Prima pagină » Turism » Nu mulți români știu de acest loc superb din țară, UNIC în Europa. În toată lumea mai este doar unul la fel / A fost descoperit din întâmplare

Nu mulți români știu de acest loc superb din țară, UNIC în Europa. În toată lumea mai este doar unul la fel / A fost descoperit din întâmplare

Nu mulți români știu de acest loc superb din țară, UNIC în Europa. În toată lumea mai este doar unul la fel / A fost descoperit din întâmplare

România se poate lăuda cu locuri cum în lume nu-s multe, iar unul este în județul Bihor. O peșteră atât de specială încât și cei care au descoperit-o din întâmplare, câțiva mineri, regretă acum că au „pângărit-o”.

Peștera cristalelor, ascunsă sub munţii din localitatea Roşia, impresionează cu formaţiuni spectaculoase care te lasă fără suflare.

Cristalele de aici pot ajunge până la un metru înălțime.

Peștera cristalelor, descoperită întâmplător

Peștera cristalelor a fost descoperită întâmplător, în 1991, de câțiva mineri care au ajuns în acest loc. Când au aruncat în aer cu explozibil peretele muntos, minerii au dat peste o peșteră plină de cristale, ceva de o frumusețe fără margini.

Unică în Europa și doar a doua din lume, căci mai există una singură, în Africa de Sud.

„Atunci, dacă era închisă şi nevandalizată, era ceva extraordinar de frumos. Peştera a fost descoperită accidental”, spune Florian Petrița, fost miner.

Din păcate, frumusețea locului nu a fost protejată de autoritățile de atunci și abia în 2011 peştera cu cristale de la mina Farcu a intrat în circuitul turistic.

Peștera cristalelor este situată la 11 metri sub pământ, după ce se parcurge un traseu de 250 de metri prin galerie. Peștera adăpostește superbe cristale de calcit. Practic, între roci de minereu, stalactite și stalacmite zac ascunse, din vechi timpuri, adevărate opere de artă ale naturii.

Am fost profund impresionată. Iubesc cristalele, iubesc peştera, ceea ce nu este accesibil şi nu vezi oricum, este în fapt o minune”, spune o turistă. Altcineva completează: „E răcoare şi e frumos, foarte frumos, merită vizitat. Avem foarte multe locuri superbe în ţara asta, mai ales în vestul ţării”.

Aflată la 90 de kilometri distanţă de Oradea, peştera cu cristale de la mina Farcu poate fi găsită la poalele munţilor Pădurea Craiului, într-o zonă mirifică, de o frumusețe aparte, care oferă o privelişte spectaculoasă.

Tariful pentru accesul în Peștera Cristalelor este de 35 de lei pentru adulți și 25 lei pentru copii, arată Antena 1. Iar în cazul familiilor numeroase sau pentru grupuri mai mari se aplică reduceri.

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele