afganistan

Unul dintre liderii rețelei al-Qaida din Afganistan a fost ucis
15 feb. 2012, 11:53

Unul dintre liderii rețelei al-Qaida din Afganistan a fost ucis

Un lider al rețelei al-Qaida din Afganistan, Abu Latih al-Libi, a fost ucis, potrivit unui site utilizat în mod frecvent…
Hamid Karzai avertizează că teroriștii ar putea redobândi controlul în Afganistan
15 feb. 2012, 11:49

Hamid Karzai avertizează că teroriștii ar putea redobândi controlul în Afganistan

Președintele afgan, Hamid Karzai, a avertizat că, dacă nu se depun mai multe eforturi pentru combaterea extremismului în lume, inclusiv…
Un jurnalist afgan a fost condamnat la moarte pentru un articol
15 feb. 2012, 11:48

Un jurnalist afgan a fost condamnat la moarte pentru un articol

Un tribunal din Afganistan a condamnat la moarte un jurnalist afgan, deținut din octombrie sub acuzația de "blasfemie", au anunțat…
Un militar NATO ucis și alți cinci răniți în Afganistanului
15 feb. 2012, 11:48

Un militar NATO ucis și alți cinci răniți în Afganistanului

Un militar britanic din cadrul Forței Internaționale de Asistență pentru Securitate (ISAF) a fost ucis duminică în sudul Afganistanului, iar…
Casa Albă numește un nou comandant al forțelor străine din Afganistan
15 feb. 2012, 11:47

Casa Albă numește un nou comandant al forțelor străine din Afganistan

Președintele american, George W. Bush, l-a numit pe comandantul forțelor americane în Europa, generalul David McKiernan, la comanda forțelor străine…
Robert Gates îi cere scuze omologului său olandez
15 feb. 2012, 11:47

Robert Gates îi cere scuze omologului său olandez

Secretarul american al Apărării, Robert Gates, i-a prezentat joi scuze omologului său olandez, încercând să atenueze consecințele criticilor formulate la…
Veteranii britanici din Irak și Afganistan suferă de afecțiuni ale creierului
15 feb. 2012, 11:47

Veteranii britanici din Irak și Afganistan suferă de afecțiuni ale creierului

Sute de militari britanici întorși din Irak și Afganistan suferă de afecțiuni ale creierului care pot cauza pierderea memoriei, depresie…
SUA trimit 3.200 de pușcași marini în Afganistan
15 feb. 2012, 11:47

SUA trimit 3.200 de pușcași marini în Afganistan

Statele Unite vor trimite o forță suplimentară formată din circa 3.200 de pușcași marini în Afganistan, pentru a ajuta trupele…
SUA critică planul Marii Britanii de a dota cu armament milițiile din Afganistan
15 feb. 2012, 11:45

SUA critică planul Marii Britanii de a dota cu armament milițiile din Afganistan

Un general american a criticat planul Londrei de a dota cu armament milițiile afgane locale cu scopul de a lupta…
Polonia va suplimenta numărul militarilor mobilizați în Afganistan în aprilie sau mai
15 feb. 2012, 11:42

Polonia va suplimenta numărul militarilor mobilizați în Afganistan în aprilie sau mai

Polonia este dispusă să detașeze alți 400 de militari în Afganistan în aprilie sau mai și analizează posibilitatea preluării comenzii…
Bush, îngrijorat că unele state vor să părăsească Afganistanul
15 feb. 2012, 11:38

Bush, îngrijorat că unele state vor să părăsească Afganistanul

Președintele american George W. Bush și-a exprimat joi îngrijorarea referitor la unele state aliate care renunță la angajamentele asumate în…
Raid al NATO în Afganistan, soldat cu moartea a zeci de talibani
15 feb. 2012, 11:10

Raid al NATO în Afganistan, soldat cu moartea a zeci de talibani

Un raid aerian al forțelor NATO a provocat moartea a zeci de insurgenți talibani în nord-vestul Afganistanului, a anunțat marți…
Cancelarul german, în vizită-surpriză în Afganistan
15 feb. 2012, 11:10

Cancelarul german, în vizită-surpriză în Afganistan

Cancelarul german, Angela Merkel, a sosit sâmbătă dimineață la Kabul, într-o vizită neanunțată în Afganistan, a declarat un purtător de…
Ucraina nu va trimite trupe în Afganistan
15 feb. 2012, 11:00

Ucraina nu va trimite trupe în Afganistan

Ucraina nu intenționează să trimită nici un contingent de pace în Afganistan, a declarat duminică Ministrul ucrainean al Apărării, Anatoli…
Atac sinucigaș împotriva trupelor internaționale, la Kabul
15 feb. 2012, 10:33

Atac sinucigaș împotriva trupelor internaționale, la Kabul

Un convoi al trupelor internaționale a fost ținta unui atentat sinucigaș comis astăzi, la Kabul, și soldat cu moartea a…
Ofensivă de trei zile la Tora Bora în august, în baza unor indicii privind prezența lui ben Laden
15 feb. 2012, 10:30

Ofensivă de trei zile la Tora Bora în august, în baza unor indicii privind prezența lui ben Laden

Forțele americane și afgane au bombardat în luna august, timp de trei zile, zona muntoasă de la Tora Bora, unde…
Doi italieni, dispăruți în vestul Afganistanului
15 feb. 2012, 10:29

Doi italieni, dispăruți în vestul Afganistanului

Poliția afgană a anunțat că a lansat operațiuni de căutare pentru a găsi doi italieni, aparent jurnaliști, care ar fi…
Campanie mediatică al Qaeda
15 feb. 2012, 10:28

Campanie mediatică al Qaeda

Mesajul video al numărului doi în ierarhia al Qaeda, Ayman al-Zawahiri, difuzat astăzi, este cea de-a treia înregistrare cu un…
Talibanii promit o nouă campanie teroristă în Afganistan
15 feb. 2012, 10:26

Talibanii promit o nouă campanie teroristă în Afganistan

Talibanii au promis astăzi că vor lansa o nouă campanie teroristă împotriva Guvernului și a forțelor internaționale din Afganistan, începând…
Dâmbovița: Aproximativ o mie de persoane, la funeraliile militarului ucis în Afganistan
15 feb. 2012, 10:25

Dâmbovița: Aproximativ o mie de persoane, la funeraliile militarului ucis în Afganistan

Militarul român ucis în Afganistan a fost înmormântat, duminică după-amiază, cu onoruri militare, în cimitirul din comuna dâmbovițeană Mătăsaru -…
Guvernul se va îngriji de situația locativă a familiei militarului român decedat în Afganistan
15 feb. 2012, 10:25

Guvernul se va îngriji de situația locativă a familiei militarului român decedat în Afganistan

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a solicitat ministrului Apărării, Teodor Meleșcanu, să îi prezinte situația locativă a familiei sublocotenentului Aurel Marcu,…
Dâmbovița: Trupul militarului mort în Afganistan va fi adus sâmbătă acasă, în localitatea Mătăsaru
15 feb. 2012, 10:25

Dâmbovița: Trupul militarului mort în Afganistan va fi adus sâmbătă acasă, în localitatea Mătăsaru

Militarul român ucis, joi, în Afganistan, de un dispozitiv exploziv improvizat, era din localitatea dâmbovițeană Mătăsaru, unde familia sa așteaptă…
Unul dintre militarii români răniți în Afganistan are leziuni grave în zona gâtului
15 feb. 2012, 10:24

Unul dintre militarii români răniți în Afganistan are leziuni grave în zona gâtului

Unul dintre militarii români răniți în Afganistan este în stare gravă, având leziuni în zona gâtului, a declarat Andreea Dumitru,…
Un militar român a fost ucis, iar alți doi au fost grav răniți în Afganistan
15 feb. 2012, 10:24

Un militar român a fost ucis, iar alți doi au fost grav răniți în Afganistan

Sergentul major Aurel Marcu a fost ucis, joi după-amiază, în provincia Zabul din Afganistan, iar locotenentul Nicolae Grigore și fruntașul…
Subofițerul român rănit în Afganistan a fost repatriat
15 feb. 2012, 10:05

Subofițerul român rănit în Afganistan a fost repatriat

Sergentul major Ionel Sorinel Berchetaru, rănit în teatrul de operații Afganistan, a fost repatriat, marți, din spitalul Landstudl al bazei…
Un subofițer român, rănit într-un atac cu mortiere în Afganistan
15 feb. 2012, 10:04

Un subofițer român, rănit într-un atac cu mortiere în Afganistan

Un subofițer român a fost ușor rănit miercuri după-amiază, în urma unui atac indirect cu mortiere asupra bazei sale din…
Unul dintre cetățenii germani răpiți miercuri este în viață, anunță talibanii
15 feb. 2012, 09:59

Unul dintre cetățenii germani răpiți miercuri este în viață, anunță talibanii

Unul dintre cei doi cetățeni germani, răpiți miercuri în Afganistan, este încă în viață, a anunțat luni un purtător de…
Talibanii revendică răpirea a 18 cetățeni sud-coreeani
15 feb. 2012, 09:57

Talibanii revendică răpirea a 18 cetățeni sud-coreeani

Talibanii au revendicat vineri, prin intermediul unui purtător de cuvânt, răpirea a 18 creștini evangheliști sud-coreeni joi, în provincia Ghazni…
Sute de cadavre descoperite într-o fostă închisoare sovietică din Afganistan
15 feb. 2012, 09:53

Sute de cadavre descoperite într-o fostă închisoare sovietică din Afganistan

Poliția afgană a descoperit o închisoare subterană, datând din vremea ocupației sovietice, compartimentată în cel puțin 15 încăperi pline de…
Un militar român din Afganistan a fost rănit în timpul unei misiuni de patrulare
15 feb. 2012, 09:49

Un militar român din Afganistan a fost rănit în timpul unei misiuni de patrulare

Un militar român, aflat într-o misiune de patrulare în provincia Farah, Afganistan, a suferit, sâmbătă, un traumatism în zona capului,…