptul că este blocat în casă, după care să iasă la fereastră și să strige după ajutor.
De asemenea, copiii trebuie să știe că dacă i-au luat foc hainele, trebuie să se lase pe sol și să se rostogolească până la stingerea flăcărilor, iar atunci când în încăpere este fum, trebuie să se deplaseze aplecat sau târâș pentru a evita inhalarea acestuia.
Foto: IGSU – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, România / Facebook