Ce anunț a făcut basistul trupei Monarchy, Marian Leușteanu, rănit în incendiul din clubul Colectiv
„Sunt foarte multe idei. Va fi măcar un concert pe an, comemorativ, pentru Colectiv, obligatoriu. Și asta pot să afirm chiar dacă nu am vorbit cu toată lumea care a fost acolo. Au fost în acel club foarte mulți artiști și eu sunt convins că se vor crea piese pe care le vom cânta împreună pe scenă”, a spus Marian Leușteanu, prezent, joi, într-o conferință de presă, alături de alți trei pacienți de la Spitalul Bagdasar răniți în incendiul de la Colectiv.
Leușteanu a atras atenția și asupra prezenței olimpicului la matematică Andrei Bud, student al Universității din București.
„Și să știți că printre noi avem și oameni foarte, foarte, foarte, deștepți, foarte deștepți, este cazul domnului Andrei Bud, olimpic medaliat la matematică. Vă rog să-l filmați pentru că este un exemplu pentru noi toți, este un om extraordianr și un mare luptător”, le-a spus muzicianul jurnaliștilor.
De asemnea, el a spus despre Andrei Trifu, un alt pacient, de 44 de ani, scafandru de mare adâncime din Mangalia, că este „liderul spiritual” pentru ceilalți răniți de la Bagdasar.
„E sacul nostru de bancuri, purtătorul de voie bună, încercam să-l ajutăm, să trecem mult mai repede peste întrebările puse în fiecare zi”, a spus Lușteanu.
La rândul lui, Trifu a povestit cum a ieșit din Colectiv, unde asista la concert la patru metri de scenă.
„Cumva, în momentul acela de hipnoză generală am reușit să-mi fac loc spre ieșire. Din pregătirea de 25 de ani de armată, mi-am dat seama că ceva e în neregulă și am căutat modul prin care să-mi salvez în primul rând mie viața. Înainte am strigat la toată lumea să se lase cât mai jos, am încercat să le induc oamenilor o umbră de reacție. Am înțeles că au auzit mulți. Spre ieșire s-a creat o busculadă, cei mai nepregătiți au încercat sa tragă de cei din față ca să-și facă loc ei să iasă. Eu, până spre ieșire, am reușit să-mi țin respirația aproximativ un minut și jumătate, cu ochii inchiși m-am târât pe coate și genunchi exact cum am învățat în armată. Asta m-a salvat, mi-a salvat căile respiratorii, nu am nimic. De piciorul meu am mai tras pe cineva. Când am ieșit erau două persoane, nu știu cine, au reușit să ridice persoana de pe piciorul meu și pe mine și să ne ducă departe de acel loc”, a spus Andrei Trifu.
El a mai declarat că va merge în continuare în cluburi.
„Cred că iertarea va veni ușor-ușor, dar nu trebuie să uităm ce s-a întâmplat, pentru că altfel se va repeta. Voi mai merge în cluburi. Un dezastru nu mă va opri să-mi trăiesc viața, să-mi susțin prietenii”, a mai spus Trifu.
La rândul său, Alex Plângu, concurent la X Factor, a spus că nu vrea să își amintească de momentele trăite în club, ci vrea să se știe că „sunt oameni buni în România”.
„Vă mulțumesc că nu ne mai întrebați cum e, fazele groaznice. E nasol, am văzut oameni care au murit sub ochii mei. Cum poate să fie? (…) Noi ne ocupăm de starea de bine, facem karaoke, zâmbim, facem glume, suntem o familie, ne iubim, am primit și multă dragoste de la oameni necunoscuți, voluntari, știu că vin oameni pe care nu-i cunosc cu sacoșe și vor să ne ajute. Asta vreau să știți, nu cum am trăit și prin ce flăcări și prin ce teroare am trecut. Vreau să știți că sunt oameni buni în România. Eu am avut șansa să rămân în Grecia și am refuzat din cauză că sunt naționalist și acuma mi-a venit un cadou, pentru că nu știam că e un număr atât de mare oameni buni, români foarte buni care s-au unit, știu că au ieșit în stradă, dar vreau să iasă în stradă cu un mesaj foarte clar, pentru că noi suntem niște oameni care am ieșit foarte des în stradă fără un mesaj. (…) Ar fi bine să începem să investim în spitale”, a spus tânărul.
Și Marian Leușteanu a arătat că l-a impresionat cel mai mult „solidaritatea umană, dorința de a ne face bine”, dar și „și tristețea când au pierdut câte un pacient, care nu a mai putut fi salvat”.
„Medicii români au făcut mai mult decât au putut să facă niște medici din străinătate. Ei au fost aici din prima clipă, ei au făcut tot ce este omenește posibil, unde nu se poate, nu se poate. Eu spun cu mâna pe inimă: foarte mulți au scăpat și trăiesc astăzi și sunt susținuți în viață și ținuți în viața de mâinile acestor oameni. Fără dânșii eram mulți, mulți, mulți morți, mulți morți. Dar dânșii ne-au scăpat din ghearele morții și au zis: Voi mai aveți ceva de spus pe lumea asta, veniți lângă noi”, a spus basistul trupei Monarchy.
El a mai arătat că toți răniții au fost impresionați până la lacrimi pentru că au văzut că, în fața primejdiei, nu sunt singuri, și a mulțumit medicilor care au avut grijă de răniți „ca de copiii lor”.
„Dânșii (medicii, n.r.) chiar au grijă de noi și au renunțat la familii mulți. Am mai spus – câte trei zile de gardă. Vă dați seama ce înseamnă 72 de ore să stai treaz și să ai grijă de oameni care cum i-ai atins urlă de durere? Este extraordianr. Eu unul n-aș putea face așa ceva, dar dânșii au putut. (…) Mulțumim încă o dată tuturor oamenilor care s-au gândit la noi și care au înființat o grămadă de asociații voluntare, mulțumim în primul rând Spitalului Bagdsar-Arseni, medicilor care au avut grijă de noi cel puțin ca de copiii lor. Mulțumim personalului auxiliar, femeile de serviciu care în fiecare zi au venit la noi cu o vorbă bună, cu mopul, să fie frumos și curat, ca să putem lucra într-un mediu steril, să nu ne infectăm, că datorită dânșilor noi putem vorbi azi cu dumneavoastră”, a mai spus Leușteanu.
În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. În 13 zile de la tragedie au decedat alte 26 de persoane, numărul victimelor ajungând, joi, la 53.
Alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite și internate în spitale din Capitală. Dintre acestea, 37 au fost transportate spre unități sanitare din străinătate, însă opt au decedat, trei în Marea Britanie, unul în Israel, doi în Olanda, unul în drum spre Elveția și unul în Franța.
În spitale din Capitală mai sunt internate joi, la 13 zile după incendiul din clubul Colectiv, 67 de persoane rănite, dintre care 15 în stare critică și gravă.