Căpitanul Antonina Radu, care a făcut controale în Clubul Colectiv, a fost arestată preventiv

Căpitanul Antonina Radu, care a făcut controale în Clubul Colectiv, a fost arestată preventiv

Curtea Militară de Apel a admis, sâmbătă, contestația procurorilor DNA împotriva deciziei Tribunalului Militar București, din 10 noiembrie, și a dispus ca Antonina Radu să fie arestată preventiv pentru 30 de zile.

De asemenea, în același caz, instanța i-a respins contestația lui Petrică George Matei, cel de-al doilea angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București- Ilfov care a efectuat verificări în clubul Colectiv, și a hotărât ca acesta să rămână în arest.

Decizia luată de Curtea Militară de Apel este definitivă.

Tribunalul Militar București a decis, marți, arestarea preventivă pentru 30 de zile a căpitanului George Matei și a dispus plasarea în arest la domiciliu a colegei sale, căpitan Antonina Radu, în dosarul în care sunt acuzați de abuz în serviciu privind eliberarea avizelor pentru Clubul Colectiv. Decizia a fost însă contestată de inspectorii ISU și de DNA, în cazul Antoninei Radu.

Potrivit motivării Tribunalului Militar București, Antonina Radu și Petrică George Matei, în loc să informeze conducerea ISU și să ia măsuri urgente pentru stabilirea posibilelor riscuri de incendiu din clubul Colectiv și remedierea imediată a acestora, „prestau servicii pentru persoanele juridice și fizice, care ar fi trebuit să fie controlate de aceștia, ceea ce e eveident, este total împotriva prevederilor legii și regulamentelor care reglementează activitatea ofițerilor ISU”.

De asemenea, judecătorul de drepturi și libertăți subliniază și că sunt ernoate susținerile apărării potrivit cărora nu există o legătură de cauzalitate între faptele inculpaților și „dezastrul produs la Colectiv”.

„Dimpotrivă faptele celor doi inculpați sunt printre cele mai importante în lanțul cauzal care a dus în final la această catastrofă,- fără îndoială că în acest lanț cauzal există și mulți alți vinovați ale căror acțiuni sau inacțiuni au avut o contribuție directă sau indirectă la producerea acestui eveniment, de la nivelul legislativ la nivelul administrativ, astfel este greu de imaginat cum un agent economic care sponsorizează masiv ISU – cum se poate vedea din dosarul de urmărire penală (…) va putea fi controlat cu obiectivitate de inspectori aparținând acestei instituții masiv sponsorizate și eventual sancționat drastic de aceștia, de asemenea practica încetățenită ca organele de control să devină prestatori de servicii pentru cei controlați , practică existentă la scară largă la diferite instituții de control nu poate să nu fie în atenția șefilor ierarhici ai celor doi inculpați la toate palierele, unii dintre aceștia susținând cu seninătate că nu au avut cunoștință de faptele celor doi, că nu au fost informați, etc (vezi ex. șef birou prevenire incendii fila 90, vol 2 dosar urmarire penală), alții cerând note explicative, etc”, se mai menționează în motivare.

În documentul citat se arată că dei doi angajați ISU puteau să estimeze riscurile la care se expuneau persoanele care intrau în Clubul Colectiv.

„Gravitatea excepțională a faptelor comise de inculpați, rezidă în consecințele catastrofale generate de aceste fapte, inculpații, datorită pregătirii lor, putând să estimeze cu precizie riscurile la care se pot expune în concret persoanele care participau la activități în clubul respectiv. Or, în loc să facă toate demersurile prevăzute de legile în vigoare, regulamentele și ordinele superiorilor și fișa proprie a postului fiecăruia, pentru a elimina aceste riscuri, au acționat în sens contrar, colaborând practic cu societatea controlată pentru acoperirea deficiențelor majore existente și care în final au adus la dezastrul din 30 octombrie 2015”, se mai precizează în documentul citat.

Judecătorul de drepturi și libertăți a menționat că este necesară privarea de liberatate a căpitanului Petrică George Matei „pentru înlăturarea unui pericol social ridicat generat de neîncrederea indusă opiniei publice în instituții importante ale statului, prin modul în care a acționat ca reprezentant al acestora”.

În ceea ce o privește pe Antonina Radu, Tribunalul Militar București arăta că, aceasta are în îngrijire o fiică de opt ani și un frate de 42 de ani fără niciun venit, cu handicap psihiatric accentuat, iar în cazul ei nu se impune măsura arestării preventive.

„Judecătorul de drepturi și libertăți constată că sunt îndeplinite condițiile generale de luare a măsurii arestului la domiciliu, această măsură fiind necesară și suficientă pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, fiind în condițiile particulare menționate proporțională cu gravitatea acuzației aduse inculpatei”, se menționeză în documentul citat.

Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) i-au reținut, luni, pe Antonina Radu și Petrică George Matei, ofițeri-inspectori cu gradul de căpitan în cadrul ISU București, la data faptelor, pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

„În perioada septembrie 2014 – primăvara anului 2015, inculpații Radu Antonina și Matei George Petrică, în calitate de ofițeri inspectori în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu bună știință nu și-au îndeplinit obligațiile ce decurgeau din conținutul prevederilor legale privind prevenirea și apărarea împotriva incendiilor, deși au luat cunoștință și au constatat faptul că S.C. Colectiv Club S.R.L. București desfășura activități specifice unui club fără a deține aviz/autorizație de securitate la incendiu”, se arată în ordonanța de reținere întocmită de procurori.

Astfel, cei doi angajați ai ISU ar fi permis funcționarea în continuare a societății în condițiile constatate și nu au luat nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere, „aducându-se astfel atingere drepturilor și intereselor legitime ale mai multor persoane fizice și ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.”

Procurorii DNA susțin că, deși au făcut mai multe deplasări la SC Colectiv Club SRL, Antonina Radu și Petrică George Matei nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej și nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca societatea să fie luată în evidență de către ISU București, ca funcționând fără aviz sau autorizație de securitate la incendiu, așa cum erau obligați de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu.

„Prin aceasta s-a asigurat obținerea unui folos necuvenit în sumă de 62.298 lei pentru S.C. Colectiv Club S.R.L. București, reprezentând profitul pe care această societate l-a realizat de la începerea funcționării până la data dezastrului 30.10.2015”, se mai arată în ordonanța de reținere.

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. În două săptămâni de la tragedie au decedat alte 28 de persoane, numărul victimelor ajungând, vineri, la 55.

Alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite și internate în spitale din Capitală. Dintre acestea, 37 au fost transportate spre unități sanitare din străinătate, însă nouă au decedat, trei în Marea Britanie, unul în Israel, doi în Olanda, unul în drum spre Elveția, unul în Franța și Loredana Dărescu în Germania.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea