Stațiunea din România supranumită „mica Roma”. De ce este asemuită cu capitala Italiei
Maramureș ascunde o mulțime de regiuni minunate, de care turiști străini sunt absolut fascinați. Relieful variat din zonă pune în evidență așezămintele într-o manieră cu totul aparte. Acesta e cazul unei localități, mărginită de șapte coline, motiv pentru care a fost denumită „mica Romă”.
Zona Maramureșului este cunoscută pentru faptul că peisajele și-au păstrat frumusețea naturală, iar oamenii au rămas fideli tradițiilor. Una dintre localitățile care atrage o mulțime de turiști anual este Budești, supranumită „mica Romă”, încă din cele mai vechi timpuri. Așezată la poalele munților Gutâi, localitatea Budești a fost ridicată pe o zonă, mărginită de șapte coline, de aceea a fost asemănată cu capitala Italiei.
„În luna mai a anului 1899, vicarul Tit Bud a fost cel carea abotezat Budeştiul ca fiind «mica Romă a Maramureşului»“, spune profesoara pensionară Ileana Berci din Călineşti, o localitate vecină, potrivit Adevărul.ro.
Fosta profesoară mărturisește și faptul că localitatea Budești a fost atestată în 1361, într-un document al regelui Ludovic cel Mare.
Una dintre zonele de atracție din Budești este satul Sârbi, unde mulți localnici păstrează tradițiile de odinioară și se îndeletnicesc cu activități specifice zonei rurale. Unul dintre săteni are o manieră inedită de a-i întâmpina pe turiști. Acesta realizat o instalaţie din lemn la stâlpul porţii, cu un mic robinet, de unde curge pălincă. „Am zis să aduc o noutate. Şi văd că le place la toţi“, a precizat acesta pentru sursa citată.
Legenda miracolului de la biserica din Budești
Turiștii au ocazia să viziteze și câteva biserici, ce păstrează arhitectura vremurilor trecute, este vorba de bisericile din lemn, Josani şi Susan. De lăcașul de cult din Budești se leagă o fascinantă legendă. Se spune că, în noaptea de Înviere, o femeie ce era paznic la o mănăstire din zonă se întorcea spre Budești. Aceasta a observat cum lumânarea pe care o avea în mână s-a aprins din senin și oricât ar fi încercat să o stingă, focul continua să pâlpâie. Femeia a simțit că întâmplarea este un semn, astfel că a povestit și oamenilor din sat și așa s-a decis construirea unei biserici pe locul respectiv.
sursa FOTO: Booking / Youtube
CITEȘTE ȘI:
Plajele din stațiunea Mamaia sunt sufocate de ALGE după furtunile devastatoare
Găsește cele mai IEFTINE opțiuni de cazare în afara țării. Cum descoperi cele mai avantajoase oferte