Prima pagină » Tragedia Din Clubul Colectiv » Mesajul trupei Cargo despre tragedia din Colectiv: Nu cei de sus i-au omorât, ci lucrurile mici pe care le facem

Mesajul trupei Cargo despre tragedia din Colectiv: Nu cei de sus i-au omorât, ci lucrurile mici pe care le facem

Mesajul trupei Cargo despre tragedia din Colectiv: Nu cei de sus i-au omorât, ci lucrurile mici pe care le facem
Membrii trupei Cargo au scris, pe Facebook, despre persoanele decedate în urma incendiului din clubul Colectiv, de pe 30 octombrie, în urma căruia 46 de persoane și-au pierdut viața, precizând că pe acești copii nu "cei de sus i-au omorât, ci lucrurile mici de zi cu zi, pe care le facem cu toții".

„Patruzeci și patru de tineri care reprezentau tot ce este mai fumos în țara asta. Ar trebui ca zilele astea să îi plângem pe ei, și să ne rugăm pentru cei care luptă să rămână în viață! Se caută vinovați, se schimbă sistemul, se dă jos corupția de la nivel înalt… foarte bine! Însă pe acei copii nu cei de sus i-au omorât, ci lucrurile mici de zi cu zi, pe care le facem cu toții. «E Ok… ce poate să se întâmple? Lasă că merge și așa… am experiență, sunt atent, nu se întâmplă nimic» Cei implicați în nenorocirea asta au tratat jobul lor cu ușurință, așa cum o facem cei mai mulți dintre noi. Revoluția Lucrurilor Mici, o oglindă în fața fiecăruia, asta este adevărata revoluție. Cum ar fi pentru început să ne facem revizia tehnică la mașina, așa cum trebuie, să respectam toate regulile de circulație, și să conducem generos și atenți la cei din jurul nostru?”, a scris trupa Cargo.

Trupa Cargo a scris acest mesaj, duminică, pe pagina oficială de Facebook, când numărul persoanelor care și-au pierdut viața în incendiul din clubul Colectiv era 44.

Însă, bateristul trupei Goodbye to Gravity, Bogdan Enache, a murit, duminică seară, după ce a intrat în stop cardiorespirator în aeronava care îl transporta la o clinică din Elveția și care a fost întoarsă din drum, iar, luni dimineață, jurnalista și fotografa Teodora Maftei a murit la clinica din Israel, unde a fost transferată săptămâna trecută, numărul persoanelor care au decedat în urma incendiului din clubul Colectiv ajungând astfel la 46.

În spitalele din Capitală mai sunt internate, luni, 83 de persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv, dintre care 15 sunt în stare critică, șase în stare gravă și 61 sunt stabilizate.

Dintre pacienții internați în spitale din Capitală, 35 au fost transportați spre unități sanitare din străinătate, însă trei au decedat. Toboșarul trupei Goodbye to Gravity, Bogdan Enache, a murit, duminică seară, după ce a intrat în stop cardiorespirator în aeronava care îl transporta la o clinică din Elveția și care a fost întoarsă din drum, iar alți doi răniți au decedat, sâmbătă, după ce au ajuns în Olanda.