Liber la vacanțe pentru români! Țara care renunță la VIZE, din anul 2024
Turiștii din întreaga lume care vor vizita Kenya în 2024 nu vor mai avea nevoie de viză, începând din ianuarie.
Anunțul a fost făcut de președintele William Ruto. El a transmis că guvernul său a dezvoltat o platformă digitală pentru a se asigura că toți vizitatorii vor primi o autorizație de călătorie electronică în avans, în loc să fie nevoie de solicitarea unui vize.
„Nu va mai fi necesar ca o persoană din orice colț al lumii să poarte povara de a solicita o viză pentru a veni în Kenya”, a declarat el într-un discurs rostit în capitala Nairobi, cu ocazia unui eveniment de marcare a 60 de ani de independență față de Marea Britanie, scrie BBC.
Turismul, un rol vital în economia Keniei
Ruto pledează de mult timp pentru călătoriile fără viză pe continentul african.
La o conferință din Republica Congo din octombrie, el a spus că oamenii din țările africane nu vor mai avea nevoie de viză pentru a vizita Kenya până la sfârșitul anului 2023.
Industria turismului joacă un rol vital în economia Keniei, oferind vacanțe la plajă de-a lungul coastei Oceanului Indian și safariuri cu fauna sălbatică în interior.
„Kenia are un mesaj simplu către umanitate: Bun venit Acasă!”, a adăugat sursa citată.