Supraponderalii vor să primească un loc GRATUIT în avion, pentru a avea un confort mai ridicat: „Am experimentat discriminare și disconfort”
O tânără supraponderală, care este travel influencer pe rețelele de socializare, a cerut companiilor aeriene ia măsuri pentru a crește gradul de confort al persoanelor care sunt de talie mare.
Jae’lynn Chaney a lansat o petiție, în cadrul căreia a inclus mai multe cereri pentru ca pasagerii „plus-size” să poată zbura fără probleme.
Chaney a lansat petiția susținând că ea și logodnicul ei au fost discriminați în timpul unui zbor recent, care a durat aproximativ 2 ore.
Ea susține că alți pasageri au refuzat să stea lângă ei, cei doi auzind „comentarii pline de ură” și „priviri dezaprobatoare” în timpul călătoriei.
„În calitate de călători de talie mare, partenerul meu și cu mine, din păcate, am experimentat discriminare și disconfort în timpul zborului”, a scris creatorul de conținut în petiția sa.
Influencerița a scris că nu este prima dată când s-a simțit discriminată în timpul zborului.
„În timpul unui alt zbor, am fost forțată să ocup un singur loc cu cotiere imobile care mi-au cauzat dureri și vânătăi”, a scris ea, afirmând că atunci când ea și logodnicul ei și-au cumpărat singuri locuri suplimentare au fost în continuare maltratați de alți pasageri și de compania aeriană.
„Toți pasagerii de talie mare ar trebui să aibă un loc gratuit suplimentar sau chiar două sau trei”
Chaney a spus că experiențele din timpul călătoriilor cu avionul i-au cauzat „durere și vulnerabilitate”, iar companiile aeriene au responsabilitatea de a lua în considerare faptul că unele persoane sunt de talie mare.
„FAA (Federal Aviation Administration – n.red.) trebuie să solicite tuturor companiilor aeriene să pună în aplicare o politică clară privind dimensiunea clientului, care acordă prioritate confortului și bunăstării tuturor pasagerilor. Această politică ar trebui să includă linii directoare clare cu privire la confortul pasagerilor mai mari, cum ar fi furnizarea de scaune mai mari, extensii de centură de siguranță și aranjamente alternative de scaune”, a scris Chaney în petiție, citată de New York Post.
„Toți pasagerii de talie mare ar trebui să aibă un loc gratuit suplimentar, sau chiar două sau trei locuri în funcție de dimensiunea lor, pentru a se potrivi nevoilor lor și pentru a le asigura confortul în timpul zborului”, a scris influencerul.
Pentru pasagerii de talie mare care achiziționează singuri locuri suplimentare, Chaney dorește ca toate companiile aeriene să le ramburseze integral locurile suplimentare, spunând că acest proces ar trebui să fie „facil”.
În prezent, FAA nu are cerințe privind dimensiunea scaunului pentru companiile aeriene, lățimea medie a scaunului în călătoriile economice fiind de 43 de centimetri și 76 de centimetri spațiu pentru picioare atunci când un scaun este înclinat pe spate, potrivit Reuters.
Chaney a cerut, de asemenea, companiilor aeriene să „oferă asistență suplimentară la aeroport călătorilor de talie mare, dacă este necesar, inclusiv asistență pentru scaune cu rotile și îmbarcare prioritară”, împreună cu o pregătire adecvată a angajaților pentru a gestiona „situațiile sensibile și a oferi servicii adecvate pentru clienți” pentru călătorii cu o durată mai lungă.
În petiție, ea solicită, de asemenea, băi de dimensiuni mai mari pentru călătorii de talie mare, spunând că avioanele ar trebui să aibă „cel puțin o toaletă accesibilă cu scaunul cu rotile”.
Chaney se etichetează drept o creatoare de conținut „Plus Size Travel, Fashion & Lifestyle” și are aproape 100.000 de urmăritori pe Instagram. Petiția lui Chaney are deja aproape 4.000 de semnături