Concediu sub supraveghere în comunism. Cum îi SPIONA Securitatea pe românii și străinii care mergeau pe LITORAL
Dincolo de nisipul fierbinte, relaxarea după un an intens de muncă și berile răcoritoare, în perioada comunistă, pe litoralul românesc erau nelipsiți ochii ageri ai Securității care supraveghea atent mișcările tovarășilor și tovarășelor.
Mersul pe litoral era pentru români atât de special încât l-am putea compara cu un concediu de două săptămâni petrecut acum în Tenerife. În timp ce unii veneau pe filieră de partid și beneficiau de prețuri modice în hotelurile care le erau dedicate, alții își încercau norocul prin sindicate, sperând să prindă locuri de cazare pentru a se bucura de câteva zile însorite după atâta amar de muncă.
Chiar dacă mâncarea nu era tocmai de cinci stele – escalopul de ciuperci și supa cremă de legume erau la ordinea zilei – și în unele locuri se mânca în două-trei schimburi, românii simțeau că pun pauză vieții de zi cu zi, că a venit momentul relaxării și al bucuriei. Era totuși ceva extraordinar să mergi la mare. Locurile de cazare se dădeau ca pâinea caldă. Toți voiau să plece din orașe, să scape de zăpușeală, de asfaltul încins și, mai ales, de griji.
Relaxare la mare, dar sub ochii Securității
Cei care așteptau cu nerăbdare să ajungă pe litoral știau unde să meargă: Costineștiul era rezervat studenților, aici răsunând și Radio Vacanță, în Eforii puteai sta și la gazde, în timp ce în Neptun și Olimp găseai nomenclatura și străinii, iar Mamaia, unde nu era nici urmă de cluburi, ca acum, era rezervată seniorilor sau preferată de familiile cu copii datorită plajei line, fără pietroaie, cum era cea din Eforie.
Totuși, litoralul nu era o lume magică, total desprinsă de viața obișnuită, iar sistemul își adusese metehnele și aici. Securitatea veghea atent în stațiuni și nu conta dacă erai „un om al muncii” în căutarea binemeritatei odihne, student cuminte, străin sau cuplu proaspăt căsătorit. Chiar dacă unii – studenții, străinii-, mai degrabă decât alții – oamenii liniștiți, cei fără dosar -, erau „mai predispuși” la supraveghere, nimeni nu era 100% sigur că este ignorat de ampla rețea de informatori.
Se estimează că aproximativ 500.000 de oameni erau informatori în perioada comunistă, aproape 130.000 fiind încă activi la momentul decembrie ’89. Dintre cei „nepensionați” din rolul lor, se estimează că 25.000 erau „persoane de sprijin în rândul elevilor”, potrivit istoricului Marius Oprea.
Corespondența cu doi destinatari: Securitatea și turistul de pe litoral
Inclusiv când mergeau în concedii, corespondența românilor putea fi verificată de către Securitate, aceasta fiind o măsură prin care aparatul opresiv încerca să afle cât mai multe informații despre cetățenii vizați și să țină totul în control.
La 15 iunie 1977, Centrul de Informatică și Documentare București primea o informare de la Securitatea din Constanța despre neregulile identificate pe litoral. Toate informațiile fuseseră obținute prin interceptarea corespondenței trimise rudelor sau prietenilor din țară de către persoanele respective venite pe litoral, potrivit documentelor făcute publice de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).
În cadrul documentului sunt evidențiate o serie de nemulțumiri ale turiștilor veniți pe litoral și ale unor angajați din stațiunile de la malul mării”, se precizează în proiectul online „România supravegheată” realizat de CNSAS.
„Mare deosebire între sindicaliști și ONT-iști”
Documentele făcute publice arată nu doar modul în care se făcea turismul pe litoral la acel moment, dar și disperarea celor care nu reușeau să execute directivele venite de sus, toate acele planuri care trebuiau îndeplinite de diferite sectoare economice.
Se pare că la hotelul „Rodica”, din stațiunea Venus, lucrurile nu mergeau așa cum ar fi trebuit. Într-o scrisoare trimisă de pe litoral la București, o turistă își exprima indignarea față de modul în care erau tratați la cazare cei care primeau bilete prin sindicate, dar se plângea și de alte probleme.
Am ajuns greu la Venus, iar de la cazare ne-a dat la un confort 1 B, nicidecum A, cum aveam pe bilet. Se face mare deosebire aici între sindicaliști și ONT-iști (n.r. – persoane care lucrau la Oficiul Național de Turism), și la mâncare, și la cazare. E bătaie de joc, parcă sindicatul îți dă biletele pe pomană. Hotelul este plin de igrasie, la români le dă camere fără balcoane. Mâncarea este infectă, dacă nici mie nu-mi place, îți dai tu seama…”, semnala turista.
Mită și mâncare mizerabilă
Și la hotel „Zamfira”, tot din stațiunea Venus, situația la cazare era una deplorabilă, iar personalul aștepta să primească mită de la turiști.
„Totul este mizerabil, recepționerele sunt niște scârboase și așteaptă numai să le dai. Am făcut puțină muzică pentru cazare, dar au spus că așa este și, dacă nu ne convine, nu avem decât. Mâncăm foarte aproare, la un restaurant, o mâncare mizerabilă, care-ți întoarce stomacul. Pe lângă asta, este și foarte puțină. Toată lumea este foarte revoltată, dar nu avem ce face… Altfel, stațiunea este foarte frumoasă”, povestea un turist într-o scrisoare trimisă la Arad, potrivit documentelor din arhiva CNSAS.
În timp ce regimul încerca să promoveze imaginea unui litoral bine pus la punct și atrăgător pentru turiști, în interiorul zidurilor, realitatea era total diferită, însă doar pentru români. Străinilor chiar li se dădea acces la acel litoral visat de toți românii: o cazare fără igrasie și o mâncare bună.
În afară de pâine, care este pentru toată lumea la discreție, mâncarea este foarte puțină, rece, prost gătită și deservirea mizerabilă. Toți cred că vom face plângere la CGS la București. Alături, servește străinii ca pe niște conți, iar noi salivăm uitându-ne la ei. De ce?”, așa arăta concediul pentru o turistă cazată la hotelul „Cocorul” din stațiunea Venus.
„Discriminarea valutei”
Deși visau la un concediu liniștit și odihnitor, românii ajungeau uneori să se simtă umiliți de tratamentul pe care îl primeau în comunism. Un turist relata cum s-a simțit „sărăntoc în țara ta” atunci când a văzut unul dintre celebrele shopuri destinate turiștilor care puteau cumpăra cu valută.
La Neptun, totul a fost super, cu excepția faptului că, privind frumoasele articole cosmetice, vestimentare etc. de la shopuri, te simți un paria felah, sărăntoc în țara ta fiindcă nu ai 35 de cenți să-ți cumperi un săpun Roxana sau 85 de cenți pentru un șprei (sic!) Gazel. Îți vine să te așezi la margine de drum, să întinzi mâna, să te miluiască străinii cu câte un cent până îți realizezi suma vizată… Oare nu e o formă de apartheid? În genere la masă-plajă, lift, am simțit discriminarea pe care nu pot s-o calific decât a valutei”, îi povestea turistul unei cunoștințe din Blaj, potrivit documentelor din arhiva CNSAS.
Cine nu făcea planul în turism pierdea bani
Nici angajații din unitățile de cazare nu prezentau o realitate fericită pe litoral. Planurile trebuiau îndeplinite în toate sectoarele economice. Cine nu reușea, plătea. Un angajat ONT îi povestea unei cunoștințe despre situația dificilă prin care trecea și prevedea o „deringoladă” după ce, din lipsă de turiști, planul financiar pentru lunile de vară nu a fost realizat și urma să li se oprească din salariu.
Bunăoară, șeful filialei (n.r. – căruia i se oprise deja din salariu) propune să nu primim salariile astfel mutilate și să nu ne mai prezentăm la lucru! Curată răzmeriță!”, relata angajatul.
Putem intui că angajatul ONT era sub atenția Securității pentru că avea potențialul de a reprezenta un risc pentru sistemul împotriva căruia nu puteai să fii, pe care nu aveai voie să-l înfrunți.
În documentele vremii se mai menționa că un telefon din București anunță că ”un angajat, de disperare că nu a mai primit salariul de două luni, s-a spânzurat!” Oamenii vorbeau de faptul că „se clatină «Mafia» turismului și fiecare trebuie să scape cum poate”, adăugând că „«deringolada» abia începe”.
Sezonul estival, început cu stângul
În anul 1977, litoralul era o zonă fierbinte și la propriu, și la figurat – mulți turiști erau nemulțumiți de modul în care fusese organizat sezonul estival și riscul de „răzmeriță” era unul foarte ridicat.
După ce, în luna iulie, veniseră foarte puțini turiști pe litoral, biletele nevândute la începutul sezonului estival au fost raportate pentru iunie. Astfel, mulți nu au mai primit o cazare care să corespundă cu ce aveau pe bilet, au fost nevoiți să stea în condiții mizere, să doarmă prin birouri și să se mulțumească cu mâncarea fără gust sau varietate.
Toată această situația a atras atenția Securității, iar litoralul a devenit un loc și mai supravegheat. Lucrurile trebuiau menținute sub control, măcar aparent.
Turiștii străini, sub lupa Securității comuniste
Și turiștii străini erau supravegheați de Securitatea comunistă, care voia să știe ce români discută cu ei, despre ce aspecte, dar și pentru a verifica dacă își fac o impresie bună despre România.
„Statul român ar putea obține sume importante de valută din turism, așa cum fac alte țări, de exemplu Spania, dar turismul nu este bine organizat și nu se arată turiștilor numeroasele frumuseți ale României”, susținea un turist belgian, potrivit unei note a Inspectoratului Județean Constanța către Centrul de Informare și Documentare din București și primul-secretar de stat.
De asemenea, un turist de „naționalitate și cetățenie turcă” deplângea modul în care turiștii erau deserviți în perioada în care se afla la hotelul „Venus” din Eforie Nord:
Cum se poate explica faptul că voi care vreți valută, trimiteți turiștii la plimbare, îi culcați în corturi, pe holurile hotelurilor sau îi trimiteți în Bulgaria? Ce fel de planificare aveți dacă nu sunteți în stare să cunoașteți sosirile ca să evitați scandalul produs de turiștii străini și români veniți pe litoral? Am văzut că ați vândut cupoane hoteliere în străinătate și când vin turiștii aici, nu le puteți onora. Probabil că la anul nu veți avea turiști dacă vă purtați așa cu ei”.
Big Brother comunist pe litoral
Dincolo de interceptarea corespondenței celor veniți pe litoralul românesc în comunism, Securitatea invada intimitatea oamenilor și prin monitorizarea conversațiilor telefonice purtate din hoteluri și din alte locuri publice. Inclusiv telefoanele publice erau supravegheate. În hoteluri, restaurante, baruri și alte locații frecventate de turiști, Securitatea instala microfoane ascunse, pentru a intercepta conversațiile private. Acestea erau atent instalate în camerele de hotel, în sălile de conferințe și nu numai.
În anumite hoteluri și complexuri turistice, existau camere de control unde agenții de securitate monitorizau în timp real activitățile turiștilor prin intermediul camerelor de supraveghere plasate strategic. Aceste camere erau rare în anii ’80, dar erau folosite în locațiile de lux și în zonele frecventate de oficialități sau turiști străini.
Selecția informatorilor
Înaintea începerii sezonului estival, Securitatea își stabilea rețeaua de informatori. De obicei, erau recrutați din rândul angajaților din hoteluri, personalului din restaurante, salvamarilor sau chiar turiștilor.
Turiștii erau obligați să prezinte documentele de identitate la cazare și să completeze formulare detaliate, iar informațile lor erau transmise autorităților, pentru a ține o evidență strictă a mișcărilor populației.
De asemenea, anumite zone ale litoralului erau rezervate exclusiv elitei de partid sau personalului diplomatic. Accesul în aceste zone era strict controlat și limitat.
CITEȘTE ȘI: