MANIFESTUL COLECTIV. Lumânări pentru victime și scandări împotriva Guvernului, la Brașov. „Piedone, nu uita, te așteaptă DNA!”
Participanții, în mare parte tineri, s-au strâns, în jurul orei 18.00, în fața Prefecturii Brașov, unde au aprins lumânări în memoria victimelor incendiului din clubul Colectiv.
Tinerii au venit cu un tricolor și cu o pancartă pe care scria „Ard îngeri în spitale de atâta nepăsare”.
De asemenea, ei au scandat împotriva Guvernului și au cerut demisia vicepremierului Gabriel Oprea, strigând „Jos Guvernul”, „România, trezește-te” și „Nu stați la balcoane, că muriți de foame”.
După aproximativ o oră de protest în centrul vechi, în jurul orei 19.00, câteva zeci de tineri s-au îndreptat spre Aula Universității, cântând „Deșteaptă-te române”, în timp ce o parte dintre ei au rămas în fața sediului Prefecturii.
Protestul spontan a fost supravegheat de jandarmi veniți la fața locului, fără a se înregistra incidente.
În urma incendiului care a avut loc, vineri seară, în Clubul Colectiv, și-au pierdut viața 32 de persoane și au fost rănite aproape 200. Peste 130 de oameni răniți în incendiu sunt încă internați în spitalele din Capitală.