ZIUA INTERNAȚIONALĂ A ROMILOR. Care este mesajul MAE, în contextul pandemiei de COVID-19
Ministerul Afacerilor Extene transmite, cu ocazia celebrării Zilei internaționale a romilor, un apel la toleranță și incluziune socială, de evitare a discursului de ură, discriminare, rasism sau xenofobie.
„Ministerul Afacerilor Extene transmite salută celebrarea Zilei internaționale a romilor, eveniment dedicat recunoașterii culturii, istoriei și drepturilor milioanelor de romi din toată lumea. Ziua de 8 aprilie este un prilej de a readuce aminte că procesul de incluziune a romilor presupune eforturi susținute din partea tuturor actorilor relevanți, atât la nivel statal, cât și la nivel internațional”, a transmis MAE, miercuri, printr-un comunicat de presă.
„Ministerul Afacerilor Externe condamnă cu fermitate orice act cu caracter rasist sau xenofob și îndeamnă la asumarea responsabilității comune de a înlătura prejudecățile și de a lupta împotriva discriminării și acțiunilor extremiste cu caracter etnic sau rasist. Cu atât mai mult, în actualul context, al gestionării epidemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe consideră că este de datoria tuturor actorilor sociali de a evita capcana discursului de ură, discriminare, rasism sau xenofobie şi de a continua să pledeze pentru dezvoltarea unor societăți incluzive, bazate pe respect reciproc, indiferent de etnie, religie sau credință”, subliniază MAE.
Ideea de a marca Ziua Internațională a Romilor a apărut în 1971, cu prilejul primului Congres internațional al romilor de pretutindeni, care a avut loc la Londra. În statele din Europa de Est, inclusiv România, data de 8 aprilie a fost consacrată Zilei Romilor începând cu anul 1990.