Președintele Klaus Iohannis afirmă că situația este „complicată”, răspunzând unei întrebări referitoare la un posibil conflict pe scară largă în Europa.
Eu cred că avem o evaluare foarte corectă a riscurilor la care suntem expuși noi în Uniunea Europeană și, sigur, este o situație complicată, afirmă șeful statului, într-o conferință de presă.
Iohannis a fost invitat să comenteze declarațiile unui înalt oficial european, conform căruia „un conflict pe scară largă în Europa nu mai este o fantezie”. Președintele țării a răspuns că liderii europeni doresc creșterea cheltuielilor pentru Apărare, însă prin soluții sustenabile, adică „să nu împovărăm populația”.
Vrem să creștem cheltuielile pentru Apărare pentru a garanta securitatea statelor noastre, a cetățenilor noștri. Vrem să transformăm economiile noastre ca să fie mai prietenoase cu mediul, vrem să reducem impactul asupra schimbărilor climatice. Toate aceste lucruri se fac cu bani mulți, dar pe de altă parte, lumea nu dorește să impună taxe și impozite mai mari populației. Și atunci discuțiile sunt destul de complexe și în final depinde de fiecare guvern cum își alocă banii pe priorități.
Președintele mai spune că „în România s-a reușit destul de bine”, subliniind că „am avut creștere economică”.
În România s-a reușit destul de bine, ați văzut că am avut și creștere economică, tocmai am explicat că am avut cheltuieli pentru Apărare. Avem rezultate notabile în zona protecției mediului, a schimbărilor în industrie pentru a deveni mai prietenoasă cu mediul. Dar lucrurile nu se vor schimba de azi pe mâine și nu trebuie să ne speriem de aceste lucruri. Trebuie să vedem, însă, complexitatea și gravitatea lor și să le abordăm în așa fel încât să găsim soluții, soluții care sunt sustenabile, adică să nu împovărăm populația.
CITEȘTE ȘI: