Prima pagină » Tragedia Din Clubul Colectiv » Artificiile folosite la concertul Goodbye to Gravity din Colectiv, INTERZISE în spații închise

Artificiile folosite la concertul Goodbye to Gravity din Colectiv, INTERZISE în spații închise

Artificiile folosite la concertul Goodbye to Gravity din Colectiv, INTERZISE în spații închise
Artifiicile folosite la concertul Goodbye to Gravity din Clubul Colectiv, din 30 octombrie, erau destinate a fi folosite doar în spațiu deschis, conform instrucțiunilor de utilizare, susțin procurorii Parchetului instanței supreme.

Informațiile apar în referatul cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive a celor trei patroni ai Colectiv și a măsurii arestului la domiciliu în cazul patronilor și pirotehnicianul firmei care a furnizat artificiile din clubul din Capitală.

Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), Daniela Ioana Niță, administratorul firmei Golden Ideas Fireworks Artists, care a furnizat artificiile din Colectiv, a procurat de la firma Enigma Firework Limited din Bulgaria produse pirotehnice „fântână de scenă”, „care, în conformitate cu instrucțiunile de utilizare redate în limba bulgară pe eticheta fiecărui produs, trebuie utilizate numai în spațiu deschis și amplasate în poziție verticală, pe un suport stabil și plat”.

„De menționat că pe eticheta atașată pe elementul pirotehnic (fântână de scenă) sunt menționate instrucțiunile de utilizare în limba bulgară, iar traducerea efectuată de către traducătorul autorizat este ” ATENȚIE! Se utilizează numai în spațiul deschis (în aer liber)! Utilizarea greșită poate să ducă la rănire sau la incendiu! (…)Fixați produsul pe verticală pe o suprafață dură și netedă. Efect: Vulcan 15 secunde- 3 metri”, se arată în referatul procurorilor PICCJ.

Anchetatorii mai susțin că achiziția produselor pirotehnice de către Daniela Niță nu a fost însoțită de fișa de instrucțiuni și utilizare, iar conținutul etichetei nu a fost tradus.

„(…)În aceste condiții, fără efectuarea vreunui minim instructaj privind modul de folosire al produselor pirotehnice și fără un instructaj privind noul loc de muncă (incinta clubului Colectiv), administratorul Niță Daniela i-a însărcinat pe pirotehniștii Moise Marian și Zaharia Viorel să monteze și să acționeze elementele pirotehnice într-un spațiu închis, respectiv incinta clubului Colectiv, cunoscând faptul că, la evenimentul organizat vor fi prezente numeroase persoane”, mai arată anchetatorii în documentul citat.

Conform referatului procurorilor, poziționarea în fapt a produselor pirotehnice, în contradicție cu instrucțiunile de utilizare, a condus ca, la momentul de maximă dezvoltare a efectelor pirotehnice, acestea să depășească parametrii de funcționare indicați de producător; „în acest sens, există probe din care rezultă că jerbele incandescente propulsate orizontal, respectiv oblic s-au intersectat și s-au autopotențat reciproc, astfel încât gazele expulzate și particulele inflamabile s-au cumulat, realizându-se astfel impactul cu stâlpul de susținere pe care era atașat burete antifonant”.

„(…) Rezultă că cei doi pirotehniști autorizați, respectiv Moise Marian (în prezent internat în stare gravă, transportat la unitate spitalicească din Belgia la data de 06.11.2015) și Zaharia Viorel, care au instalat efectele pirotehnice (focul de artificii) pe stâlpii pasarelei metalice, orientați spre stâlpii de susținere, nu au luat toate măsurile necesare de prevenire, în vederea evitării unui incendiu, deși aveau pregătirea și avizarea necesară, dând dovadă de gravă neglijență”, se mai arată în referatul anchetatorilor.

Procurorii Parchetului instanței supreme au cerut Judecătoriei Sectorului 4 prelungirea măsurii de arest preventiv a celor trei patroni ai clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu, pentru 30 de zile, de la 03 decembrie 2015 până la data de 01 ianuarie 2016, inclusiv.

De asemenea, anchetatorii au cerut judecătorilor prelungirea măsurii arestului la domiciliu în cazul Danielei Niță, administratorul firmei Golden Ideas Fireworks Artists, care a furnizat artificiile din Colectiv, directorului societății, Cristian Niță, și pirotehnicianului Viorel Zaharia.

„Măsura preventivă este proporțională cu gravitatea acuzației și privarea de libertate a celor 3 inculpații este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, apreciat în raport de natura infracțiunii (infracțiune contra vieții, infracțiune contra justiției), de modul de comitere (cu participarea mai multor persoane, cu încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează activități ori profesii în scopul obținerii în mod ilicit a unor venituri suplimentare), urmările produse (moartea a 60 de persoane și vătămarea corporală a altor câteva zeci, precum și îngreunarea desfășurării urmăririi penale), dar și de rezonanța socială negativă a faptului că persoanele asupra cărora planează acuzația comiterii unor infracțiuni de această natură și în această modalitate sunt cercetate în stare de libertate, ceea ce atrage o afectare a echilibrului social firesc, o stare de indignare, de dezaprobare publică, putând lăsa impresia tolerării de către autorități a activităților infracționale”, se arată în referatul procurorilor.

Judecătoria Sectorului 4 urmează să decidă, vineri, dacă va admite propunerea procurorilor PICCJ.

Ancheta în cazul incendiului este făcută de Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a stabilit că „incendiul s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spațiul respectiv au încurajat și permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care spațiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condițiile amenajării interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și pentru izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți si tavan, respectiv perete antifonat), cu consecința morții și vătămării corporale a mai multor persoane aflate în club”.

În dosarul de la PICCJ, cei trei patroni ai Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu, sunt arestați preventiv din 3 noiembrie, fiind acuzați de ucidere din culpă în cazul incendiului din clubul din Capitală.

Pirotehnicianul Viorel Zaharia este acuzat de ucidere din culpă, iar patronii firmei care a furnizat artificiile din clubul Colectiv sunt cercetați pentru favorizarea făptuitorului și sustragerea sau distrugerea de probe sau de înscrisuri.

Potrivit procurorilor, Viorel Zaharia a instalat efectele pirotehnice (foc de artificii) în clubul Colectiv, în 30 octombrie, fără a respecta măsurile de siguranță și prevederile legale în acest sens.

Ulterior producerii incendiului din clubul Colectiv, Daniela și Cristian Niță „au procedat la distrugerea și sustragerea de documente ce constituie probe, pentru a împiedica sau îngreuna cercetările în cauză, precum și cu scopul de a-l ajuta pe inculpatul Zaharia Viorel pentru a nu fi trași la răspundere penală”, susțin procurorii.

În urma incendiului din 30 octombrie din clubul Colectiv, au murit la fața locului 26 de persoane, iar o altă victimă în drum spre spital. Dintre răniții internați, au mai decedat 33 de persoane, numărul victimelor ajungând, în 22 noiembrie, la 60.