Ministerul Sănătății a făcut anunțul: care este starea celor 130 de răniți în tragedia din clubul Colectiv

Publicat: 05 11. 2015, 12:35

Potrivit datelor centralizate la Ministerul Sănătății, dintre cei 130 de răniți în urma incendiului, la Spitalul de Arși sunt internați 25, la Spitalul „Bagdasar-Arseni” – 21, la Spitalul „Grigore Alexandrescu” – 7, la Spitalul „Sfântul Ioan” – 7, la Spitalul Elias – 14, la Spitalul Militar Central – 12, la Spitalul „Sfântul Pantelimon” – 4, la Spitalul de Urgență Floreasca – 14, la Spitalul Universitar – 18, la Spitalul „Dimitrie Gerota” – 2 și la Spitalul „Agrippa Ionescu” – 6 pacienți.

Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății în Guvernul demisionar, a constituit o Comisie pentru coordonarea activității de acordare a asistenței medicale a victimelor, pentru ca toate măsurile de intervenție medicală să fie coordonate și toate protocoalele terapeutice să fie asigurate.

În București sunt centre de donare de sânge la Centrul de Transfuzie, la Spitalul Floreasca, Spitalul Militar Central și Spitalul Universitar de Urgență București.

Compania Națională Unifarm va centraliza donațiile către spitale și le va distribui în funcție de necesități și de specificul unității, donațiile putând fi anunțate la numărul de telefon 0742.143.751.

În urma incendiului care a avut loc, în 30 octombrie, în clubul Colectiv, 32 de persoane și-au pierdut viața și alte aproape 200 au fost rănite, majoritatea fiind internate în spitalele din Capitală.