Prima pagină » Turism » Un nou TRASEU turistic pentru iubitorii muntelui. Românii vor adora peisajele de aici

Un nou TRASEU turistic pentru iubitorii muntelui. Românii vor adora peisajele de aici

Un nou TRASEU turistic pentru iubitorii muntelui. Românii vor adora peisajele de aici

Apare un nou traseu turistic pentru cei care iubesc muntele. Românii se vor putea bucura de peisaje minunate, liniște și bucuria de a fi în mijlocul naturii.

În vara asta, cei de la Salvamont Salvaspeo au anunțat că se pregătesc de deschiderea unui nou traseu montan pentru turiștii pasionați de drumeții.

Unde se află traseul

Traseu ales se în zona care oferă cel mai spectaculos peisaj din Mărișel, Țâcla Gavrii.

Documentele necesare au fost trimise spre autorități, iar în prezent se așteaptă certificatul de omologare de la Ministerul Turismului.

„Noi am intenționat să avem deschiderea în luna august, dar a trebuit actele de la Primăria Mărișel și de la Consiliul Județean Cluj să le trimitem la Ministerul Turismului pentru omologare. În momentul în care avem certificatul de omologare al traseului, sperăm să deschidem traseul. În momentul în care avem și omologarea putem pune panoul cu harta și informațiile pentru turiști. (…)

În zona Țâclei Gavrii am amenajat 6 trasee de escaladă și mai amenajăm câteva și o surpriză, când o să ne vină certificatul de omologare vrem să facem inaugurarea și pentru cei care vor să facă escaladă”, a declarat Titus Crăciun, de la Salvamont Salvaspeo.

Noul traseu este unul de tip circuit. Cu o lungime de aproape patru kilometri, el vine cu o diferență de nivel pozitivă de aproximativ 300 de metri.

Denumirea asupra căreia s-au oprit cei de la Salvamont Salvaspeo este Circuitul Țâcla Gavrii. Traseul pornește spre dreapta de cărare, din parcarea de la Țâcla, și parcurge o zonă împădurită și sălbatică până ajunge în cel mai înalt punct, cel de belvedere Țâcla Gavrii.

Deja s-au făcut marcajele, operațiune la care au ajutat salvatorii montani clujeni și voluntarii de la Lets Do It Romania, Broadridge și Nature O’clock, totul făcându-se sub egida Consiliului Județean Cluj.

„Până acum câțiva ani nu s-a pus accentul pe omologarea traseelor și de când am preluat toate traseele turistice am omologat 59, cam toate traseele turistice din județul Cluj. Experiența ne-a arătat că omologarea unui traseu merge destul de ușor”, a mai spus Titus Crăciun.

CITEȘTE ȘI:

Cel mai romantic traseu TURISTIC, vechi de 104 ani și cunoscut drept „calea iubirii” se redeschide după 12 ani. Unde se află și care e istoria sa

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Descoperire arheologică fabuloasă: Scoicile care cântau acum 6.000 de ani