Ce să faci la masa de CRĂCIUN ca să scapi de indigestie. Sfaturile unui specialist în nutriție: ”Organismul nu poate gestiona un asalt de calorii”
This browser does not support the video element.
Expresia populară ”Mâncăm ca să trăim, nu trăim ca să mâncăm” este greu de respectat în zilele de sărbătoare, atunci când masa este plină cu bunătăți. Cum sarmalele, friptura de porc și cârnații prăjiți, șunca și jumările, cozonacul nu lipsesc în ziua de Crăciun, echilibrul este greu de păstrat. Totodată, trecerea de la perioada de post la alimente bogate în grăsimi poate crea probleme digestive.
Specialistul în nutriție Cristian Mărgărit a explicat, pentru Gândul, cum să mâncăm echilibrat în perioada sărbătorilor de iarnă.
„Mesele de sărbători sunt o provocare nu doar pentru cei care au ținut post, ci pentru toată lumea. Mesele de sărbători sunt diverse, sunt bogate, sunt foarte bogate în calorii, multă grăsime animală, porc, evident, multă proteină și se mai asociază alcoolul. Se mai asociază băuturile cu zahăr, deci iată un asalt de calorii și nutrienți asupra organismului pe care de obicei nu îl poate gestiona la cei mai mulți dintre noi.
Cei mai mulți oameni vor avea stări de disconfort, indigestii, balonări, arsuri gastrice și este foarte important să trecem progresiv. Să mâncăm câte un aliment, dacă este posibil, la fiecare masă, să nu mâncăm din toate la fiecare masă și să avem mare grijă la cantități. Mâncăm o cantitate mai mică din alimente de calitate foarte bună. Pot fi alimente mai nesănătoase sau alimentele care ne plac, dar să ținem cantitatea jos.
Dacă aceste cantități sunt mici, nu există probleme nici cu excesul de calorii, nici cu indigestiile, nici cu arsurile gastrice. Pentru acest reflux gastric cu care multă lume se confruntă, e foarte important să nu mâncăm foarte târziu, înainte să ne culcăm, deci să etapizăm pe durata zilei alimentele care ne plac. Și încă un sfat foarte important: dacă tot mâncăm alimente tradiționale, foarte bogate din punct de vedere nutritiv, eliminăm junk food-ul și alimentele care nu fac parte, de fapt, din tradiție”, a precizat Cristian Mărgărit.
„Nu ne culcăm cu stomacul plin de mâncare”
Cristian Mărgărit recomandă ca ultima masă să nu depășească ora 18:00.
„Masa de sărbători ar trebui să înceapă, evident, de dimineață. Putem mânca specialități din carne. Proteina la micul dejun este absolut binevenită. Încercăm să ținem pâinea la minim. Putem mânca murături, au și efect probiotic, prebiotic. Mare atenție însă la sare. Ne hidratăm bine încă de când ne-am trezit.
Apoi, la prânz, putem mânca alimentele mai grele, putem vorbi despre cârnați, putem vorbi despre friptură de porc. Întotdeauna încercăm să asociem salată și nu cartofi prăjiți, nu prăjituri industriale, nu foarte multe dulciuri. Dacă vrem cozonac, îl putem pune ca un fel de gustare pe durata zilei, în loc de desert.
Lăsăm o perioadă între ele și seara încercăm să mâncăm un pic mai devreme și mai puțin. Adică să începem acea masă bogată în familie undeva pe la ora cinci, șase după-amiază și să încercăm să nu ne culcăm cu stomacul plin de mâncare”, a spus specialistul în nutriție.
„Organismul nu poate procesa o cantitate mare de mâncare”
Orice exces alimentar poate provoca un dezechilibru la nivelul organismului. Cele mai des întâlnite probleme digestive pe care oamenii le au în această perioadă sunt indigestia și balonarea.
Problemele digestive cu care se întâlnesc oamenii în această perioadă sunt indigestiile. Pur și simplu organismul nu poate procesa, nu poate digera toată cantitatea de mâncare, mai ales anumite părți din animal, care sunt greu digerabile. Apoi balonările, pentru că amestecăm foarte multe alimente și, pe lângă carne, vor veni diverse garnituri, care și ele îngreunează digestia. Desigur, dacă ne culcăm cu burta plină sau dacă mâncăm foarte mult seara, putem avea acel reflux gastric. Acidul, în loc să se ducă în jos, să-și facă treaba în stomac, el vine înapoi și poate genera o iritație inclusiv pe gât, tuse și alte astfel de probleme.
Pentru persoanele care au deja boli diagnosticate și nu își respectă regimul, sigur că aceste probleme pot fi mult mai grave. Vorbim despre diabetici, despre cei cu probleme cardiovasculare, cu probleme renale, hepatice. La ei, aceste afecțiuni se pot decompensa. Multă lume, din păcate, nu-și mai ia nici medicamentele necesare, nu doar că iese din regimul recomandat. Și atunci sigur că problemele sunt mult, mult mai grave”, a explicat nutriționistul.
CITEȘTE ȘI: