romgaz

Sindicaliștii Romgaz amenință cu noi proteste dacă revendicările salariale nu le sunt satisfăcute. Cât câștigă angajații și liderii care-i reprezintă
30 ian. 2024, 19:35

Sindicaliștii Romgaz amenință cu noi proteste dacă revendicările salariale nu le sunt satisfăcute. Cât câștigă angajații și liderii care-i reprezintă

Reprezentanții angajaților Romgaz vor ca Guvernul să emită o ordonanță de urgență prin care să se permită creșterile salariilor cu…
ROMGAZ nu este de acord cu protestul sindicaliștilor. Ce spun reprezentanții companiei
26 ian. 2024, 23:17

ROMGAZ nu este de acord cu protestul sindicaliștilor. Ce spun reprezentanții companiei

Compania de stat ROMGAZ a transmis, vineri un răspuns pentru sindicaliștii care au anunțat că vor protesta, luni, 29 ianuarie,…
Sindicaliștii ROMGAZ, protest în birouri și în aer liber. Care ar fi deciziile INACCEPTABILE ale conducerii companiei
26 ian. 2024, 20:50

Sindicaliștii ROMGAZ, protest în birouri și în aer liber. Care ar fi deciziile INACCEPTABILE ale conducerii companiei

Sindicatul Liber ROMGAZ a anunțat, vineri, că 500 de salariaţi vor protesta, luni, 29 ianuarie, în interiorul și exteriorul sediului…
Patronatele din petrol și gaze vor un DIALOG corect cu statul, după ce le-a impus cea mai ridicată rată efectivă de impozitare specifică din Europa
18 ian. 2024, 20:30

Patronatele din petrol și gaze vor un DIALOG corect cu statul, după ce le-a impus cea mai ridicată rată efectivă de impozitare specifică din Europa

Industria românească de țiței și gaze naturale face apel la un dialog real cu autoritățile privind modul de taxare și…
RETROSPECTIVĂ | An istoric în energie: Hidroelectrica la BVB, start la Neptun Deep și preluarea operațiunilor de la Gazprom de Transgaz în R. Moldova
27 dec. 2023, 08:00

RETROSPECTIVĂ | An istoric în energie: Hidroelectrica la BVB, start la Neptun Deep și preluarea operațiunilor de la Gazprom de Transgaz în R. Moldova

În 2023 s-au concretizat unele dintre cele mai așteptate decizii cu impact major pe piața energiei din România. Printre cele…
Romgaz – scoruri foarte bune privind administrarea riscurilor ESG / Director Romgaz: „Am realizat progrese semnificative în privința sustenabilității”
28 nov. 2023, 12:40

Romgaz – scoruri foarte bune privind administrarea riscurilor ESG / Director Romgaz: „Am realizat progrese semnificative în privința sustenabilității”

Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz S.A, cel mai mare producător și principalul furnizor de gaze naturale din România, are un ESG…
Ion Sterian, Transgaz: Construcția conductei Tuzla–Podișor, care preia gazele din Marea Neagră, e în „grafic accelerat”. Când se va face prima sudură
07 nov. 2023, 16:01

Ion Sterian, Transgaz: Construcția conductei Tuzla–Podișor, care preia gazele din Marea Neagră, e în „grafic accelerat”. Când se va face prima sudură

Directorul general al Transgaz, Ion Sterian, a anunțat, marți, că în curând se va face prima sudură la conducta Tuzla…
VIDEO | Cât de pregătită e România pentru iarna care vine? Directorul Romgaz: „Nu vedem nicio sincopă în aprovizionare”. Care e „plasa de siguranță”
27 oct. 2023, 15:55

VIDEO | Cât de pregătită e România pentru iarna care vine? Directorul Romgaz: „Nu vedem nicio sincopă în aprovizionare”. Care e „plasa de siguranță”

Directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu, dă asigurări că principalului producător de gaze naturale din România este pregătit pentru a…
Euronews: România vrea să devină cel mai mare PRODUCĂTOR de gaze naturale din UE. De ce asta e o problemă pentru mulți actori din „ecosistem”
07 oct. 2023, 11:48

Euronews: România vrea să devină cel mai mare PRODUCĂTOR de gaze naturale din UE. De ce asta e o problemă pentru mulți actori din „ecosistem”

OMV Petrom și Romgaz au anunțat în iunie dezvoltarea celui mai mare proiect de gaze naturale din Marea Neagră românească,…
REPORTAJ | Cum au fost descoperite gazele naturale în România. Dumitru Chisăliță (AEI): „Înainte de prima erupție, nu exista noțiunea de gaz metan”
23 sept. 2023, 09:30

REPORTAJ | Cum au fost descoperite gazele naturale în România. Dumitru Chisăliță (AEI): „Înainte de prima erupție, nu exista noțiunea de gaz metan”

Gazele naturale au fost descoperite pe teritoriul actual al României cu totul întâmplător, în urmă cu mai bine de un…
Conducerea Romgaz a semnat ordinul de reluare a lucrărilor la centrala de la Iernut, întârziate trei ani. Care este noul termenul de finalizare
02 aug. 2023, 13:41

Conducerea Romgaz a semnat ordinul de reluare a lucrărilor la centrala de la Iernut, întârziate trei ani. Care este noul termenul de finalizare

Noua centrală pe gaze în ciclu combinat de a Iernut, una dintre cele mai așteptate investiții din energie, urmează să…
VIDEO | Nicolae Ciucă:
22 iun. 2023, 11:27

VIDEO | Nicolae Ciucă: „În 2027, România va putea să anunțe independența din punct de vedere al producției de gaz”

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a declarat, joi, la evenimentul găzduit la Palatul Victoria de către prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, cu…
VIDEO | Marcel Ciolacu, la inaugurarea proiectului Neptun Deep:
22 iun. 2023, 10:39

VIDEO | Marcel Ciolacu, la inaugurarea proiectului Neptun Deep: „Vom deveni principalul producător de gaze naturale din Europa”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, la inaugurarea proiectului Neptun Deep, că România transmite întregii lumi mesajul că joacă un…
Nicolae Ciucă, după anunțul OMV Petrom și Romgaz privind Neptun Deep:
21 iun. 2023, 12:56

Nicolae Ciucă, după anunțul OMV Petrom și Romgaz privind Neptun Deep: „România își va câștiga independența energetică într-un timp foarte scurt”

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a apreciat, miercuri, că România îşi va câştiga independenţa energetică într-un timp foarte scurt, după ce…
OMV Petrom și Romgaz au aprobat o investiție de 4 mld. €  în proiectul Neptun Deep.  România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din UE
21 iun. 2023, 10:56

OMV Petrom și Romgaz au aprobat o investiție de 4 mld. € în proiectul Neptun Deep.  România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din UE

Companiile OMV Petrom și Romgaz au luat decizia finală de investiție pentru dezvoltarea proiectului Neptun Deep din Marea Neagră. Prima…
EXCLUSIV | Șeful Transgaz semnează vineri ordinul de începere a lucrărilor la conducta Tuzla - Podișor. Când anunță OMV decizia de investiție
12 iun. 2023, 21:08

EXCLUSIV | Șeful Transgaz semnează vineri ordinul de începere a lucrărilor la conducta Tuzla – Podișor. Când anunță OMV decizia de investiție

Ion Sterian, director general Transgaz, va semna vineri, 16 iunie, ordinul de începere a lucrărilor pentru construcția conductei Tuzla –…
ROMGAZ a plătit anul trecut statului 7,7 miliarde de lei
27 apr. 2023, 11:28

ROMGAZ a plătit anul trecut statului 7,7 miliarde de lei

Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz a făcut în 2022 plăți în valoare totală de 7,705 miliarde de lei către…
ANALIZĂ | Mai are România gaze naturale pentru încălzire? Importurile au scăzut cu 65% în primele două luni ale anului. La cât a ajuns producția
18 apr. 2023, 07:00

ANALIZĂ | Mai are România gaze naturale pentru încălzire? Importurile au scăzut cu 65% în primele două luni ale anului. La cât a ajuns producția

Disponibilul de gaze naturale asigură necesarul de consum, chiar dacă importurile au scăzut considerabil față de aceeași perioadă a anului…
EXCLUSIV | OMV Petrom și Romgaz au constituit o garanție de câte 44 de milioane de euro pentru a-și rezerva capacitate pe conducta care va fi construită de Transgaz pentru producția din Marea Neagră. Care sunt implicațiile
08 mart. 2023, 20:09

Concesionarii perimetrului Neptun Deep din Marea Neagră, OMV Petrom și Romgaz, se angajează și au constituit o garanție bancară de…
Romgaz a semnat cu Socar Trading un nou contract pentru livrarea de GAZE NATURALE azere în România
03 feb. 2023, 16:55

Romgaz a semnat cu Socar Trading un nou contract pentru livrarea de GAZE NATURALE azere în România

Societatea Națională de Gaze Naturale (SNGN) Romgaz S.A. și SOCAR TRADING, filiala companiei naționale petroliere a Republicii Azerbaidjan, au semnat…
Romgaz și SOCAR, încă un acord pentru livrarea de gaze naturale azere în România
03 feb. 2023, 14:13

Romgaz și SOCAR, încă un acord pentru livrarea de gaze naturale azere în România

Societatea Națională Romgaz anunță că a semnat un nou contract cu SOCAR, filiala companiei naționale petroliere din Azerbaidjan, referitor la…
INTERVIU EXCLUSIV | Ion Sterian, directorul general Transgaz: „Sunt gaze. Nu vor fi probleme în niciun fel, nici la -20 de grade”. Care este riscul
03 feb. 2023, 07:00

INTERVIU EXCLUSIV | Ion Sterian, directorul general Transgaz: „Sunt gaze. Nu vor fi probleme în niciun fel, nici la -20 de grade”. Care este riscul

Ion Sterian, directorul general al operatorului național de transport al gazelor naturale, Transgaz, dă asigurări, într-un interviu pentru Gândul, că…
Iohannis: Vineri va fi semnat de către Romgaz şi Socar un nou contract. Coridorul Sudic de Gaze şi viitorul cablu submarin de transport de energie electrică produsă în Azerbaidjan vor asigura securitatea energetică a UE
02 feb. 2023, 19:32

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi la Baku, că Romgaz şi Socar vor semna un nou contract pentru perioada 1…
Program de formare profesională de tip Executive Education derulat de ASE pentru angajații ROMGAZ
27 ian. 2023, 17:02

Program de formare profesională de tip Executive Education derulat de ASE pentru angajații ROMGAZ

În cadrul parteneriatului strategic ASE – ROMGAZ, în data de 27 ianuarie, a avut loc deschiderea Programului de formare profesională…
Romgaz anunță că va plăti o taxă de solidaritate de aproape un miliard de lei
18 ian. 2023, 15:49

Romgaz anunță că va plăti o taxă de solidaritate de aproape un miliard de lei

Compania Romgaz anunță că va plăti taxa de solidaritate introdusă de Guvern la finalul anului trecut printr-o ordonanţă de urgenţă…
Premierul Nicolae Ciucă, discuții cu oficialii Romgaz despre gazele din Marea Neagră și centrala de la Iernut: „Avem nevoie de un ritm alert în implementarea proiectelor”
10 ian. 2023, 12:17

Premierul Nicolae Ciucă, discuții cu oficialii Romgaz despre gazele din Marea Neagră și centrala de la Iernut: „Avem nevoie de un ritm alert în implementarea proiectelor”

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanții companiei Romgaz, pentru a analiza aspecte privind producția de gaze…
EXCLUSIV | Analiști economici, despre suprataxarea producătorilor de energie:
28 dec. 2022, 19:16

EXCLUSIV | Analiști economici, despre suprataxarea producătorilor de energie: „Statul român își maximizează câștigurile” / „Va influența cotația acțiunilor OMV Petrom”

Suprataxarea masivă a companiilor de petrol și gaze – pe care Guvernul o impună din 2023 ca pe o contribuție…
Guvernul pregătește suprataxarea companiilor din domeniul petrolului și gazelor naturale. OMV Petrom și Romgaz, cele mai afectate
28 dec. 2022, 10:59

Guvernul pregătește suprataxarea companiilor din domeniul petrolului și gazelor naturale. OMV Petrom și Romgaz, cele mai afectate

Guvernul are pregătită o ordonanță de urgență care vizează suprataxarea producătorilor de petrol și gaze, dar și a rafinăriilor. Astfel,…
Adriean Videanu, achitat în dosarul Romgaz, în primă instanță. Avocatul Cristian Ene a coordonat echipa de avocați
19 dec. 2022, 13:45

Adriean Videanu, achitat în dosarul Romgaz, în primă instanță. Avocatul Cristian Ene a coordonat echipa de avocați

Fostul primar Adriean Videanu a fost achitat în dosarul „Romgaz”, în primă instanță, de judecătorii de la instanța supremă. Avocatul…
România va importa gaze naturale din Azerbaidjan. Romgaz și SOCAR au semnat un contract în acest sens
16 dec. 2022, 18:55

România va importa gaze naturale din Azerbaidjan. Romgaz și SOCAR au semnat un contract în acest sens

Romgaz și SOCAR TRADING, filiala din România a companiei naționale petroliere din Azerbaidjan, au semnat vineri un contract individual pentru…
OMV Petrom și Romgaz, pas important spre decizia finală de investiție în perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră
13 dec. 2022, 19:35

OMV Petrom și Romgaz, pas important spre decizia finală de investiție în perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră

Cei doi titulari ai concesiunii Neptun Deep, cel mai mare perimetru offshore de gaze naturale din Marea Neagră românească, OMV…
Klaus Iohannis a solicitat conducerii OMV începerea cât mai rapidă a exploatărilor offshore în perimetrul deţinut de Romgaz şi OMV Petrom
21 nov. 2022, 17:07

Klaus Iohannis a solicitat conducerii OMV începerea cât mai rapidă a exploatărilor offshore în perimetrul deţinut de Romgaz şi OMV Petrom

Președintele Klaus Iohannis a solicitat conducerii OMV, în discuţiile pe care le-a avut luni la Cotroceni cu o delegaţie a…
EXCLUSIV | Cum a ajuns Bucureștiul cu rezerva de gaze pentru încălzirea locuințelor doar până în ianuarie. Șeful ELCEN: ”Dacă mai ține un pic Dumnezeu cu noi, n-ar fi rău, ca să trecem cu bine iarna” 
17 nov. 2022, 07:00

EXCLUSIV | Cum a ajuns Bucureștiul cu rezerva de gaze pentru încălzirea locuințelor doar până în ianuarie. Șeful ELCEN: ”Dacă mai ține un pic Dumnezeu cu noi, n-ar fi rău, ca să trecem cu bine iarna” 

Gazele naturale de care dispune în prezent Electrocentrale București (ELCEN), principalul producător de energie termică pentru sistemul centralizat de încălzire…