EXCLUSIV. Povestea celor doi români care au cutreierat 45 de țări pe 5 continente, iar pandemia de coronavirus i-a adus acasă: „Oamenii știau multe despre comunism, dar nu știau ce se întâmplă astăzi în România”
Paul și Renata sunt doi tineri orădeni a căror viață pare desprinsă dintr-o poveste cu tâlc. Și-au vândut mașinile, au închiriat apartamentul, au renunțat la joburi și au plecat în lume, mânați de dorința de a o cunoaște și de a își depăși limitele: 45 de țări de pe 5 continente.
Pe 19 februarie 2019 și-au făcut bagajele, iar timp de 412 zile au colindat prin colțurile lumii. Prima destinație: Sri Lanka timp de 29 de zile. A urmat Myanmar, Vietnam, Hong Kong, Macau, Filipine, Malaezia, Indonezia, Australia și Noua Zeelandă, acolo unde i-a prins pandemia de coronavirus.
Paul și Renata, sot și soție, au călătorit tot timpul, însă niciodată nu apucau să se bucure de fiecare lucru din drumul lor. Simțeau că nu reușesc să cunoască oamenii și cultura așa cum ar trebui. Asta a fost și motivația care i-a trimis în lume timp de mai bine de un an.
Cum a început marea călătorie
Paul lucra la o firmă de amenajări interioare, pe partea de vânzări, iar soția sa, Renata, era angajată într-o multinațională. Acum doi ani, cuplu a fost în concediu timp de 3 săptămâni în SUA, iar la scurt timp după întoarcerea din State și-au zis ”ce-ar fi să plecăm într-un an sabatic”. Zis și făcut. Și-au luat inima în dinți și din dorința de a-și lărgi orizonturile de cunoaștere au plecat.
„Ne-a ajutat să vedem lucrurile altfel și ne-a scos din zona de confort. Nu am avut șocul cultural, însă în Noua Zeelandă și Australia ne-a surprins să vedem cât de relaxați sunt oamenii și cât sunt de prietenoși. Deși nu ne cunoașteau, ne ajutau cu orice”, spune Paul.
Pasionați de cultura vinului, în Australia au fost voluntari la o cramă care se ocupa și cu organizarea evenimentelor. Aici au locuit timp de două luni și jumătate.
„Ne-am simțit ca în a doua familie.Oamenii foarte deschiși, ne-au primit ca acasă. Am avut șansa să vedem ce se întâmplă în producția vinurilor. Oamenii sunt atât de relaxați și atât de puțin stresați. Focusul lor este nu este neapărat pe cât de mult câștigă. Ei vor o viață liniștită cu strictul necesar de care să se bucure”, spune Paul.
Țara pe care Paul a simțit-o cel mai aproape a fost Noua Zeelandă datorită peisajelor pe care le vede similare cu România, iar pe Renata cel mai mult a impresioant-o Indonezia, zona Bali, asta datorită culturii și religiei.
„Și călătoritul excesiv te face să nu te mai bucuri la fel de mult de ceea ce întâlnește”, e de părere Paul.
Mai fericiți decât europenii
Și în Noua Zeelandă au fost voluntari o cramă. Aici i-a prins pandemia de coronavirus care i-a întors în România.
Când au mers în Queenstown aveau o cazare prin Airbnb, iar când au ajuns la apartament codul cu cheia nu funcționa. Vecinii i-au văzut și i-au chemat la ei. Un alt vecin a venit cu un flex de îndată și a tăiat cifrul cu cheia. Într-un sfârșit, Paul și Renata, au reușit să se cazeze.
„Așa ceva nu cred că se întâmpla în Europa. Oriunde am fi fost în Europa. Oamenii sunt foarte ospitalieri. Ei sunt mai săraci decât europenii, însă te ajută la orice pas. Cred că sunt mult mai fericiți decât noi europenii”, spune Paul.
Pandemia i-a adus mai repede în România, iar călătoria care trebuia să se prelungească cu o lună s-a încheiat mai repede.
Paul crede că e important să nu ne fie frică să ieșim din Europa și nici să ne fie teamă să încercăm lucruri noi. Crede cu tărie că atunci când cineva pleacă într-o altă țară e important să nu aleagă numai restaurantele centrale, ci să meargă în inima localnicilor, la bufetele și cafenele lăturalnice.
„Mulți cred că sunt țări din lumea a treia, dar nu se comportă așa. Trebuie să avem mintea deschisă, asta ne ajută să vedem și alte țări”, mai spune Paul.
Au trait din rezervele financiare adunate de-a lungul timpului, iar în Noua Zeelandă și Australia au făcut voluntariat cu ajutorul platformei Workaaway, în schimbul cazării și al mâncării.
Coronavirusul din Noua Zeelandă
Au stat cot la cot cu localnicii, au mâncat cu ei și au colindat meleaguri întregi, fără regrete și întotdeauna cu mintea deschisă.
În primele zile oamenii erau foarte speriați, iar liniile de telefonie mobile erau blocate. Paul spune că se respectau restricțiile, iar la magazin când plăteai cu cardul, casierul făcea câțiva pași în spate.
Sarmalele, pe gustul Australiei
Când erau la Australia la podgorie au fost invitați la o lansare de vermut unde au gătit sarmale în viță-de-vie. Lângă creveți, scoici și alte delicatese au așezat celebrele sarmale românești.
.„Toți invitații au mâncare sarmalele. Le-a plăcut mult. Oamenii te primeau în casă ca pe niște cunoștințe vechi. Ne-am simțit aproape ca acasă, iar noi, ca români am fost foarte bine văzuți.Oamenii știau multe despre comunism, însă nu știau ce se întâmplă astăzi. Au rămas surprinși în sensul bun că lucrurile sunt altfel și că totuși, chiar dacă lucrurile merg mai greu, merge într-o directive bună. Problemele pe care noi nu le avem, le au ei”
Una dintre marile pasiuni ale lui Paul e fotografia. Cei doi și-au strâns amintirile pe un blog pe care l-au numit, Cherryontheworld. În Japonia florile de cireș sunt numite – sakura – și au o profundă semnificație: totul e trecător, inclusiv viața, care trebuie trăită din plin și fără regrete.
Cred, cu tărie, că experiența lor îi va inspira pe cât mai mulți oameni să călătorească, să-și deschidă mintea și sufletul spre noi orizonturi și să se bucure de fiecare clipă și loc.