România ocupă locul 4 în clasamentul țărilor cu cele mai bune recenzii online oferite de turiști / Grecia, surclasată de țara noastră
România ocupă locul 4 în clasamentul din luna iulie al țărilor cu cele mai bune recenzii online oferite de turiști. Evaluarea a vizat 200 de hoteluri și atracții de turistice, fiind folosite platforme precum TripAdvisor, Google Reviews, Facebook, Expedia și Booking.
„Evaluarea a fost realizată în cadrul parteneriatul dintre Comisia Europeană pentru Turism (CET) și TCI Research, pe baza recenziilor (rating & review) formulate de vizitatori, inventariate din mai mult de 25 de surse, printre care menționăm TripAdvisor, Google Reviews, Facebook, Expedia și Booking.
Concret, au fost vizate cele mai populare 200 de hoteluri și atracții de turistice din fiecare țară membră CET, dar și din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord și Suedia”, conform unui mesaj postat pe Facebook de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT).
România, peste Grecia la capitolul „Turism”
Primele trei poziții au fost ocupate de Muntenegru, Polonia și Italia.
După România, în clasament urmează Grecia, Serbia, Republica Cehă, Croația, Spania și Slovacia.
România este membră CET alături de alte 34 organizații de turism din Europa. Parteneriatul încheiat cu TCI Research are scopul de a monitoriza Pulsul Europei, prin platforma TRAVELSAT Pulse.
Ce sate din România intră în topul turismului rural, după clasamentul stabilit de Organizația Mondială a Turismului
Cele trei sate din România care au obținut cele mai mari punctaje în cadrul etapei naționale a competiției „Best Tourism Villages”, lansată de Organizația Mondială a Turismului (OMT), sunt Rășinari (județul Sibiu), Biertan (județul Sibiu) și Ciocănești (județul Suceava).
„Satele noastre sunt adevărați ambasadori ai turismului românesc! În acest an, Rășinari, Biertan și Ciocănești, datorită unor astfel de instrumente de promovare internațională, au o nouă ocazie să devină cunoscute în întreaga lume și, mai mult, să se regăsească în oferta multor agenții de turism internaționale. MAT le va fi alături și în etapa mondială a concursului! Felicitări tuturor satelor candidate!”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.
Clasamentul final, obținut în urma evaluărilor desfășurate de comisia de specialiști din cadrul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului (MAT), este următorul:
• Locul 1: Rășinari (județul Sibiu);
• Locul 2: Biertan (județul Sibiu);
• Locul 3: Ciocănești (județul Suceava);
• Locul 4: Costești (județul Vâlcea);
• Locul 5: Eibenthal (judetul Mehedinți);
• Locul 6: Râu Sadului (județul Sibiu).
Cele 9 criterii de selecție furnizate de organizator, pe baza cărora s-au întocmit punctajele finale, fac referire la resursele culturale și naturale, promovarea și conservarea resurselor culturale, durabilitatea economică, durabilitatea socială, dezvoltarea mediului, dezvoltarea turismului și integrarea lanțului valoric, guvernanța și prioritizarea turismului, infrastructura și conectivitata, sănătatea, siguranța și securitata. Suplimentar, au fost notate și fotografiile și videoclipurile de prezentare a destinațiilor.
Rășinari, Biertan și Ciocănești vor fi, astfel, propunerile României pentru etapa mondială a concursului, așa cum prevede regulamentul. Cele trei sate au șansa de a fi desemnate „Best Tourism Villages” sau de a fi incluse în Programul Upgrade, prin intermediul căruia vor beneficia de suport din partea OMT și a partenerilor pentru îmbunătățirea domeniilor de activitate, conform rezultatelor evaluării.
Rezultatele finale ale concursului vor fi anunțate în luna decembrie a acestui an, anunță Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.