Prima pagină » Video » Care e stadiul LUCRĂRILOR la Lotul 3 al A0 Nord. Ionel Scrioșteanu: „Din păcate, acest proiect se bazează pe studiul de fezabilitate realizat în 2007”

Care e stadiul LUCRĂRILOR la Lotul 3 al A0 Nord. Ionel Scrioșteanu: „Din păcate, acest proiect se bazează pe studiul de fezabilitate realizat în 2007”

Ionel Scriosteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), a detaliat la emisiunea Gândul Exclusiv, gradul de execuție a lucrărilor la Lotul 3 al A0 Nord, construit de chinezi.

Oficialul MTI a fost întrebat la Gândul Exclusiv care este stadiul unuia dintre „punctele nevralgice” ale Centurii Capitalei, cei 2 kilometri din Lotul 3 ai A0 – nord, construit de o companie chineză, care va permite circulația de la DN2 la DN1 pe autostradă, pe A0, apoi constructorii continuă drumul spre Cernica, Lotul 4.

Constructorul chinez se află în termenul asumat pentru conectarea provizorie la DN2

„E vorba de acea porțiune dintre Lotul2, unde pe sunt cei 9km finalizați de UMB și proximitate – din păcate așa a fost făcută în 2007, vă aduc aminte studiu de fezabilitate din 2007 și noi lucrăm pe el. Constructorul chineză la momentul acesta este în termenul pe care și l-a asumat față de noi, cu conectarea provizorie la DN2, au început să aștearnă și primul strat de asfalt, au așternut balastul stabilizat pe cea mai mare parte”, a declarat Ionel Scrioșteanu la Gândul Exclusiv.

Drumarul chinez este China Civil Engineering Construction Corporation. Proiectul are o durată de 30 de luni, cu o valoare estimată de 397,99 milioane de lei (fără TVA), fiind finanțat din Programul Transport (PT).

Secretarul de stat în MTI a ținut că sublinieze că nu se dă în trafic nodul rutier între A0 și DN2, ci e vorba de o descărcare provizorie folosind o bretea cu dublu sens și un giratoriu sub pasajul care se construiește peste DN2, adică se face un prim corp de autostradă de la joncțiunea cu Lotul 2, până la începerea pasajului și a nodului rutier și se folosește una dintre bretele cu dublu sens pentru a se accesa acel giratoriu din DN 2.

Ionel Scrioșteanu spune că ar vrea să păstreze acest giratoriu din DN2, chiar și după ce se dă în trafic acest nodul rutier, pentru că acest giratoriu de sub pasaj ar putea să asigure un punct de întoarcere pentru tot această zonă economică între Centură și localitatea Afumați, care s-a dezvoltat foarte mult și care nu are punct de întoarcere, ci merg tocmai în sensul giratoriu construit în curba la 90° pe DN2 și supraaglomerează centrul localității Afumați.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat pe 22 octombrie evoluții promițătoare pe Lotul 3 (Afumați-Pantelimon) al Autostrăzii A0 Nord. Conform declarațiilor sale, antreprenorul chinez a realizat un stadiu fizic de 19,5% pe întregul șantier și de 33,4% pe nodul rutier destinat conexiunii A0 cu DN2.

Construcția efectivă a lotului 2 al A0 Nord a început în luna august 2022 și a fost finalizată cu 7 luni mai devreme față de termenul contractual. Segmentul de 10 kilometri al lotului 2 nord din autostrada A0 face legătura între A3 și DN1, în zona localităților Otopeni-Balotești.

Asocierea de firme românești SC SA&PE Construct SRL – SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SR, a avut la dispoziție 831,92 milioane de de lei (fără TVA), sumă asigurată prin Programul Transport.

Citiți și:

VIDEO | Autostrada 0 Nord este parțial gata de inaugurare. Magistrala va lega A1 de DN1 și, ulterior, de A3 și A2

VIDEO | 1.000 km de autostradă, niciuna finalizată. Șeful CNAIR: ”Constructorul grec de pe lotul 3 al A0 Sud n-a avut capacitatea să se mobilizeze”

 

Citește și