Prima pagină » Via Profi » FOTO VIDEO | Satul românesc și producătorii locali, celebrați de Profi. “Suflet de România”, pe Domeniul Regal de la Săvârșin 

FOTO VIDEO | Satul românesc și producătorii locali, celebrați de Profi. “Suflet de România”, pe Domeniul Regal de la Săvârșin 

Domeniul Regal de la Săvârșin și-a deschis porțile pentru prima dată în acest an pentru un festival organizat de Profi și care a adus laolaltă producători locali, tradițiile și obiceiurile autentice ale satului românesc cu membrii comunității.

A fost forfotă mare în poienița parcului Castelului de la Săvârșin. Timp de două zile, localnicii, dar și turiști din toate colțurile țării, au putut participa la un festival unde au descoperit mici producători locali, tradiții și obiceiuri autentice ale satului românesc.

Evenimentul, denumit “Suflet de România”, organizat de Profi, este parte a acordului tripartit semnat de Casa Regală, Universitatea de Științele Vieții „Mihai I” din Timișoara și lanțul de magazine Profi pentru susținerea producătoilor locali și conservarea artizanatului autentic și tradițional românesc. În același timp, vizitatorii au avut posibilitatea să cunoască valorile autentice și gusturile copilătiei, într-un sat atemporal.

“Ne simțim privilegiați să fim împreună cu toții astăzi fiindcă în poienița de la parcul castelului avem de fapt toată România. E un fel de Românie mică, așa cum și-ar fi dorit și Regina Elena dacă astăzi ar fi fost printre noi sau Regele Mihai să reprezinte domeniul, cum și corona reprezintă întreaga națiune cu tot ce are ea bun și frumos”, a declarat A.S. Principele Radu.

La rândul său, Majestatea Sa, Principesa Margareta, custodele Coroanei, a ținut să sublineze că satul românesc, autenticitatea lui și tradițiile trebuie promovate și dezvoltate.

“Acesta a fost visul nostru, când am venit aici, prima oară, acum 20 și ceva de ani, când a fost foarte greu. Dar acum simt atât de multă energie în satul acesta și în comunitate, dar trebuie să fim uniți și să fim mai tari împreună. Aceasta e ideea. După aceea a venit și Profi și Universitatea de Științe Agricole și am creat un fel de echipă vie”, a declarat, la eveniment, Majestatea Sa.

“Suflet de România” face parte dintr-un amplu proiect de susținere a producătorilor locali.

“În luna decembrie, împreună cu Casa Regală, Universitatea din Timișoara și Profi am parafat un acord în ce privește dezvoltarea producătorilor locali. Profi a realizat de atunci cel puțin patru evenimente, la Cluj, la Târgoviște, la Bistrița-Năsăud și ultimul la Alba Iulia, în care am continuat să dezvoltăm rețeaua noastră de producători locali și astăzi avem în jur de 100 de producători care livrează în câteva dintre magazinele noastre”, a declarat directorul general al Profi, Gaetan Pacton.

 

Aș vrea să nu uităm că acum 11 ani eram un jucător mic, un jucător mic care a știut să asculte clienții, care a știut să se dezvolte, care a dat o șansă fiecărui coleg de a-și exprima ideile, care a dat o șansă să se realizeze și sprijinul acesta și sufletul pus în muncă ne-a permis să ne dezvoltăm și să ajungem astăzi ca o companie lider în piața din România.

 

Tocmai de aceea, Profi anunță că va miza în continuare pe dezvoltarea acestui parteneriat, cu micii producători locali.

“Cred că nu trebuie să uităm de unde am plecat și astăzi cred că natural, cum am știut și noi să creștem, ne place să deschidem ușa către cei care astăzi poate sunt mai mici, dar au voință, forță și vor să crească și ei la rândul lor.

Și este o situație care se face absolut natural, este un program pe care ne dorim să-l continuăm în următorii ani și în care credem foarte mult pentru că leagă partea de suflet, partea de tradiție, partea de gusturi din copilărie și toate puse la un loc dau o energie extraordinar de pozitivă atât pentru clienți, pentru producători și pentru angajații noștri”, a mai spus Gaetan Pacton.

La rândul său, Călin Costinaș, director general adjunct al Profi, consideră că proiectul “Suflet de România” are o semnificație aparte.

“Pentru Profi, a pune suflet în România înseamnă de fapt o datorie, o bucurie, o onoare, pentru că suntem o companie românească, suntem o companie care este prezentă doar în România, lucrăm 95% din cifra noastră de afaceri este făcută doar cu companii din România, peste 4.000 de parteneri, deci suntem cel mai mare angajator din România și atunci nu poți să fii un observator, nu poți să fii detașat de acest proiect frumos și este cumva o datorie a noastră de a ne implica, de a da ceva înapoi. Și cred că asta este frumusețea proiectului”, a afirmat Călin Costinaș.

Pentru directorului general adjunct al Profi, parteneriatul cu Casa Regală și Universitatea de Științele Vieții “Mihai I” din Timișoara, este un lucru firesc și natural.

“Credem că este un punct de pornire pe niște valori comune. Discutăm de o universitate care poartă numele Regelui Mihai, discutăm de Casa Regală, bineînțeles, ca și un principal partener, și discutăm de o rețea de magazine care este prezentă doar în România. Adică discutăm de ceea ce înseamnă România, de ce înseamnă rădăcini, de ce înseamnă tradiții. Nu poți să vorbești de tradiții și să nu fi prezent în proiecte cu Casa Regală.  Nu poți să discuți de produse alimentare și să nu fi în proiecte cu universitățile. Adică, credem că acest lucru, în a conecta rădăcinile noastre, a conecta viitorul nostru, care înseamnă învățământul și a conecta ceea ce noi putem să facem acum e de fapt o șansă pentru viitorul României și pentru generația care vine. Credem că trebuie să fim exemple, nu sfătuitori, și trebuie să fim exemple prin faptele pe care le facem”, a afirmat Costinaș.

 

Cumpărați produse românești, pentru că declarația de patriotism se face atunci când cumpărăm produse românești, nu contează de unde, că este în supermarket, că este în piață, că este la producător, că este într-o pensiune. Lucrul acesta putem să-l ducem mai departe numai dacă sprijinim acești producători.

 

Iar micii producători au fost încântați de ideea de a participa la evenimentul de la Săvârșin, dar și de a-și desface produsele în magazinele Profi.

“Noi suntem niște producători de la Sibiu care avem o mică fermă de porci. Am plecat de la un proiect Profi care a venit pentru noi ca o mănușă, în preajma sărbătorilor, respectiv de Crăciun. Suntem foarte mulțumiți de colaborare. Faptul că am putut pătrunde în lanțul magazinelor mari pentru noi a fost ceva deosebit, până acum nu am reușit și nu cred că dacă nu am fi avut sprijinul Profi nu am fi putut face treaba asta”, a declarat Elena Dragomir, reprezentanta întreprinderii individuale Dragomir Constantin, din localitatea Sadu, județul Sibiu.

La rândul său, Alina, un mic producător de roșii bio din județul Cluj a explicat de ce tomatele ei au un gust deosebit.

“Fiind vorba despre suflet românesc, aducem gusturile cele mai delicioase și cele mai românești de roșii bio. Suntem un producător micuț, de roșii ecologice, acreditate integral, toată cultura, ecologic, din județul Cluj. Cultiv pe o suprafață de 8.000 de metri pătrați, patru varietăți de roșii ecologice: roșii cherry, roșii prunișoară, roșii Roma și roșii cocktail”, a declarat Alina.

Fără icoană și port popular, sufletul românesc nu ar fi deplin.

“Icoana este sufletul României, sufletul românilor. Multă lume simte să sunt lucrate cu suflet și de acolo primesc și o energie. Se simte atunci când lucrăm cu suflet. Eu asta am făcut”, a declarat pictorul de icoane pe lemn și sticlă Nicolae.

În același timp, Maria Aifticăi, cea care produce atât țesătura, cât și coase și brodează hainele tradiționale, a făcut o constatare măgulitoare pentru noi: “Noi ca români, ca nație, avem tradiții frumoase. Eu am colindat toată Europa, dar mai frumoasă tradiție ca în România nu găsești nicăieri. Și tradiții și obiceiuri, suntem un popor cu cele mai frumoase tradiții, credeți-mă”.

Pe lângă întâlnirea cu 40 de mici producători și oferta lor, vizitatorii au avut ocazia să urmărească filme românești, să se bucure de concertele susținute de Mircea Baniciu, Nicu Alifantis, Daniel Julean și Trupa Calendar, precum și de muzică populară și clasică.

Cu 28.000 de angajați în 1.654 de magazine proprii si partenere, prezente în 795 de localități urbane și rurale, Profi este cel mai mare angajator privat din România.

PROFI SUPER, PROFI CITY, PROFI GO și PROFI LOCO, cele patru formate de magazin ale rețelei, desfac o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,2 milioane de clienți care își fac zilnic cumpărăturile în aceste magazine.

Mai bine de 94% din aceste produse provin de la furnizori din România. Cifra de afaceri a rețelei, de 11,6 miliarde lei, plasează compania pe locul trei în retailul românesc.

Senior editor Are o experiență de aproape trei decenii în mass media românească, în care a ocupat, pe rând, aproape toate funcțiile într-o redacție de știri. Deși a terminat ... vezi toate articolele
Marinela Sârbu este absolventă a Facultății de Jurnalism în cadrul Universității Hyperion din București. În presa scrisă, a activat timp de doi ani ca redactor pe secția Externe în cadrul agenției ... vezi toate articolele