EXCLUSIV| Mărturia unei tinere care a fugit din calea războiului și a ajuns în România: „Sora mea a făcut un atac de panică în trenul către Liov. Oamenii plângeau de frică, nu era nici măcar o toaletă”
This browser does not support the video element.
Julia, o tânără din Ucraina care a fugit din calea războiului, a ajuns în România în urmă cu patru zile. Inițial, a venit în Iași, după care s-a urcat în „trenul speranței” spre Capitală și a fost cazată în casa unei bucureștence.
Tânăra în vârstă de 26 de ani provine dintr-o familie numeroasă și locuiește în Kiev, alături de părinți și cei patru frații. Cum drumurile sunt nesigure, iar combustibilul este greu de găsit, calea ferată a devenit aproape singura opțiune pentru ucrainenii care vor să scape din zonele de conflict.
În a doua zi de război, tatăl i-a adus în gara din Kiev pe sora și cei doi frați mai mici ai fetei, pentru a prinde un loc în trenul spre Liov, acolo unde locuiește bunica lor.
Julia: „Era atât de frig”
Cealaltă soră împreună cu mama Juliei au avut șansa ca sâmbătă să urce într-un tren cu destinația Liov.
Acum familia mea este împreună și asta este cel mai important. A fost foarte aglomerat, au stat în picioare și nimeni nu se putea mișca. Nu era nici măcar toaletă și o mulțime de oameni plângeau. Era așa frig și nu aveau nicio sursă de caldură. Sora mea a făcut un atac de panică pentru că era înconjurată de atâția oameni. A trăit într-un stres continuu în ultimele zile din cauza bombardamentelor. Important este că familia mea este departe de Kiev. Fratele meu mai mic nu înțelegea ce se întâmplă în jurul lor și plângea”, povestește Julia pentru Gândul, tânăra care a ajuns în București alături de prietena ei cea mai bună.
Oamenii încearcă să găsească un loc în tren
Femeile și copiii fug, în timp ce bărbații trebuie să rămână în Ucraina, potrivit legii marțiale introduse după ce Rusia a început invazia. Și tatăl Juliei și fratele cel mare au rămas în Kiev pentru a-și apăra țara.
În clipul primit de la Julia cu aglomerația din trenul Kiev-Liov, se vede cum oamenii stau îngrămădiți și sperați, încercând să fugă din calea războiului.
Trenurile de evacuare din zona de război, pline cu mii de femei și copii, mulți plângând și amorțiți de epuizare, au ajuns sâmbătă, 5 martie, în orașul Liov, din vestul Ucrainei.
Potrivit presei intenționale, numărul trenurilor a fost suplimentat de compania de stat de căi ferate, pentru a salva cât mai mulți oameni din calea atacurilor aprige dezlănțuite de forțele ruse în estul Ucrainei.
Citește și: