Zlatan Ibrahimovic, confirmat cu noul coronavirus. Cum se simte celebrul fotbalist suedez
Atacantul suedez AC Milan Zlatan Ibrahimovic a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus, anunțul fiind făcut chiar de către clubul său.
„Zlatan Ibrahimovic a dat rezultate pozitive pentru Covid-19 în urma unei a doua runde de teste înainte de jocul din această seară împotriva Bodø / Glimt. Clubul a informat autorităţile competente, iar jucătorul a fost plasat imediat în carantină acasă. Toţi ceilalţi membri ai echipei şi personalul au dat rezultate negative”, se arată într-o declarație a clubului din Serie A, postată pe site-ul lor oficial și citată de Mediafax.
În urma acestui rezultat, Ibrahimovic a fost izolat la domiciliu și nu va juca nici în următoarele meciuri, fiind al doilea jucător de la AC Milan testat pozitiv la COVID-19, după brazilianul Leo Duarte.
Rezultatele celorlalți jucători și ale antrenorilor au fost negative, ei fiind într-o stare bună de sănătate înaintea meciului, potrivit Antena 3.
Este jale la FCSB! „Perla” echipei, infectată cu noul coronavirus
Mijlocașul Dennis Man este infectat cu noul coronavirus. Astfel, Dennis Man este al 14-lea fotbalist de la FCSB care a fost infectat cu noul coronavirus, scrie Prosport.
Mijlocașul ofensiv al FCSB-ului a aflat că a fost infectat cu noul coronavirus în cursul zilei de miercuri, 23 septembrie, după ce a efectuat testele impuse de UEFA înaintea partidei din turul 3 preliminar al Europa League.
Inițial, Dennis Man ieșise negativ la testele de marți făcute de gruparea roș-albastră.
Mihai Stoica s-a vindecat
Directorul sportiv al FCSB, Mihai Stoica, a anunțat, marți, că „s-a întors”, după ce s-a vindecat de COVID -19. „Meme” spune că va sta fără mască doar în mașină!
„BACK! DOAR în mașină fără mască ”, a anunțat oficialul FCSB, marți, pe Facebook. Acesta nu a spus, însă, dacă se întoarce la club, în condițiile în care acolo este focar!