Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a transmis marți un mesaj puternic în favoarea apartenenței României la NATO și Uniunea Europeană,…
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a reafirmat miercuri, în plenul legislativului european, importanța susținerii fermierilor și producătorilor locali din România.…
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a subliniat, într-un mesaj transmis marți pe Facebook, că „Europa trebuie să își apere suveranitatea…
Victor Negrescu consideră că declarațiile vicepreședintelui SUA, JD Vance, privind democrația României trebuie analizate în contextul politic american și al…
Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European și europarlamentar PSD, a răspuns printr-un mesaj video câtorva întrebări esențiale despre cum ne…
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, în calitate de responsabil al Comisiei pentru bugete cu privire la Raportul de implementare al…
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a subliniat, într-o dezbatere publică organizată de France24, impactul negativ al Brexit-ului asupra Marii Britanii…
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a anunțat miercuri că a inițiat demersuri oficiale pentru recuperarea artefactelor dacice furate din Muzeul…
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a anunțat, miercuri, într-o postare pe Facebook, constituirea primei Comisii permanente de Sănătate din legislativul…
„Parlamentul European face un nou pas important spre transparență și responsabilitate. Biroul legislativului european a discutat, la propunerea mea, despre…
Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European, a prezentat detalii despre transferul financiar destinat sprijinirii programului RepowerEU, în cadrul primei ședințe din…
România a înregistrat în ultima perioadă numeroase progrese în domeniul politicii externe și europene, multe dintre acestea fiind atribuite Partidului…
Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European, a solicitat Comisiei Europene să ia măsuri urgente în urma dezastrului ecologic care afectează Marea…
Într-un moment simbolic pentru România, care sărbătorește 18 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu,…
Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European, a făcut, într-un interviu pentru Gândul, radiografia României la finalul anului 2024 și începutul lui…
Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European și negociator-șef al acestei instituții pentru bugetul UE pentru anul 2025, a declarat, într-un…
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, salută decizia Comisiei Europene de a demara o investigație în privința rețelelor sociale care nu…
Duminică, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a anunțat un nou succes în activitatea sa, reușind să convingă grupurile politice din…
Vicepreședintele Parlamentului European și negociatorul-șef al bugetului UE pentru anul 2025, eurodeputatul român Victor Negrescu, anunță o posibilă creștere cu…
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, oferă câteva soluții pentru restabilirea încrederii românilor în instituțiile statului, în contextul evenimentelor politice care…
„România devine treptat o țară puternică în Uniunea Europeană printr-o abordare profesionistă și serioasă”, a declarat vicepreședintele Parlamentului European Victor…
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a declarat joi că Partidul Social Democrat (PSD) își reafirmă angajamentul față de dezvoltarea României,…