Grecia: Cele mai ieftine destinații în luna mai. Printre ele se află insula preferată a regelui Charles

Publicat: 23 04. 2024, 22:13
Actualizat: 23 04. 2024, 23:05
Knossos, Shutterstock
Grecia este una dintre cele mai vizitate destinații de vacanță de vară din Europa pentru turiștii cu venituri modeste. Ei pot descoperi ruine antice, se pot relaxa pe plajă și pot savura preparate tradiționale. Argostoli este una dintre cele mai ieftine destinații.Situată pe insula Kefalonia (locul de unde începe povestea din jocul video Assassins’s Creed Odyssey de la Ubisoft), este una dintre cele mai frumoase destinații, cu cele mai frumoase plaje.

Kefalonia, Shutterstock

Turiștii pot vizita Laguna Koutavos, cu 500 de specii diferite de plante și flori, plus broaște țestoase.  Potrivit Express , un zbor dus-întors din Londra către Argostoli este 39 lire în luna mai.

Un zbor către Corfu din Birmingham, Liverpool, Edinburgh și Nottingham poate costa între 46 și 68 de lire. Este una dintre destinațiile preferate ale regelui Charles al III-lea după satul Viscri din România. În Corfu s-a născut tatăl său, Prințul Philip, Duce de Edinburgh.

Turiștii pot găsi pe insulă destule magazine și restaurante pentru a-și umple bagajele cu suveniruri și a mânca pe săturate.

Corfu, Shutterstock

De asemenea, Chania e o altă insulă grecească preferată pentru turiștii cu venituri modeste – prețul unui zbor poate varia între 63 și 95 lire din Manchester sau Birmingham.

Chania este un oraș din insula Creta, cu arhitectură venețiană și restaurante pe mal.  Pe insula Creta poți vizita și Palatul reconstruit de la Knossos unde vei afla informații despre străvechea civilizație minoică.

Citește și:

Grecia a introdus o nouă TAXĂ pentru turiști. Cât vor plăti pentru fiecare zi petrecută în destinația preferată de vacanță