André Rieu, în lacrimi la clubul Colectiv: Voi compune o melodie pentru victimele tragediei

Publicat: 07 11. 2015, 17:11
Actualizat: 07 11. 2015, 18:24

André Rieu a venit în România cu un avion privat, special pentru a merge la clubul Colectiv și pentru a-și arăta solidaritatea față de români.

Violonistul s-a alăturat, în jurul orei 16.15, celor peste 200 de persoane care se reculegeau în fața clubului Colectiv.

După ce s-a recules aproximativ un sfert de oră în fața clubului, André Rieu a depus o coroană de flori în memoria victimelor tragediei.

Ulterior, cu ochii în lacrimi, André Rieu a spus că îi este foarte dificil și a fost foarte afectat când a auzit despre această tragedie.

„Este foarte dificil. Știți, viața se compune din amintiri, iar românii mi-au oferit atât de multe amintiri plăcute în cele două săptămâni în care am fost în România. Când am auzit ceea ce s-a întâmplat, sigurul lucru la care m-am gândit a fost să vin aici și să plâng alături de dumneavoastră. Îmi cer scuze, singurul lucru pe care pot să vi-l ofer este muzica mea”, a declarat André Rieu.

Violonistul a mai spus că după ce, în luna iunie, a susținut șapte concerte în Piața Constituției din București, a înregistrat mai multe DVD-uri cu aceste evenimente și vrea să doneze toți banii din vânzarea acestora pentru ajutorarea victimelor tragediei.

„A fost ceva foarte frumos, dar acum totul este foarte trist. Pot doar să vă ofer muzica mea și banii. Sper că acestea îi vor ajuta pe oameni (…) Tot ce s-a întâmplat a fost groaznic. Voi putea doar să plâng alături de ei (victimele tragediei, n.r.). Este singura alinare pe care pot să le-o ofer. Toate gândurile mele și muzica mea vor fi alături de victime. Voi compune o melodie pentru ele”, a mai spus André Rieu, în aplauzele persoanelor prezente în fața clubului Colectiv.

André Rieu a venit special în București pentru a aduce un omagiu victimelor incendiului și va părăsi România după ce va pleca de la clubul Colectiv.

Numărul deceselor în urma incendiului izbucnit pe 30 octombrie în clubul Colectiv din București a ajuns la 39.

André Rieu a susținut șapte concerte în Piața Constituției din București, în luna iunie, la care au participat aproximativ 84.000 de spectatori.

Născut la Maastricht, în Olanda, André Rieu este unul dintre cel mai bine vânduți muzicieni din lume. A revitalizat muzica de vals la nivel internațional cu spectacolele sale pline extravaganță și de emoție. Deținătorul celei mai mari orchestre private din lume, André Rieu a vândut până în prezent peste 40 de milioane de albume și DVD-uri în întreaga lume.

În fiecare an, André Rieu, Johann Strauss Orchestra, corul și numeroși soliști internaționali susțin 100 de concerte în întreaga lume, cu peste un million de spectatori. Turneele violonistului olandez au intrat în Billboard’s Top 10 în fiecare an, începând din 2004.