Becali: Am vorbit cu ministrul Sănătății, dau câți bani este nevoie pentru răniți
Gigi Becali a donat 70.000 de euro pentru Daniel Ciobanu, chitaristul trupei Prea Târziu, care era internat în stare foarte gravă la Spitalul de Arși și urma să fie transportat la un spital din Israel. Vineri, reprezentanții Spitalului de Arși spuneau că Daniel Ciobanu este în stare foarte gravă și a necesitat traheostomie de urgență. Sâmbătă dimineață, Daniel Ciobanu a decedat.
Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că este dispus să aloce și alți bani pentru a ajuta victimele din Colectiv, afirmând că ministrul Sănătății i-ar fi spus că va apela la el dacă va fi nevoie.
Becali a afirmat că s-a hotărât în 10 minute să doneze suma de 70.000 de euro.
„Din toată inima și cu dragoste am dat acei bani, în 10 minute, pentru că spuneau că au nevoie repede. Îmi pare rău, Dumnezeu să-l ierte. Am vorbit cu ministrul Sănătății, a fost aici, și mi-a spus că dacă va avea nevoie va apela, dar că au deocamdată tot ce trebuie. Ei au spus că plătesc tot. Acum să mă bag eu ca musca în lapte să spun că plătesc eu, nu are rost. Pentru mine nu contează niciun ban din lume când e vorba de o viață de om. (…) Eu dau oricâți bani este nevoie. Ce vor face ei cu banii? Îi iau în cer? Pe mine m-a lecuit pușcăria. M-au mai sunat oameni și le-am spus că ocâți bani este nevoie, pentru orice, eu îi plătesc imediat. Eu nu aleg niciun caz. Nu contează numele, la mine nu e cu pile. Oricine vine, eu ajut, nu contează că e prieten cu fata mea sau oricine. Dau oricât, pentru că așa a vrut Dumnezeu să am. Și vreau să scap de povara bogăției. Ca să scap de povara bogăției o să fac un mare spital. Cu ministrul am vorbit aici și mi-a spus «domnule Becali, nu avem nevoie. Dacă avem nevoie cumva, chestiune de procedură, plăți ceva repede în străinătate». Pentru că le ia și două zile la Guvern aprobarea. Acum primul ministru nu poate da Ordonanță de Urgență, doar Hotărâre de Guvern. Mi-a zis că «apelez la dumneavoastră și după aia vă dăm banii». I-am zis că pun 2-3 milioane în cont, dar mi-a zis că nu e nevoie”, a declarat Becali.
Omul de afaceri a mai spus însă că nu vrea să se substituie statului în această problemă: „Eu nu vreau să mă apuc acum să dau bani, să-mi fac dușmani. Să spună că eu mă substitui statului și Guvernului. Pentru ce să-mi fac dușmănii? Nu vreau să se interpreteze să se spună că ăsta se dă mare. Nu mă dau mare, jur”.
Numărul persoanelor care și-au pierdut viața în incendiul din clubul Colectiv a ajuns la 39, după ce alte șapte victime au decedat sâmbătă – cinci în spitale din Capitală și două în Olanda, unde au fost transferate.
Premierul interimar Sorin Cîmpeanu anunța că, sâmbătă, mai sunt spitalizate 107 persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv, din care 48 în stare gravă și critică.