Prima pagină » Video » Culisele Afacerii FELDIOARA. Lucrările la controversatul depozit vizat de Mol Ungaria au fost oficial sistate. Ce a descoperit Gândul la fața locului

Culisele Afacerii FELDIOARA. Lucrările la controversatul depozit vizat de Mol Ungaria au fost oficial sistate. Ce a descoperit Gândul la fața locului

Localitatea Feldioara din județul Brașov s-a transformat, în doar câteva luni, într-o zonă care suscită un interes crescând, din cauza unui proiect controversat care a atras deja numeroase semnale de alarmă. Primarul localității, liberalul Sorin Taus, a eliberat – în luna septembrie 2023 – o autorizație de construire pentru un depozit de carburanți, numai că verificările ulterioare ale Inspectoratului de Stat în Construcții au stabilit că acest document administrativ a fost emis nelegal, cu o documentație incompletă. 

Lucrările de construcție a depozitului au fost demarate deja, numai că, după ce au apărut informații îngrijorătoare din culisele acestei afaceri și după ce prefectul județului Brașov a cerut, în instanță, anularea autorizației de construire, activitatea pe șantierul depozitului de carburanți de la Feldioara a fost, oficial, stopată.

Gândul a prezentat, în exclusivitate, dezvăluiri surprinzătoare despre acest proiect – o adevărată „bombă cu ceas” – de la Feldioara.

Tabloul de ansamblu conține, încă, mai multe necunoscute. Scoate în evidență posibilitatea apariției unei tragedii cu mult mai mare decât la Crevedia și este întregit de declarațiile date de prefectul județului Brașov, Mihai-Cătălin Văsii, de primarul comunei Feldioara, Sorin Taus, și de Adrian Veștea, ministrul liberal al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cel care până în luna iunie a anului 2023 a fost chiar președintele Consiliului Județean (CJ) Brașov. (detalii punctuale AICI)

  • Firma SC TRANSIT OIL SRL este beneficiara autorizației de construire nr. 20/19.09.2023 pentru un depozit de carburanți în localitatea Feldioara.
  • Sfârșitul anului 2023 – Inspectoratul de Stat în Construcții Centru (IRCC) a efectuat un control în urma căruia s-a stabilit că autorizația de construire pentru depozitul petrolier a fost emisă ilegal de primarul din Feldioara, din cauză că au fost încălcate mai multe prevederi ale Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.
  • În urma controlului efectuat de ISC și urmare a concluziilor îngrijorătoare ale raportului, prefectul județului Brașov, liberalul Mihai-Cătălin Văsii, a cerut imediat anularea acestei autorizații de construire, printr-o acțiune depusă la Tribunalul Brașov (dosar 716/62/2024).
  • Cei care se opun construirii depozitului petrolier în această zonă – în vecinătatea uzinei Nuclarelectrica – susțin că întreaga comunitate ar putea fi pusă într-un pericol major.
  • Afacerea „Depozit carburanți Feldioara” este una extrem de controversată, în condițiile în care în tot acest scenariu apare și grupul petrolier MOL Ungaria, acuzat că ar folosi firma TRANSIT OIL, care a primit autorizație de construire, ca intermediar pentru dezvoltarea depozitului de la Feldioara.

Gândul prezintă, în exclusivitate, imagini și informații de ultimă oră despre acest proiect controversat, dar și punctele de vedere exprimate de Alexandru Iurea (TRANSIT OIL), Sorin Taus, primarul din Feldioara, și câțiva locuitori ai comunei din județul Brașov.

Surse Gândul au precizat, în exclusivitate, că ISC desfășoară chiar în aceste zile un alt control la Primăria Feldioara, solicitând alte documente legate de autorizația de construire emisă pentru TRANSIT OIL, iar la fața locului au ajuns și reprezentanții Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat.

Șantierul de la Feldioara – activitatea a fost stopată după ce prefectul județului Brașov a cerut, în instanță, anularea autorizației de construire obținute de TRANSIT OIL

Cine conduce TRANSIT OIL, înființată în anul 2022. Risc comercial/insolvență RIDICAT!

Firma TRANSIT OIL din Brașov, beneficiara autorizației de construire emisă „nelegal” – potrivit procesului verbal întocmit de ISC – a fost înființată în 28 ianuarie 2022 și are ca obiect de activitate „Comerț cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate”.

Potrivit informațiilor publicate pe termene.ro, TRANSIT OIL prezintă un „risc comercial” RIDICAT și un „risc de insolvență” RIDICAT.

În ceea ce privește „capacitatea de plată”, TRANSIT OIL este pe minus, având o pierdere de 105.201 RON.

În anul 2023, la fel ca și în anul 2022, TRANSIT OIL a avut „0” la cifra de afaceri netă. Nu a avut profit și nici angajați.

Asociați/acționari în firma TRANSIT OIL sunt Mihai Bîrliba și Alexandru Iurea, cel care a semnat contractul de comodat care a precedat obținerea autorizației de construire pentru depozitul de carburanți de la Feldioara.

Mihai Bîrliba (asociat 80%) este născut în anul 1964 și, potrivit termene.ro, este asociat sau administrator la patru firme din județul Neamț:

  • BICO INDUSTRIES SA
  • EKKOLOGIS NATURAL CONCEPT SRL
  • BICO ENTREPRISE SRL
  • ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 SA

Mihai Bîrliba / Sursa foto – rocaindustry.ro

La rândul său, Alexandru Iurea (asociat 20%) este asociat sau administrator la două firme din Brașov:

  • B & I ALBI OIL SRL
  • OFFICE FLOWERS SRL

Afaceristul Mihai Bîrliba, „pârghia” dintre TRANSIT OIL și MOL Ungaria, în proiectul depozitului de carburanți de la Feldioara?

Potrivit surselor Gândul, Mihai Bîrliba ar juca un rol-cheie în acest scenariu, fiind vehiculat, din nou, numele lui Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării. Mai mult, acesta ar fi „conectat” la grupul petrolier MOL Ungaria, fiind „pârghia” dintre TRANSIT OIL și acest grup petrolier.

„Mihai Bîrliba este omul lui Adrian Veștea, care a fost președinte al Consiliului Județean Brașov, acum ministru al Dezvoltării. Mihai Bîrliba este cel care asigură puntea de legătură între TRANSIT OIL, viitorul depozit de carburanți de la Feldioara și MOL Ungaria, grup petrolier interesat ca acest depozit să fie construit”, au precizat sursele Gândul, în exclusivitate.

De altfel, Gândul a prezentat, în premieră, și informația că grupul petrolier MOL Ungaria ar folosit firma TRANSIT OIL ca interpusă pentru dezvoltarea acestui depozit petrolier de la Feldioara, pentru a nu se expune public.

După finalizarea depozitului, au mai declarat sursele Gândul, „grupul petrolier MOL Ungaria îl va opera pentru a aduce motorina și benzina din Ungaria direct în centrul României, indiferent de riscurile regionale conferite de această construcție ilegală”.

Primarul comunei Feldioara, Sorin Taus, a fost acuzat că în spatele proiectului depozitului de carburanți de la Feldioara – și în culisele emiterii autorizației de construire pentru TRANSIT OIL – s-ar afla și interese politice, având o legătură strânsă cu Adrian Veștea, beneficiind de sprijinul acestuia în campania electorală pentru alegerile din acest an și putând oferi, la rândul său, sprijin pentru ca actualul ministru al Dezvoltării să revină, după alegeri, în fruntea Consiliului Județean Brașov.

Alexandru Iurea (asociat 20% TRANSIT OIL): „Nu avem voie să construim nimic până la soluționarea în instanță

Alexandru Iurea (asociat 20% TRANSIT OIL) a declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că lucrările de construire a depozitului de carburanți de la Feldioara sunt sistate, în acest moment, până la soluționarea, în instanță, a cerererii de anulare a autorizației de construire.

Nu avem voie să construim nimic până la soluționarea în instanță a ordinului prefectului. Deocamdată amenajăm un țarc pentru depozitare materiale, să le protejăm, și ce mai e… curățenie… Vopsim pentru a nu rugini, să nu-mi bat joc de muncă, s-au băgat bani foarte mulți. Până acum, s-au băgat în jur de 4 milioane, nu poți să arunci pe… Ce va hotărî instanța, va hotărî…

Mai întâi s-a făcut un PUZ, a urmat toate procedurile. Au fost Garda de Mediu, pompierii, Consiliul Județean, Consiliul Local. La masă au fost și cei de la Nuclearelectrica. S-a dat certificat de urbanism pentru autorizația de construcție.

Acolo s-au omis 4 (n.red. – avize), din care 3 chiar nu trebuiau, dar le-am scos. Am primit hârtie de la Primărie în care mi s-a cerut să completez aceste cerințe, acte pe care le-am depus. ISC  a spus că nu se poate opri demersul, va fi înaintat la Prefectură (n.red. – raportul de control) și Prefectura o să dea o decizie.

Prefectura nu dă o decizie, o trimite în instanță. S-au depus toate formele care s-au făcut. Pe mine m-ar interesa cât mai repede (n.red. – să se ia o decizie). Acest PUZ este pentru depozit carburanți, nu pentru blocuri, nu pentru școală sau grădiniță. Normele care s-au cerut au fost respectate.

Nuclearelectrica este la 5 kilometri și jumătate, nu are nicio legătură. Aici, când s-a făcut, s-a făcut prevenția. Sunt niște organe competente care au analizat. Ce se întâmplă are legătură politica, mie la sută. Pentru localitate, este o investiție foarte bună, aici vor lucra în jur de 30 de oameni, taxe…

Am cumpărat terenul de la un proprietar. Terenul s-a cumpărat după ce am scos PUZ-ul, la notar, s-a plătit prin bancă. Asociatul meu (n.red. – MIhai Bîrliba) l-a cumpărat, are 80% în firmă.

S-a cerut de la ISC că terenul trebuie trecut în firmă și s-a luat în firmă. Proprietarul nu are nicio legătură cu primarul. Primarul, după părerea mea, s-a bucurat că fac o investiție, locuri de muncă, toată lumea din zonă m-a ajutat.

Dacă lucrurile nu revin la normal, dăm în judecată, cine ne-a oprit va plăti, noi n-am făcut de capul nostru, fiecare a făcut o investiție și destinația acestui teren este depozit de carburanți”, a declarat Alexandru Iurea, în exclusivitate pentru Gândul.

Eu am lucrat 5 ani în parteneriat cu MOL, făceam prestări servicii și le-am făcut o ofertă, când va fi gata, dacă îi interesează

Întrebat dacă TRANSIT OIL este o „interfață” a MOL Ungaria, Alexandru Iurea a declarat nu poate fi vorba despre așa ceva, dar că a lucrat 5 ani în parteneriat cu MOL Ungaria și chiar le-a făcut o ofertă, dacă aceștia vor fi interesați, cu mențiunea că reprezentanții MOL așteaptă ca depozitul să fie funcțional și ulterior va putea fi luată o decizie.

Când am avut depozit în Tractorul, am lucrat cu MOL-ul, nu sunt nicio interfață a lui MOL. Acest depozit este o necesitate, dacă vreți să vă zic, este trecut și mai departe, în CSAT, că va fi pesemne un depozit în caz de…

Tot ce se construiște, depozite, se trec, Doamne-ferește, în caz de… Războiul bate la poartă.

Eu am lucrat 5 ani în parteneriat cu MOL-ul, făceam prestări servicii și le-am făcut o ofertă, când va fi gata (n.red. – depozitul de la Feldioara), dacă îi interesează. Mai am și alte oferte, unii chiar au vrut să-l cumpere cu totul, firme private.

Dacă nu, vom cumpăra noi produs din import și vom vinde noi, cum vinde Oscar-ul, cum vinde Lukoil-ul, cum vinde Petrom-ul, cum vinde OMV-ul. Acum n-am niciun contract, nimeni nu face până nu funcționez. Dacă vine MOL-ul… MOL-ul nu mi-a dat niciun ban, este foarte prudent, zice: «Până nu aveți toate în regulă, nu discutăm, ne interesează» – în zonă, mă refer…

OMV are depozit la Cristian. În paranteză, am lucrat la Cristian, e o bombă, ăsta (n.red. – depozitul de la Feldioara) e un chibrit pe lângă o bombă atomică care este acolo. 5 rezervoare, casele sunt la 300 de metri, dar astea n-au legătură una cu alta. Cum o stație PECO este între blocuri, care este problema?

N-am nevoie de acord de la Compania Națională a Uraniului. Singura greșeală, în acel certificat de urbanism… De la CNU am cerut – a durat vreun an și jumătate – acord de a mă înțepa la calea ferată, n-am avut nevoie de avizul lor ca să funcționez, dar e linia lor”, a mai declarat asociatul TRANSIT OIL.

Alexandru Iurea – asociat TRANSIT OIL

Primarul din Feldioara: „La un control al ISC-ului s-au găsit niște mici deficiențe, în timp s-au remediat”

La rândul său, Sorin Taus – edilul din Feldioara, care candidează pentru cel de-al cincilea mandat la Primăria localității – a precizat, în exclusivitate pentru Gândul, că ISC a descoperit „mici deficiențe” în procesul de emitere a autorizației de construire dată către TRANSIT OIL, dar aceste nereguli au fost remediate. Acuzațiile legate de construirea acestui depozit de carburanți la Feldioara ar avea ca punct de pornire, susține edilul, campania electorală.

Acesta a negat că terenul care a fost vândut către unul dintre cei doi asociați ai TRANSIT OIL i-ar fi aparținut și a ținut să precizeze că, din punctul său de vedere, nu există niciun pericol pentru locuitori.

Această autorizație a fost dată anul trecut. Într-adevăr, la un control al ISC-ului, s-au găsit niște mici deficiențe care, în timp, s-au remediat. Lipsea un aviz ANIF, un aviz de la DRDP, dar de la ANIF nu trebuia solicitat. Aceste mici deficiențe au fost remediate.

Aș vrea să fac, totuși, câteva precizări, s-a adus în discuție apropierea acestui depozit de Uzina Feldioara, de Compania Națională a Uraniului. Între acest depozit care a fost autorizat, care a fost aprobat printr-un PUZ, care nu a avut nicio contestație, și uzină este distanța de 5,5 kilometri. De acolo până la a spune că există un pericol iminent, mi se pare deja mult prea mult. Uzina are o zonă de protecție de 2 kilometri.

Toate acesta au trecut prin niște autorizări de la ISU, de la ISC, avize de mediu, există toate acele autorizații. Iar acele mici completări s-au depus în 7 martie. Acum, cineva se pare că dorește cu totul altceva. Mă gândesc că e campanie electorală.

Se judecă această autorizație, cred că cetățenii pot sta liniștiți, că nu există nici cea mai mică problemă. Îi asigur de lucrul ăsta. În niciun caz (n.red. – terenul respectiv nu a fost al său), vă arăt documente, în niciun caz, povești… Pot să vă dovedesc cu fapte. MOL-ul nu este treaba mea. Eu am dat niște documente pentru o firmă românească, iar ce face firma românească mai departe, chiar nu e problema primarului.

Nu există chiar niciun pericol pentru cetățeni. Așa, că vrem să blocăm niște investiții în zonă, atunci haideți, fraților, să nu mai construim nimic pe lângă noi, să închidem totul și să mergem să muncim în străinătate.

Nu știu dacă va câștiga Prefectura (n.red.  – după ce prefectul județului a cerut anularea aurorizației de funcționare).

Dacă tribunalul va hotărî că este legală sau mai puțin legală, va hotărî asta. Dar în momentul în care s-au adus toate completările, va trebui să deo o nouă autorizație. Dacă se va anula”, a declarat primarul Sorin Taus, în exclusivitate pentru Gândul.

Sorin Taus – primarul din Feldioara

Autorizația de construire a depozitului de carburanți de la Feldioara, „naștere” grea

Proiectul depozitului de carburanți de la Feldioara a fost pregătit de mai multă vreme, iar firma TRANSIT OIL și-ar fi dorit ca lucările să fie demarate rapid.

Planul Urbanistic Zonal – PUZ – Depozit de carburanți Feldioara a fost discutat și aprobat de Consilul Local în luna februarie a anului 2023, prin HCL nr. 10, beneficiar fiind firma TRANSIT OIL.

 

Ulterior, în data de 1 martie 2023, a fost emis Cerificatul de Urbanism nr. 22.

După etapele pregătitoare obținerii autorizației de construire, reprezentanții TRANSIT OIL au obținut un prim document administrativ în luna iunie a anului 2023.

Numai că totul a fost făcut pe repede-înainte, așa cum au stabilit inspectorii Inspectoratului Județean de Construcții (IJC) Brașov. În urma controlului s-a stabilit că fusese emisă „cu neconformități”, documentația fiind incompletă. 

Primăria Feldioara – emitenta autorizației de construire – i-a informat pe reprezentanții TRANSIL OIL că Inspectoratul Județean în Construcții (IJC) Brașov a stabilit că documentația trebuie completată cu următoarele documente:

  • Aviz Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov;
  • Aviz Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare;
  • Dovada luării în evidența Ordinului Arhitecților din România a proiectului de artitectură;
  • Studiul privind posibilitatea utilizării unor sisteme alternative de înaltă eficiență, în funcție de fezabilitatea acestora din punct de vedere tehnic, economic și al mediului înconjurător;
  • Proiect de sistematizare verticală;
  • Proiecte verificate de instalații sanitare, electrice, termice pentru clădirea administrativă;
  • Memoriul de arhitectură completat cu POT și CUT calculat pentru toate edificiile propuse.

Ulterior, în data de 19.09.2023, primarul Sorin Taus emite autorizația de construire nr. 20. prin care sunt autorizate lucrările de construire – în valoare de 4 milioane RON – la depozitul de carburanți Feldioara, firma beneficiară fiind TRANSIT OIL. ISC a descoperit că documentația depusă nu era completă, iar autorizația emisă de primarul Taus nu respecta legea.

ISC – Centru pune piciorul în prag: „Autorizația de construire, emisă cu încălcarea prevederilor legale”

În data de 12 noiembrie 2023, Inspectoratul de Stat în Construcții Centru (IRCC) întocmește – în urma controluluI efectuat la Primăria Feldioara – un proces-verbal din care reiese că primarul Sorin Taus a emis autorizația de construire nr. 20 din 19.09.2023 „cu încălcarea prevederilor legale”.

ISC a făcut referire și la o altă autorizație de construire, emisă încă din anul 2020, unde, de asemenea, au fost constatate nereguli. În ceea ce privește autorizația de construire nr. 20 din data de 19.09.2023, inspectorii ISC Centru au stabilit că documentul a fost emis cu încălcarea prevederilor Legii 50/1991.

„În speță, autorizația în cauză a fost eliberată pentru 23 de obiective al căror caracter este definitiv și nu provizoriu, așa cum este prevăzut în actul normativ, aceasta fiind eliberată în baza unui contract de comodat, încheiat între proprietarii tabulari ai terenului și SC TRANSIT OIL SRL, prin asociat și administrator Iurea Alexandru”, au precizat inspectorii ISC în procesul verbal care a fost întocmit în data de 23 noiembrie 2024.

Autorizația, potrivit inspectorilor ISC, s-a emis și în lipsa unor avize care nu ar fi trebuit să lipsească din dosarul depus de TRANSIT OIL SRL – al Companiei Naționale a Uraniului, avizul Companiei Naționale CFR, avizul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov.

Mai 2024. „Se dispune oprirea lucrărilor până la soluționarea cauzei”

În data de 14 mai 2024, primarul Sorin Taus transmite către TRANSIT OIL că prefectul județului Brașov, Mihai-Cătălin Văsii, a cerut anularea acestei autorizații de construire, printr-o acțiune depusă la Tribunalul Brașov (dosar 716/62/2024).

Demersul prefectului este urmare a procesului verbal întocmit de către inspectorii ISC Centru, după controlul efectuat la Primăria Feldioara.

Primarul din Feldioara specifică în această adresă că „se dispune oprirea lucrărilor până la soluționarea cauzei”.

„Prin prezenta, vă înștiințăm că pe rolul Tribunalului Brașov a fost înregistrată cauza având ca obiect «anulare act emis de autorități publice locale», respectiv anularea autorizației de construire nr. 20/19.09.2023, înregistrată sub numărul 716/62/2024, promovată de către Prefectul Județului Brașov, în calitate de reprezentant al Instituției Prefectului – Județul Brașov, în contradictoriul cu Comuna Feldioara și Primarul Comunei Feldioara. (…) Astfel, se dispune oprirea lucrărilor până la soluționarea cauzei”, a transmis primarul din Feldioara către TRANSIT OIL.


Citește și:

Filă neprețuită de istorie românească! A fost DESCOPERIT un Tetraevangheliar scris în perioada domniei lui Ștefan cel Mare

Nicușor Dan, un FALS apărător al spațiilor verzi? „A promovat o reală confuzie! Încearcă, disperat, să mascheze neputința administrației sale”

Turcii de la Makyol înving la CAB pe WeBuild, dar încă așteaptă decizia CNAIR de atribuire a CONTRACTULUI URIAȘ pentru Tunelul Meseș, dorit și de UMB

Stradă de EV MEDIU în Bucureștiul administrat de Nicușor Dan. „Edilul stă până la 8 ore în instanță, 3 zile pe săptămână, nu dezvoltă infrastructura”

Se PRĂBUȘEȘTE castelul de nisip al lui Nicușor Dan! „Primarul procesoman” pierde încă două litigii din seria „Autorizații de construire Sector 2”

Lucrează de 12 ani în presa centrală și este autorul unor investigații jurnalistice centrate pe domeniul Justiției, dar și pe conexiunile dintre mediul politic și cel de afaceri. S-a alăturat ... vezi toate articolele

Citește și