Doctorul care a încercat să îl salveze pe EROUL Claudiu Petre: „Am aflat că acesta s-a întors eroic în focar de două ori scoțând o fată care acum trăiește. Am făcut eforturi disperate să-l readucem printre noi”

Publicat: 02 11. 2015, 08:49
Actualizat: 02 11. 2015, 09:21

Dr. Horhotă a explicat pentru giurgiuveanul.ro cum a încercat din răsputeri să îl salveze pe Claudiu Petre:

”Am fost de gardă la maternitatea Bucur în noaptea cu dezastrul din clubul Colectiv de lângă ea. În primele 30-45 minute derularea evenimentelor a fost extrem de alertă, cu escaladarea cazurilor ca și gravitate de la un minut la altul, în ciuda celor peste 50 ambulanțe permanent prezente-care veneau și plecau; în total au fost, cred, peste 90 vehicule, inclusiv cele de sprijin logistic; pe aceste condiții a fost necesar, la un moment dat, și sprijin din partea noastră, maternitatea Bucur – parte a Spitalului Sf. Ioan – la fața locului, intervenind cu garda și asistentele din ATI, bloc nașteri și nou născuți pentru resuscitare în paralel, suplimentare cu soluții perfuzabile, în special soluție salină isotonă, seringi și perfuzoare – care se epuizau imediat datorită numărului foarte mare de victime.

Echipajele de intervenție au avut dotare suficientă, care s-a suplimentat și pe parcurs… dar situația era ca „de război”…  multe echipe veneau direct de la alte intervenții.

S-au făcut intubații și resuscitări în paralel în 5-6 locuri.

La un moment dat, am fost solicitat pentru un stop cardiorespirator într-o ambulanță, unde am efectuat intubația orotraheală unui pacient aflat în asistola, scos din mediul toxic și măsurile de resuscitare prelungită- subliniez prelungită, conform protocolului ALS, cu masaj cardiac extern susținut, ventilație cu O2, abord venos cu resuscitare volemică iv cu cristaloizi, resuscitare farmacologică vasotropă-cardiotropa, monitorizarea cu monitorul din ambulanță.

Cordul nu a pornit deloc pe tot timpul reanimării extrem de bine sincronizate, lucru ce ne-a intrigat în primul moment; ulterior am constatat că este posibil să fi fost vorba o intoxicație gravă cu gaze de ardere tip CO, CO2 și mai ales ac. cianhidric-cianuri (rezultate din arderea de materiale plastice) care blochează respirația celulară practic ireversibil.

Pe lanțul evenimentelor și informațiilor din media în dinamica ulterioară, cred că acest pacient era Claudiu Petre (n.r. Claudiu era blogger și fotograf), deoarece avea conformația fizică- barbă și fizionomia acestuia; ulterior am aflat că acesta s-a întors EROIC în focar de două ori SCOȚÂNd O FATĂ CARE ACUM TRĂIEȘTE, ceea ce poate explică starea ulterioară prin inhalarea de cantități repetate de gaze toxice; practic aceste gaze se comportă ca și armele chimice pe câmpul de luptă; avea și arsuri la nivelul feței și parcelare pe mâini; lângă el erau și capacele de protecție de la un aparat foto mare sau cameră; sigur existau arsuri cai aeriene superioare și inferioare datorate aerului încins toxic…

După 45 de minute infernale am fost nevoiți să îl declarăm decedat.

Îmi pare tare rău de tânărul acela… și că nu am putut să- l readucem printre noi… în ciuda unor eforturi disperate…

Deși sunt medic reanimator cu oarece vechime (am participat și la accidente colective de mînă, în Valea Jiului 1990-1991) povestea și imaginea acestui tânăr, precum și a celorlalți văzuți acolo, pot spune că m-au zdrucinat puternic.

Dr. Ladislau Pick, colegul de la Spitalul Județean Giurgiu, care – coincidență – este tot din Petroșani, știe ce înseamnă asta deoarece am participat împreună la evenimente similare – dar de mînă, cu ani mulți în urmă la Spitalul din Petroșani.

Foarte bună organizarea intervenției echipelor cu ambulanțe, SMURD, pompieri de intervenție cu masca de gaze, cu sprijin de poliție, jandarmerie, în cerc, cu punct de comandă și iluminarea locului – să putem efectua triaj și măsuri de ajutor.

Foarte bună colaborare cu echipa din ambulanță și cu ceilalți din teren”