Prima pagină » Tehnologie » Omegle, popularul site de socializare cu webcam. Era un loc ideal pentru FARSE și amuzament, dar și un refugiu pentru oameni periculoși

Omegle, popularul site de socializare cu webcam. Era un loc ideal pentru FARSE și amuzament, dar și un refugiu pentru oameni periculoși

Omegle, popularul site de socializare cu webcam. Era un loc ideal pentru FARSE și amuzament, dar și un refugiu pentru oameni periculoși
Sursa Foto: Profimedia

Omegle, unul dintre cele mai cunoscute site-uri de chat online,  a fost lansat în 2009 și a fost desființat în 2023. Timp de 14 ani, platforma a permis internauților să comunice prin text sau webcam cu persoane aleatorii din întreaga lume, fără a fi nevoie să își creeze un cont.  Unul dintre principalele atracții ale site-ului era anonimatul, deoarece nu se solicita date personale pentru a începe o conversație.  

Inspirați după modelul său de succes, alte companii au lansat la nivel internațional platforme de socializare prin webcam ca Chatroulette, Azar, Shagle, Camsurf sau TikTok. Totuși, mulți dintre utilizatori se confruntă și cu riscuri legate de confidențialitate și securitate, ceea ce face necesară o atenție sporită la utilizarea acestor servicii.

În special Omegle era locul ideal pentru  farse, dar și un refugiu pentru pedofili, perverși, infractori cibernetici, escroci, prostituate, prădători sexuali  și trolli. Iar toate astea nu făceau ca platforma să fie un loc primitor și prietenos.

Farse și trucuri magice pe Omegle

Un vlogger de culoare din California, Darrell Moten, deținător al canalului SomethingAboutChickens de pe YouTube, le-a făcut farse la mai mulți utilizatori de Omegle în ultimii ani. Folosea noua tehnologie de filtre, efecte speciale și „green screen” pentru „a le intra în case”, pentru a se „teleporta” de la camera video a unui interlocutor la alta. Deseori, internauții vizați de farsele sale erau amuzați, speriați, dar și atât de supărați că se deconectau imediat.

„-Vreți să vedeți un truc magic”, le-a întrebat Darrell Moten pe două fete tinere, în timp ce le arăta cărțile pentru un număr de magie.

„-Da”.

„-Uitați-vă la acest număr…..de fapt, știți, uitați”, le-a spus farsorul după ce aruncă cărțile și ulterior a dispărut din conversație.

„-Ce nepoliticos. A  fost un truc de magie teribil”, au reacționat cele două fete tinere.

Ulterior, se conectează o altă fată tânără cu părul vopsit. După ce se salută, chiar când începe discuția, din dormitorul fetei cu părul vopsit apare „intrusul” Darrell Moten care vine spre camera de webcam.  Darrell le întreabă pe cele două fete tinere, mirate:

„-Hei, mi-ați văzut trucul magic?”

Un loc de sperieturi și surprize

„Voi nu puteți scăpa de mine”, le spunea Darrell celor păcăliți în timp ce se „teleporta” de la un convorbitor la altul, băgându-i în sperieți pe utilizatorii de Omegle.

Alte glume păreau a fi adevărate „trucuri magice” – imaginile cu ei erau transmise în direct pe ecrane Billboard din New York City; în cazul unora le arăta că au conversat cu un model animat generat de AI de pe o tabletă, ca ulterior să folosească trucul în care „rupea ecranul” de către farsor din transmisiunea reală; folosea efecte speciale și filtre pentru a apărea „ca un bebeluș” sau „ca un bătrân”. Persoanele păcălite, pe parcurs ce păreau tot mai confuze, vloggerul folosea un efect special cu o față înfricoșătoare sau cu un zombie pentru a-i speria.

 

Într-un alt video, el a arătat cum i-a păcălit pe diverși internauți că se afla într-o sală de clasă dintr-o școală, iar profesorul îi confisca telefonul, iar el se luptă cu acesta și o rupe la fugă din clasă. Crezând că văd un incident de amploarea știrilor virale la TV în care un elev își lovește profesorul pentru a nu-i confisca telefonul, fără să știe că este o farsă, mulți internauți și-au exprimat îngrijorarea, alții au avut parte de o doză bună de râs. Profesorul era Hyphonix, un alt farsor.

Darrell Moten, farsorul care administrează acest canal de farse și comedie, activează și în prezent după închiderea platformei Omegle.

Culturistul rus care se costuma în Barbie

Un alt farsor și vlogger de YouTube, de această dată Vlad Ncl , un culturist născut în Federația Rusă, se costumează și se machiază deseori într-o femeie pentru a le face farse multor persoane, pe stradă sau în mediul online.

 

Anul trecut, când filmul „Barbie” era în vogă, rusul s-a costumat în păpușa faimoasă. De fiecare dată când intra într-o conversație cu un utilizator de pe Omegle, el se purta și vorbea ca o femeie.

Cei mai mulți convorbitori s-au îndrăgostit de înfățișarea rusului încât că o ceruseră în căsătorie sau îi solicitau prietenia pe platforma Discord. Și chiar atunci, Vlad Ncl le vorbea cu vocea sa de bărbat „Am evadat din Barbieland. Da, sunt Barbie cea stereotipică. Îl caut pe Ken-ul meu”, în timp ce își etala mușchii sub privirile îngrozite ale „victimelor” farsei sale. Unii s-au amuzat sau au țipat când i-au auzit vocea masculină, alții chiar l-au înjurat.

Omegle era un loc distractiv, dar și periculos

Potrivit The Guardian, mulți prădătorii sexuali au folosit site-ul pentru a-i constrânge pe minori la acte sexuale,  pentru a le arăta materiale  pornografice sau pentru a-i atrage la întâlniri din viața reală.

„De obicei, era doar o chestiune de minute până vedeam primul penis. În timp ce ne înghesuiam chicotind în jurul computerului familiei cuiva, aceste momente au devenit o  rutină a petrecerilor noastre de pijamă din copilărie. Unul după altul, penisurile sclipeau și se fâțâiau pe ecran, în timp ce noi țipăm de râs, acoperindu-ne pe jumătate ochii cu mânecile. 

„Eww! Următorul, următorul!” Cineva să facă click  pe „următorul. Rutina a început din nou. Nu căutam penisurile pe Omegle, ele ne găseau”, a scris autoarea Emma Loffhagen pe The Guardian.

„Omegle avea reputația de a fi un loc în care vedeai lucruri întâmplătoare sau șocante, dar și unde vedeai o mulțime de bărbați goi care se masturbează”, mai scrie autoarea.

„Internetul este plin de oameni faini. Omegle îți permite să-i cunoști”, era sloganul site-ului, care era precum un joc de noroc. Utilizatorii nu trebuiau să furnizeze un nume de utilizator sau o fotografie de profil.

„Justițiarul din Miami” care demască prădătorii sexuali

Nico Anthony Grigg, un vlogger în vârstă de 19 ani din Florida, cunoscut online ca NicoIsCold, a devenit popular din perioada pandemiei de coronavirus. A publicat filmări cu el când participa la cursuri de școală și facultate prin aplicația ZOOM (fără consimțământ) doar pentru a face farse și pentru a „trolla” mai multe persoane. Fenomenul „Zoom Bombing”, considerat o infracțiune de violare a spațiului online privat sau public, act de intruziune nedorită cu scop perturbator în cadrul unui apel de video-conferință, este pedepsit cu amendă în multe țări.

După încheierea pandemiei de coronavirus, Nico, alături de iubita sa Ashley Rose  (în vârstă de 20 ani), s-au apucat să facă farse și pe Omegle, dar cu scop nobil, în aceeași manieră ca Justițiarul din Berceni: să demaște pedofilii, prădătorii sexuali și perverșii care urmăresc minore în mediul online, care interacționează cu ele pentru a le constrânge la contacte sexuale.

Iubita lui intra în conversații video cu mai mulți bărbați necunoscuți pe Omegle, prefăcându-se că își caută iubit și pretinzând că are 15 sau chiar 13 ani. Majoritatea bărbaților cu care purta conversația, cu vârste cuprinse între 30 și 60 ani, continuau să o complimenteze cu „ești frumoasă”, „arăți bine”, „aș vrea să ne întâlnim”, „aș vrea să facem sex”, „hei, micuțo” în loc să înceteze conversația sau să-i atragă atenția asupra comportamentului.

„Hei, are 13 ani, te dai la sora mea?”

În Occident, relațiile sexuale dintre minori și adulți sunt interzise și se pedepsesc cu închisoarea.  La momentul când unii dintre ei îi solicitau să se dezbrace sau să danseze, ea le spunea „sigur”, apoi se ridica de pe scaun și de fiecare dată apărea Nico cu telefonul său, având camera pornită, care se pretindea a fi fratele protectiv a fetei:

„Hei, amice, are 13 ani, te dai la sora mea? Ești terminat/  Să-i spui replica asta judecătorului”.

Majoritatea bărbaților expuși s-au deconectat imediat. Alții au continuat discuția, spunând că adoră „să se masturbeze la pozele cu surorile lor” sau că „se duc la piscină să se holbeze la picioarele femeilor”.

Unul dintre bărbații cu tendințe spre pedofilie expuși de celebrul cuplu a ajuns la știri: și-a pierdut locul de unică pentru comportamentul său inadecvat de pe internet.

„-Bună”

„-De unde ești?”

„-Din Miami?”

„-Frumos. Sunt din Texas. Vrei să ne jucăm”, a spus bărbatul.

„-Da, dar ce vârstă ai?”, îl întreabă Ashley.

„-28”, îi răspunde bărbatul.

„-Am 15 ani, apropo!”, îl păcălește Ashley, deși în realitate are 20 ani.

Bărbatul continuă conversația cu ea, deși i se adusese la cunoștință că este minoră.

„-Bine, jucăm adevăr sau provocare?”

„-Provocare!”, a răspuns fata zâmbind.

„-Te provoc să-mi arăți picioarele”, îi spune bărbatul.

Nico apare lângă Ashley cu telefonul său, având camera video pornită.

„-Ce provocare colegul? Are 15 ani!”

Bărbatul închide imediat conversația. S-a aflat ulterior că el era director dintr-un liceu din Missouri, era căsătorit și avea trei copii. El a demisionat în august 2024, scrie Springfield News -Leader.

Omegle a fost închis

Omegle a făcut istorie, dar pe 8 noiembrie 2023, Leif K-Brooks, fondatorul platformei, a postat un anunț prin care a descris provocările funcționării site-ului și a luat decizia finală de a-l închide permanent. Provocările enumerate includ hărțuirea online a minorilor și atacurile cibernetice asupra serviciilor de comunicare.Tribunalul SUA pentru statul Oregon, Portland, a emis un document (lawsuit) prin care reclama următoarele:

În februarie 2021, BBC a publicat un articol care detaliază expunerea minorilor la abuz sexual pe Omegle. Jurnaliștii de la BBC au monitorizat Omegle timp de 10 ore, intrând în conversație cu minori de 7-8 ani sau conectați aleatoriu cu 12 bărbați goi care se masturbau.  Omegle  a fost reclamat pentru vânzarea datelor despre utilizatori și reclame la site-uri web pornografice, cu mesaje „ejaculează cu străinii!”.

Compania a fost trasă la răspundere pentru expunerea online a minorilor de 13-17 ani la prădătorii sexuali. Omegle nu folosea niciun mecanism pentru a verifica vârstele. Minorii și nici adulții nu puteau să seteze filtre pentru vârstă.  În 2014, un prădător sexual de 30 ani a constrâns un minor de 11 ani să-i trimită clipuri video și fotografii cu ea goală, apoi a forțat-o să recruteze alți minori de care să profite. A  fost arestat în 2018, fiind găsite asupra sa 3.055 materiale pornografice cu minori.

 Citește și: 

„Justițiarul de Berceni”, CONDAMNAT după ce și-a „terorizat” fosta iubită cu sute de apeluri și mesaje / Decizia este definitivă!

Școala online, în pericol! Poliția caută Clanul Leilor, gruparea care întrerupe cursurile elevilor ce învață de acasă. E halucinant ce mesaje postează intrușii

 

Autor
Absolvent al Facultății de Istorie (2013-2016) și al programului de master „Istorie și Practică în Relații Internaționale” (2019-2021) la Universitatea din București, Alexandru Stan Bogdan ... vezi toate articolele

Citește și