Prima pagină » Tragedia Din Clubul Colectiv » Locul unde se întorc supraviețuitorii

Locul unde se întorc supraviețuitorii

Clubul Colectiv, locul celei mai mari tragedii pe care a trăit-o Bucureștiul în ultimii ani, este înțesat de lume și la peste 12 ore de la dezastru. Victimele, mașinile de pompieri și salvările au dispărut. Acum, aici se întorc supraviețuitorii ca să aprindă lumânări.

Vin oameni cu flori și lumânări. Unii nu au rude sau prieteni printre cei care au fost în club, dar au auzit la televizor și au venit. Pun crizanteme albe și lumânări roșii într-un colț, în stânga intrării – nu au voie să meargă până la intrarea în clădire.

În partea opusă locului cu flori și lumânări, în miezul zilei, primarul Sectorului 4 le explica jurnaliștilor că, din perspectiva hârtiilor, nu are ce să-și reproșeze, totul era în regulă. Are un dosar cu actele firmei din care citește fragmente și promite că în 10 minute vine cineva de la primărie cu mai multe acte, „ca să fie totul clar”.

Procurorul general explică și el apoi că ancheta nu mai este pentru omor din culpă, ci pentru omor calificat, pentru care, spune el apăsat, „pedeapsa este foarte mare, cu închisoare”. Dă asigurări că vor fi făcute toate eforturile posibile și transmite condoleanțe familiilor victimelor. Intră în club pe o poartă metalică, păzită de polițiști de la Locală. Iese după câteva minute cu un „ofițer” care să explice ce se întâmplă acolo și că au început oficial cercetările la fața locului. La insistențele jurnaliștilor, procurorul descrie vag locul, cu scuzele că poate suna cinic descrierea sa: „sunt clasicele urmări ale unui incendiu, carbonizat, negru, funingine”.

După ce președintele Iohannis și-a anunțat vizita la locul incendiului, apar jandarmi care se asigură că rămâne liber culoarul până la intrarea în clădire. Înainte să ajungă președintele, șeful cancelariel sale, Dan Mihalache, ajunge la fața locului, intră în club și apoi așteaptă afară. Câțiva jandarmi mută florile și lumânările aproape de intrarea în clădire.

Șeful statului ajunge cu un buchet de cale și cu o lumânare albă, pe care le pune lângă celelalte, și intră să vadă cu ochii lui locul tragediei. La ieșire spune că locul este „total impropriu”, transmite condoleanțe, se declară alături de cei care sunt în spitale și de familiile lor și cere un moment de reculegere pentru victime.

După plecarea președintelui dispar și jandarmii și din ce în ce mai mulți oameni de toate vârstele vin să fie solidari cu cei care suferă. Oamenii lasă acolo flori, lumânări, icoane, chibrituri și brichete. Din toate părțile se aud frânturi de conversație: „săracii copii”, „ce-o fi în sufletul părinților?”, „e o tragedie”, „presa trebuie să investigheze”, „cunoașteți pe cineva care a fost aseară aici?”.

 

„Un om de lângă mine a murit, eu nu. Nu sunt cu nimic mai presus de oamenii care au venit să vadă un concert și au murit lângă mine”

Cristiana Șerban a venit la club direct de la spital, de la băiat, care s-a numărat printre sutele de tineri aflați în Colectiv vineri seară, pentru un concert. Acum, băiatul este internat la unul din cele 12 spitale din Capitală înțesate de răniți.

„E internat la Gerota. E cu perfuzii, are o contuzie, piciorul e bandajat și e mai rău ca fata, el are arsuri, dar nu foarte rele, pe la cot, pe la picioare, nu foarte grave”. Fata, băiatul și viitoare noră au fost la concert. Femeia a venit în fața clubului pentru că a înțeles de la copii că poate să le ia buletinele pe care le-au pierdut când au ieșit din local.

„Ei au venit acasă cu un taxi, au reușit să iasă ca prin minune, au mers pe jos până la Unirii, au luat un taxi și au ajuns acasă. Când i-am văzut în ce hal erau, fără haine pe ei, fără geantă, fără buletin, cu un adidas și cu un picior gol…”, povestește doamna Șerban.

Băiatul i-a zis că a luat foc clubul de la artificii, de la un stâlp și de acolo imediat s-a extins la tavan. Fata are echimoze la cap, are o arsură la mână și are o vânătaie mare pe picior, după ce a fost călcată în picioare. Când au reușit copiii să iasă din club, deja ieșea și fum. Femeia nu știe „cum au reușit să iasă întregi”.

„Seara, când am ațipit, la un moment dat m-am trezit și am zis: «Doamne, dacă arde clubul?». Norocul a fost că nu m-am uitat la televizor, m-am culcat devreme și nu m-am uitat, dar când am auzit cheia în ușă devreme, mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva. Mi-a zis fetița pe hol: «mamă, a luat foc clubul, mulțumește-te că suntem în viață»”, spune Cristiana Șerban, încercând să-și oprească plânsul.

Alex, un tânăr care a fost la concert, le povestește jurnaliștilor prin ce a trecut. Preferă să-și țină șapca pe cap, nu vrea să i se vadă fața la televizor. Spune că nu poate să arunce vina pe cineva pentru tragedie.

„Nu știu, mi-e foarte greu să dau vina pe cineva. Un om de lângă mine a murit, eu nu. Probabil altul de lângă mine e în spital ars, eu sunt întreg și n-am absolut nimic. N-aș arunca vina pe nimeni ori pe toată lumea. Cumva am avut noroc, nu sunt cu nimic mai presus de oamenii care au murit lângă mine, care au venit cu același scop, să vadă un concert. În jurul orei zece și jumătate (22.30) formația s-a oprit din cântat și a început un foc de artificii. Solistul a spus că arde ceva acolo și că nu era în program și râdea. A întrebat dacă are cineva vreun extinctor, 10 secunde au stat toți și s-au uitat, sperând să se stingă. În momentul în care focul s-a extins pe tavan, toți au început să se îmbulzească spre ieșire. Toți strigau «păstrați-vă calmul, mergeți încet, nu vă împingeți, o să ieșim de aici». În momentul în care focul a început să coboare spre tocul ușii, atunci lumea a început să se împingă mai tare și, efectiv, a început haosul”, rememorează Alex clipele groazei.

„Se putea ieși pe o singură ușă, nu știu de cealaltă ușă, habar n-aveam, adică eu nu știu dacă mai era. Eu eram deja sub tocul ușii în momentul în care am văzut în spatele meu foarte multă lumină. Nu m-am uitat foarte atent, eram concentrat să ies pentru că știam că mai sunt oameni în spate și că trebuie să ies și eu. Când am ieșit eu era doar jumătate din ușa de acces deschisă, ulterior a fost ruptă și cealaltă jumătate de cei care veneau din spate, moment în care focul a izbucnit și mai rău. După ce am reușit să ies mi-am căutat prietenii, i-am găsit și am început să căutăm apă pentru că toată lumea cerea apă. Am fost prin vecini pe aici și oamenii ne-au ajutat. Ulterior au venit și utilajele de urgență. Din momentul ăla a cam început lumea să plece pentru că eram rugați să plecăm că încurcăm desfășurarea forțelor”, continuă tânărul.

Alex a fost la concert cu un prieten care are arsuri, dar era conștient când a vorbit cu el. L-a luat ambulanța și nu este pe lista niciunui spital.

 

„Eram îngropat în mulțime. M-am cățărat pe oameni ca să ies”

Victor Bogdan Horea, un tânăr de 20 de ani, a suferit arsuri pe ambele mâini, părul i-a luat foc și are arsuri și vânătăi și pe corp. A venit cu doi prieteni. Unul este bine, este în stare bună, are răni superficiale la picior. Celălalt, însă, este în comă indusă, în spital.

Victor era în locul fix opus față de ieșire când a început focul. Erau zece de persoane în fața lui. Povestește cum s-a urcat pe ele ca să poată ieși: „Am împins cât am putut din umeri omenii, să-i dau jos de pe mine, am încercat să sar ca să-mi scot picioarele din alți oameni și să încerc să fug. Eram îngropat. M-am cățărat pe oameni și a trebuit să mă rostogolesc cu spatele ca să ies”.

„Nu există peisaj sau film horror care să descrie așa ceva. Majoritatea au zbierat sau au urlat. După un timp, după ce s-a produs acea extindere bruscă de foc, eu am fost îngropat de oamenii din spate care au sărit în disperare, că deja începea să-i prindă destul de rău și atunci s-a pornit o isterie, se urla, se zbiera. În maxim 10 minute s-a lăsat o liniște. Liniștea și urletele au fost cele mai cumplite”, își amintește Victor

La Clubul Colectiv a venit sâmbătă și un tânăr de 20 de ani, care era internat la Universitar atunci când au început să sosească victimele incendiului. El a fost externat pentru a face loc răniților. Lângă el, în salon, a fost adus un tânăr de aceeași vârstă, care a murit în spital: „Nu puteai să-ți dai seama de cum arăta acea persoană, era acoperită de cenușă. Știu doar că a murit.”

„Mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva grav pentru că a început să se țipe în tot spitalul că a explodat Colectiv, să se golească salonul, să se golească tot. Toată lumea era în alertă, absolut toată lumea. Nu m-au externat, mi-au zis să aștept pe hol. M-am dus la cineva, mi-a scos perfuzia și am plecat. Persoana aceea care a murit lângă mine avea sub 20 de ani. Mi-am dat seama că puteam să fiu eu. Am venit acum aici pentru acea persoană”, adaugă tânărul.

În incendiul de vineri seară de la Clubul Colectiv și-au pierdut viața 27 de oameni. Alți aproximativ 200 au fost răniți.