Când se va circula de la Borș la Târgu Mureș pe cei 270 km ai AUTOSTRĂZII TRANSILVANIA? Șeful CNAIR: „Tunelul Meseș este o lucrare foarte complicată”

Publicat: 02 08. 2024, 08:30

This browser does not support the video element.

Chiar dacă lucrarea cea mai dificilă de pe Autostrada Transilvania nu are un constructor desemnat, respectiv lotul care cuprinde tunelul Meseș, Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău, cu o valoare record pentru România, de 7,4 miliarde de lei, este posibil ca, în anul 2030, să se circule de la Borș la Târgu Mureș pe toți cei 270 de kilometri. Sectorul Târgu Mureș -Brașov al autostrăzii a fost abandonat, pe moment, de autorități.

Pentru lotul care cuprinde tunelul Meseș (3 km), Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău, care are o lungime de 41 km, au depus oferte șapte companii.

„Meseșul se află în procedura de achiziție publică, este o procedură complicată, au fost oferte foarte complicate, iar colegii mei au depus un efort substanțial în a analiza aceste oferte, urmând să desemneze câștigătorul. În momentul de față, știu că încă sunt în analiză, urmând ca în perioada imediat următoare să desemneze acest câștigător. Ce pot să vă spun este că eu, ca reprezentant al autorității contractante, potrivit legii, nu am dreptul să mă implic în procedurile de achiziție publică și nici nu o fac, drept pentru care aștept de la ei să vină odată cu raportul procedurii, astfel încât să pot să-l aprob”, a declarat Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Este cert că le-am solicitat ca termenul de finalizare să fie unul cât mai rapid, dar fără a periclita și fără a crea anumite probleme în faza de evaluare. Adică vreau în același timp să facă o analiză profundă și să desemneze în mod corect, potrivit documentației tehnice, a caietului de sarcini și a documentației de atribuire, raportat la prevederile legale, câștigătorul acestei proceduri”

Cristian Pistol

Prioritar pentru statul român este Coridorul IV paneuropean Nădlac-Sibiu-Pitești-București-Constanța

Chiar și așa, în cinci ani am putea circula pe autostradă de la granița cu Ungaria până la Târgu Mureș.

“Este o lucrare foarte complicată, cum ați spus și dumneavoastră, tunelul Meseș. Eu cred că este posibil să se întâmple acest lucru, ca în 2030 să circulăm pe toată autostrada de la Borș la Târgu Mureș”, a conchis șeful CNAIR.

În prezent se circulă pe 144 din cei 270 km ai Autostrăzii Transilvania, Borș – Târgu Mureș, respectiv 125 de kilometri între Nădășelu și Târgu Mureș, plus 14 kilometri între Nușfalău (Sălaj) și Suplacu de Barcău (Bihor), la care se adaugă 5 kilometri între Biharia și Borș, la granița cu Ungaria.

În 2004, contractul Autostrăzii Transilvania a fost atribuit companiei Bechtel. Segmentul de autostradă Târgu Mureș – Brașov a fost eliminat ulterior din proiect.

Prioritar pentru statul român este Coridorul IV paneuropean Nădlac – Sibiu – Pitești – București – Constanța, iar legătura cu Moldova se face prin Autostrada Unirii A8, Târgu Mureș – Ungheni.

Interviul integral poate fi urmărit AICI:


CITEȘTE ȘI:

Sorin Grindeanu: „Circulația pe Valea Oltului, pe timp de zi, se ÎNCHIDE o lună, între 8 iulie și 9 august, pentru defrișări pe versanți”

EXCLUSIV VIDEO | Cristian Pistol, CNAIR: ”În 2028 ar trebui să închidem 750 km de drum de mare viteză”

PROBLEME la Autostrada A0 Sud. La Aktor: „Proastă mobilizare și neimplicare” / Scrioșteanu reacționează: „Stau pe capul lor să termine în decembrie”

EXCLUSIV VIDEO | Cristian Pistol, CNAIR: ”Lotul 2 Jilava – Bragadiru, gata anul acesta. Căutăm soluții să prelungim până la DN4!”