Cristian Pistol (CNAIR): „Sunt convins că autostrada cu «TUNELURILE URȘILOR» va fi gata în 2026! Nu va pierde finanțarea prin PNRR”

Publicat: 02 08. 2024, 11:09
Actualizat: 02 08. 2024, 11:18

This browser does not support the video element.

Bucata lipsă din Autostrada Lugoj-Deva, parte din autostrada A1 (București-Sibiu-Nădlac), va fi gata până în anul 2026 și nu va pierde finanțarea prin PNRR. Anunțul a fost făcut de directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, la Gândul Exclusiv, în condițiile în care asociații care monitorizează proiectele de infrastructură anunță că acest lucru nu este realizabil.

De la Sibiu la Nădlac există o porțiune lipsă de autostradă, de 9 km. Așa că, mergând spre vest, la Holdea – județul Hunedoara – se părăsește A1 și se revine la Margina – județul Timiș.

Se merge pe drum național circa 14 km, pe DN 68 A, drum care abia în această vară a fost reasfaltat.

“Acei 14 kilometri creează o problemă pentru fiecare participant la trafic, un disconfort maxim. Ce pot să vă spun este că deja au fost demarate lucrările de execuție pe acest tronson și acolo avem parte de tuneluri. Suntem într-o fază foarte avansată cu proiectul tehnic. A doua parte a autorizației de construcție urmează a fi emisă pentru demararea efectivă a tunelurilor, a lucrărilor pe tuneluri”, a precizat Cristian Pistol.

Proiectul are o valoare de 1,8 miliarde lei

Proiectul, în valoare de 1,8 miliarde lei, a fost atribuit prin licitație asocierii UMB – Tehnostrade – SA&PE Construct – Euro-Asfalt și cuprinde două ecoducte (în lungime totală de peste doi kilometri), cunoscute drept tunelurile urșilor.

“Constructorul este deja mobilizat. Acolo au început lucrările și sunt convins că, până în 2026, așa cum avem prevăzut în Planul Național de Redresare și Reziliență, și această secțiune va fi finalizată”, a conchis Cristian Pistol.

În anul 2017 a fost reziliat contractul pentru execuţia tronsonului de circa 10 kilometri de la limita județelor Hunedoara și Timiș. Cele două tuneluri au fost solicitate de mai multe organizaţii de mediu, care arătau într-un memorandum adresat Comisiei Europene că acestea ar facilita traversarea autostrăzii de carnivorele mari din zona Munţilor Apuseni, a Defileului Mureşului şi a Munţilor Poiana Ruscă.

În anul 2022, contractul în valoare de 1,8 miliarde de lei fără TVA pentru proiectarea și construcția sectorului de autostradă cu tuneluri a fost atribuit de CNAIR asocierii Spedition UMB – Tehnostrade – SA&PE Construct – Euro-Asfalt.

Interviul integral poate fi urmărit AICI:


CITEȘTE ȘI:

Șeful CNAIR somează public constructorul grec AKTOR: „Luăm în calcul orice variantă, inclusiv rezilierea”

Sorin Grindeanu: „Circulația pe Valea Oltului, pe timp de zi, se ÎNCHIDE o lună, între 8 iulie și 9 august, pentru defrișări pe versanți”

EXCLUSIV VIDEO | Cristian Pistol, CNAIR: ”În 2028 ar trebui să închidem 750 km de drum de mare viteză”

PROBLEME la Autostrada A0 Sud. La Aktor: „Proastă mobilizare și neimplicare” / Scrioșteanu reacționează: „Stau pe capul lor să termine în decembrie”

EXCLUSIV VIDEO | Cristian Pistol, CNAIR: ”Lotul 2 Jilava – Bragadiru, gata anul acesta. Căutăm soluții să prelungim până la DN4!”