Un avion de linie scos din uz a devenit ATRACȚIE pentru turiști, în Timiș: „E un proiect unic. Nu pot să zic că am văzut undeva în România așa ceva”
Un avion de pasageri vechi de patru decenii va fi transformat în restaurant, în cadrul unui proiect de amenajare a unui muzeu al aviației.
Avionul a fost adus pe aerodromul de la Șiria, fiind vizibil de la drumul spre Cetatea Șiria, așa că s-a transformat într-o veritabilă atracție pentru turiști și localnici.
Aeronava “Fokker 100” a fost subiectul unui transport agabaritic în urmă cu câteva zile. Corpul fără aripi al avionului a fost adus pe un trailer special până în localitatea Şiria, aflată la aproximativ 20 de kilometri de municipiul Arad. Duminică seară au ajuns şi aripile, iar acestea sunt în curs de reasamblate pe corpul aeronavei.
Avionul ar urma să devină restaurant
Primarul comunei Şiria, Velentin Bot, spune că aparatul de zbor a fost achiziţionat de proprietarii aerodromului, care vor să îl transforme în restaurant, în cadrul unui proiect mai amplu de amenajare a unui muzeu al aviaţiei.
Comandantul aerodromului, Dan Cojocaru, care este şi co-proprietar al bazei, a spus că a cumpărat aeronava din România, fiind scoasă din uz de mai mulţi ani, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Timișoara.
„E un proiect unic”
„Vom păstra aceeași ușă originală, bineînțeles, va fi o terasă pe care va urca lumea pe scară. Avionul va fi la 2,20 metru înălțime, sub partea de bot va fi bucătăria la vedere și un lift care va urca băutura și mâncarea sus în restaurant. E un proiect unic. Nu pot să zic că am văzut undeva România și l-am copiat. Afară am văzut în Germania, în Cehia am văzut, dar niciodată nu mă gândeam că o să reușim să achiziționăm la Șiria, un avion de asemenea anvergură”, a spus Dan Cojocaru.
Aeronava casată a fost produsă în 1981 în Olanda şi a fost utilizată de un operator din România, însă a fost scoasă din uz de mai mulţi ani. Ulterior, va fi deschis și un muzeu, pentru că la Șiria sunt deja expuse un IAR 93 şi un MIG 21.