Români în Anglia: bine de știut când vrei să lucrezi în Marea Britanie
Românii din Marea Britanie, la fel cu alți migranți europeni, pot locui liber pe teritoriul acestei țări cu condiția să se întrețină singuri. Acest principiu li se aplică atât persoanelor cu un loc de muncă stabil, cât și persoanelor fizice autorizate (self-employed) și studenților. Pot sta aici pentru o perioadă de timp nelimitată și cei care sunt în căutarea unui loc de muncă și dovedesc că au șanse reale să-l găsească (prin experiență, studii sau altele asemenea).
Începând cu 1 ianuarie 2014, cei care lucrează în Marea Britanie nu mai au nevoie de autorizație din partea Home Office. Certificatul de înregistrare („registration certificate”) de tipul „Blue Card”, care confirmă dreptul la rezidență, nu mai are titlu obligatoriu. El poate fi însă obținut în continuare, dacă cel în cauză consideră că îl ajută. Migranții români pot aplica folosind formularul EEA1, iar membrii de familie non-UE ai românilor folosind formularul EEA2. Tot de la 1 ianuarie 2014, tinerii aflați la studii universitare în Marea Britanie pot lucra part-time sau pe perioada vacanțelor fără a mai avea nevoie de certificatul de înregistrare de tipul „Yellow Card”.
În aceste condiții, Home Office nu mai procesează certificatele care nu-și justifică utilitatea, iar persoanele care au completat formularele BR2, BR3, BR4 și BR6 își vor primi documentele înapoi. Aplicațiile BR5 vor fi procesate în continuare; la fel și cele BR1, ceea ce înseamnă că românii care au fost acceptați vor primi, la fel cu orice alt cetățean UE, „Blue Card”-ul de rezidență.
Migranții români în căutarea unui loc de muncă în Marea Britanie pot beneficia și de un ajutor financiar („jobseeker allowance”) pentru o perioadă de maxim șase luni, cu excepția cazurilor în care poate dovedi că are șanse reale de a se angaja. Pentru aceasta, trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să își caute activ un loc de muncă, să dovedească că locuiește în Marea Britanie timp de minim trei luni și să treacă testul de reședință („habitual residence test”).
Cât despre vârstă, românii pot fi liniștiți: în Marea Britanie, angajatul decide când dorește să se pensioneze, iar pensionarea se consideră o formă a demisiei. Astfel, angajatorul nu poate impune o limită de vârstă decât dacă poate justifica această limitare. Cu alte cuvinte, și persoanele trecute de prima parte a vieții se pot angaja destul de ușor în Marea Britanie, dacă au condiția fizică și pregătirea potrivite postului pe care îl vizează.
Acest articol face parte din campania TransferGo de informare a românilor din Anglia. Cu TransferGo, orice român poate trimite bani cu doar 0,99 £ – comision fix, indiferent de sumă, iar banii ajung într-o zi lucrătoare. TransferGo este notat cu 9.7/10 puncte pe platforma de recenzii independente Trustpilot.