Zsolt Nagy a contestat începerea urmăririi penale împotriva sa
Ministrul suspendat al al Comunicațiilor, Zsolt Nagy, a făcut, joi, la Parchetul instanței supreme, o plângere față de începerea urmăririi penale în cazul privatizărilor, în care este acuzat de trădare prin transmitere de secrete, el contestând mai multe aspecte procedurale.
Nagy a terminat de studiat dosarul de urmărire penală în cazul său, el contestând faptul că nu au fost îndeplinite două condiții legale pentru punerea sa sub învinuire.
Cele două condiții se referă la existența unor indicii temeinice cu privire la săvârșirea unei fapte penale și respectiv la faptul că ceea ce i se impută nu este prevăzut ca infracțiune de legea penală.
Acesta așteaptă un răspuns la această plângere, formulată la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, nefiind stabilit un termen pentru o nouă prezentare a ministrului suspendat în fața procurorilor.